ICCJ. Decizia nr. 5935/2005. Contencios
| Comentarii |
|
M.G. a solicitat ca în contradictoriu cu Inspectoratul General al Poliției Române, să se dispună, în temeiul prevederilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, suspendarea executării dispoziției nr. S/11258 din 17 mai 2005, până la soluționarea în fond a contestației privind același act administrativ.
în motivarea cererii, reclamantul a arătat că prin dispoziția respectivă a fost eliberat din funcția de adjunct al șefului Inspectoratului de Poliție al județului Timiș și pus la dispoziția unității, pentru dificultăți majore în conturarea și exprimarea activităților specifice managementului structurilor date în responsabilitate.
împotriva actului juridic, care în materialitatea sa nu i-a fost comunicat, a formulat în termen, plângerea prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004, adresată autorității publice emitente și înregistrată sub nr. 13995 din 15 iunie 2005.
Reclamantul a precizat că măsura eliberării din funcția publică de conducere nu are nici o justificare, deoarece nu indică motivele concrete care au stat la baza emiterii ei, preferând o exprimare fără nici un conținut și, de altfel, greu de înțeles.
în opinia sa, măsura dispusă de pârât este lipsită de suport legal și inaplicabilă unui funcționar public, care a ocupat funcția prin concurs și a obținut în anii anteriori emiterii actului administrativ, numai calificativul "Foarte bun", inclusiv avansarea în gradul profesional de comisar șef.
Pe de altă parte, aplicarea dispoziției este de natură să-l prejudicieze, prin diminuarea importantă a veniturilor și atingerea imaginii sale în societate.
în sfârșit, măsura luată contribuie la menținerea unui climat de instabilitate și nesiguranță în cadrul Poliției județului Timiș.
Prin sentința civilă nr. 227/PI din 18 iulie 2005, Curtea de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ, a admis cererea, astfel cum a fost formulată.
Instanța a reținut că soluția menționată mai sus se impune, pentru că în cauză sunt îndeplinite toate condițiile de admisibilitate a unei asemenea cereri, prin faptul exercitării recursului administrativ, a înregistrării acțiunii având ca obiect anularea actului administrativ la data de 15 iulie 2005. Cazul bine justificat îl constituie împrejurarea că dispoziția emisă de pârât nu a fost comunicată reclamantului, nici la data soluționări cererii, în condițiile art. 61 alin. (1) din Legea nr. 360/2002, modificată, așa încât ea nu și-a produs efectele juridice.
Caracterul prejudiciabil al dispoziției emisă de pârât rezultă din aceea că se aduce atingere principiului stabilității funcției publice consacrat prin normele Legii nr. 188/1999, modificată, afectând un funcționar public care a ocupat funcția publică, pe bază de concurs și provocându-i atât pagube materiale, cât și pagube de ordin moral.
împotriva sentinței a declarat recurs, pârâtul Inspectoratul General al Poliției Române.
Recurentul a susținut că această hotărâre este nelegală, deoarece prima instanță a pășit la soluționarea cauzei, fără citarea în calitate de pârât, a Ministerului Administrației și Internelor, care a dispus eliberarea din funcție a reclamantului M.G.
în fond, cererea de suspendare a executării actului administrativ trebuia respinsă ca neîntemeiată, pentru că reclamantul nu a făcut dovada că prin aplicarea acelui act ar suferi o pagubă iminentă.
Recursul este nefondat, sub aspectul ambelor critici formulate.
Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, odată cu sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul, persoana vătămată poate să ceară instanței competente, să dispună suspendarea executării actului administrativ, până la pronunțarea instanței de fond.
Aplicațiunea acestui text legal a fost făcută corect de prima instanță, atât în privința citării în calitate de pârât a emitentului actului administrativ, cât și în privința rezolvării date cererii de suspendare a executării actului.
Cum deja s-a arătat, reclamantul a formulat cererea de suspendare, înainte de sesizarea instanței cu acțiunea pentru anularea actului administrativ, dar după efectuarea plângerii prealabile, conform art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
Prin urmare, în raport cu reglementarea legală în vigoare, cererea de suspendare se soluționează în contradictoriu cu autoritatea publică care a emis actul administrativ și care trebuie citată în calitate de pârât.
în speță, emitent al dispoziției nr. S/1258 din 17 mai 2005, este Inspectoratul General al Poliției Române, care este o autoritate publică învestită cu personalitate juridică și capacitate administrativă proprie.
Neavând calitatea de autoritate publică emitentă, chemată în judecată de reclamant, Ministerul Administrației și Internelor nu trebuia citat ca pârât, alături de Inspectoratul General al Poliției Române.
Pe de altă parte, în adresa nr. 13677 din 24 mai 2005, comunicată reclamantului, nu a fost indicat nici un temei legal care a fost avut în vedere de pârât la eliberarea din funcția de conducere.
Conținutul adresei se limitează la termeni cu caracter general și comunicarea efectivă a actului juridic către reclamant s-a realizat abia la 12 octombrie 2005, în ședința de judecată a curții de apel care urmează să soluționeze în fond litigiul.
Nici în dispoziția de eliberare din funcție nu s-au menționat alte motive decât cele redate în comunicarea făcută reclamantului, iar din raportul înregistrat sub nr. 367869 din 28 februarie 2005, aprobat de Inspectorul general al Poliției Române, rezultă implicarea reclamantului în organizarea și planificarea activităților specifice, efectuarea analizei situației operative și instruirea periodică a efectivelor.
în plus, nu puteau fi ignorate anumite împrejurări ce evidențiază performanțele profesionale ale reclamantului, care a ocupat funcția de adjunct al șefului Inspectoratului de Poliție al județului Timiș, în urma examenului organizat potrivit legii. El a fost definitivat în funcție după 6 luni și în anii 2002, 2003, 2004 a obținut numai calificativul "Foarte bun", precum și premii în bani.
Existau, așadar, temeiuri suficiente pentru ca instanța să aprecieze că sunt îndeplinite în speță condițiile cerute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, pentru suspendarea aplicării actului administrativ supus controlului jurisdicțional, până la pronunțarea instanței de fond asupra litigiului dintre părți.
Ținând seama de considerentele expuse și de inexistența unor motive de casare, de ordine publică, care, în sensul art. 306 alin. (2) C. proc. civ., pot fi invocate din oficiu, a fost respins recursul.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5931/2005. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 5933/2005. Contencios → |
|---|
