ICCJ. Decizia nr. 5927/2005. Contencios
| Comentarii |
|
Prin acțiunea înregistrată sub nr. 6231/2004, la Tribunalul Olt, secția civilă, complet specializat litigii de muncă, reclamanții magistrați R.F., P.D., T.I., C.C., C.G., B.C., G.M., C.B., B.V., C.I.P., M.C., V.D., T.S., I.R., A.A.M., N.C.C., D.G.L., C.O., M.E., B.S.L., A.E.A., B.F., D.L., T.C.D., B.M.F. și O.L., procurori la Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt, Parchetul de pe lângă Judecătoria Slatina, Parchetul de pe lângă Judecătoria Caracal, Parchetul de pe lângă Judecătoria Balș, au chemat în judecată pe pârâții Ministerul Public și Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție, solicitând instanței ca, prin sentința ce va pronunța, să-i oblige la restituirea drepturilor bănești reținute în mod nelegal pe perioada 1 iulie 2002 - 28 septembrie 2004, ca urmare a neaplicării cotei procentuale de reducere a impozitului prevăzut de art. 109 alin. (1) din Legea nr. 92/1992, în raport cu clasa acordată prin distincția "Meritul judiciar", cu aplicarea coeficientului de inflație defalcat pe fiecare lună și a dobânzii legale prevăzute de Codul de procedură fiscală, până la stingerea definitivă a datoriilor.
La data de 27 ianuarie 2005, Ministerul Public și Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție au formulat cerere de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice, solicitând instanței ca, în cazul în care se va admite cererea petenților, să fie obligat Ministerul Finanțelor Publice, să restituie Ministerului Public, sumele solicitate, sume ce urmează a fi incluse în bugetul pe anul 2005.
Prin sentința civilă nr. 44 din 7 februarie 2005, Tribunalul Olt, complet specializat în litigii de muncă, a declinat competența de soluționare a cauzei, în favoarea Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal.
S-a reținut că cererea de restituire a sumelor reprezentând drepturi bănești reținute în mod nelegal, ca urmare a neaplicării cotei procentuale de reducere a impozitului prevăzut de art. 109 alin. (1) din Legea nr. 92/1992, în raport cu clasa acordată prin distincția "Meritul judiciar", reprezintă o cerere în legătură cu modul de stabilite a drepturilor salariale, ce cade sub incidența prevederilor art. 42 din O.U.G. nr. 177/2002 (privind salarizarea și alte drepturi ale magistraților), alin. (2) al art. 42 din ordonanță stabilind competența de soluționare în favoarea Curții de Apel București, instanța ce pronunță în cauză o hotărâre irevocabilă.
Prin sentința civilă nr. 1301 din 29 iunie 2005, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a admis excepția de necompetentă materială a acestei instanțe și a declinat competența, în favoarea Tribunalului Olt.
Constatându-se existența unui conflict negativ de competență, dosarul a fost înaintat, înaltei Curți de Casație și Justiție, pentru regulator de competență.
Curtea a reținut că în raport cu obiectul acțiunii, refuzul nejustificat de acordare a unei facilități fiscale, prin reducerea impozitului pe venit pentru cei decorați cu medalie "Meritul judiciar" și încasarea unui impozit mai mare, decât cel datorat, competența soluționării cauzei în primă instanță aparține Tribunalului Olt, instanță care va rezolva aceste chestiuni în cadrul procedurii de contestare, reglementată de Codul de procedură fiscală.
Se arată, totodată, că, în speță, nu poate fi aplicabil art. 42 alin. (2) din O.U.G. nr. 177/2002, pentru că acest text se referă la "drepturi salariale", facilitatea fiscală în discuție aplicându-se la impozitul pe venit, și nu la cel pe salarii, între cele două noțiuni existând raportul de la gen, la specie.
Fiind învestită în vederea pronunțării unui regulator de competență, în temeiul art. 22 alin. (3) C. proc. civ., înalta Curte de Casație și Justiție a reținut următoarele:
Potrivit art. 42 alin. (1) și (2) din O.U.G. nr. 177/2002, privind salarizarea și alte drepturi ale magistraților, pentru nemulțumirile legate de "modul de stabilire a drepturilor salariale", magistrații și celelalte categorii de personal de specialitate prevăzute de această ordonanță, pot face contestație în termen de 5 zile de la data comunicării, la organele de conducere ale Ministerului de Justiție sau Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție, după caz; împotriva hotărârilor organelor de conducere se poate face plângere în termen de30 de zile de la comunicare, la secția de contencios administrativ a Curții de Apel București.
în speță, obiectul cererii vizează plata unor drepturi salariale reprezentând restituirea cotelor de impozit calculate și reținute în mod ilegal, pe perioada 1 iulie 2002 - 28 septembrie 2004, ca urmare a neaplicării cotei procentuale de reducere a impozitului prevăzut de art. 109 alin. (1) din Legea nr. 92/1992, în raport cu clasa acordată prin distincția "Meritul judiciar", deci nu se referă la nemulțumiri în legătură cu modul de stabilire a drepturilor salariale, așa cum în mod expres se stipulează în art. 42 din ordonanță.
Este vorba, deci, de neaplicarea cotei procentuale de reducere a impozitului, prevăzută de Legea nr. 92/1992, care în cele din urmă a afectat drepturile salariale ale magistraților, prin diminuarea cuantumului acestora.
O.U.G. nr. 177/2002, referitoare la salarizare și alte drepturi ale magistraților, reprezintă norme speciale și acolo unde acestea nu dispun, ele trebuie completate cu prevederile dreptului comun ale Codului muncii, respectiv cu cele ale art. 166, 269 și 284 din acest cod.
în cazul magistraților, este vorba de un raport juridic de muncă atipic, iar lipsa unor prevederi legale pentru reparațiile cuvenite ca urmare a neacordării unor drepturi salariale deja stabilite (în speță, acordarea unor drepturi salariale majorate, în raport cu cota procentuală de reducere a impozitului), trebuie complinită cu prevederile din dreptul comun.
Nefiind, deci, incidente dispozițiile art. 42 din O.U.G. nr. 177/2002, accesul reclamanților la instanță nu este condiționat de "contestația" obligatorie menționată în alin. (1) al art. 42 din ordonanță, în caz contrar ajungându-se la o limitare a accesului liber la instanță, nepermisă de dispozițiile art. 21 din Constituția României.
Pentru considerentele expuse, considerăm că nu poate fi caracterizat litigiul dedus judecății, ca un litigiu de natură fiscală, doar pentru faptul că se referă la aspecte privind unele facilități fiscale, cu atât mai mult, cu cât reducerea de impozit decurge dintr-o lege specială, Legea nr. 92/1992, și nu din norme fiscale, neavând, deci, incidența dispozițiilor Codului de procedură fiscală.
în acest context, conform art. 2 pct. 1 lit. b1) C. proc. civ., competența judecării prezentului litigiu a fost stabilită în favoarea Tribunalului Olt, secția conflicte de muncă.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5934/2005. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 5919/2005. Contencios → |
|---|
