ICCJ. Decizia nr. 5932/2005. Contencios
| Comentarii |
|
Prin acțiunea înregistrată la 30 iulie 2001, reclamanta SC E. SRL a chemat în judecată pe pârâta Direcția Generală a Vămilor, contestând decizia nr. 952 din 27 iunie 2001, a Direcției Generale de Soluționare a Contestațiilor din Ministerul Finanțelor Publice și solicitând instanței să dispună desființarea actelor constatatoare nr. 1053 - 1077 din 30 noiembrie 2000, ale Direcției Generale a Vămilor și a anexelor nr. 341151 - 341153 din 30 noiembrie 2000, să constate existența obligațiilor vamale în raport cu o valoare în vamă de maxim 58.000 mărci germane pe unitate de produs, să constate că Ministerul Finanțelor Publice, în calitate de importator și debitor al obligațiilor vamale, și-a îndeplinit obligația de a furniza documentele necesare și suficiente pentru determinarea valorii în vamă a bunurilor litigioase, să constate că pârâta nu și-a îndeplinit obligațiile de vămuire, refuzând să determine valoarea în vamă și provocând, astfel, întârzieri în achitarea obligațiilor vamale și trecerea în proprietatea Statului, a celor 18 mașini blindate ce fac obiectul litigiului, să dispună anularea actelor de trecere în proprietatea Statului, a celor 18 mașini blindate litigioase și să oblige Direcția Generală a Vămilor să procedeze la vămuirea bunurilor și eliberarea acestora din vamă.
în motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că în temeiul contractului nr. 338217/1999, încheiat în urma unei licitații de achiziție organizate de Ministerul Finanțelor, acesta a achiziționat 43 autovehicule speciale pentru transport valori, de la E.E. GmbH din Germania.
Oferta de livrare cuprindea, pe lângă mașinile blindate și toate taxele și spezele vamale, alte obligații bugetare, speze de omologare a căror contravaloare urma să fie suportată de furnizor, din suma primită cu titlu de preț al livrării de la beneficiar, importator fiind Ministerul de Finanțe.
în acest scop, a fost emisă împuternicirea nr. 632383 din 7 aprilie 2000, dată de Ministerul Finanțelor, M.W., pentru a reprezenta Ministerul de Finanțe și Direcția Generală Trezorerie și contabilitate Publică, în vederea efectuării plăților necesare către Vama Târguri și Expoziții București.
Reclamanta a mai arătat că organele vamale au întocmit acte constatatoare, prin care au stabilit o valoare în vamă de peste 85.000 mărci germane, la care au adăugat penalități, astfel încât debitul importatorului a depășit cu mult valoarea contractului și a precizat că 25 de autovehicule blindate importate au fost vămuite, iar pentru alte 18 au fost refuzate în mod nejustificat operațiunile de vămuire.
De asemenea, reclamanta a arătat că a contestat actele constatatoare la autoritatea vamală, iar după intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 13/2001, litigiul a ajuns în fața Direcției Generale de Soluționare a Contestațiilor din cadrul Ministerului Finanțelor Publice.
în opinia reclamantei, actele constatatoare sunt nelegale, pentru că debitorul obligației bugetare este Ministerul Finanțelor Publice; în temeiul raporturilor de mandat dintre Ministerul Finanțelor Publice și SC E. SRL, acesta din urmă are obligația doar să plătească taxele vamale și alte asemenea obligații, dar nu și penalitățile. Confiscarea bunurilor fără temei este pe riscul importatorului, iar valoarea în vamă se putea stabili ușor în temeiul principiilor G.A.T.T. și al documentelor prezentate.
Prin decizia nr. 952 din 27 iunie 2001, Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor a respins contestația, ca neîntemeiată, pentru suma de 6.551.587.975 lei, reprezentând datorie vamală și a desființat anexele nr. 341130 - 341151 din 30 noiembrie 2000, privind calculul majorărilor de întârziere în sumă de 4.615.125.941 lei, potrivit celor reținute la pct. 2.
Reclamanta a arătat că în motivarea deciziei s-a reținut că bunurile litigioase nu beneficiată de regimul preferențial presupus de Certificatul EUR 1, dar cheia litigiului era, în realitate, stabilirea corectă a valorii în vamă, care în nici un caz nu putea depăși suma de 58.000 mărci germane.
La data de 11 septembrie 2001, reclamanta a depus la dosar o cerere prin care și-a completat și modificat acțiunea, în sensul că a solicitat să se constate existența obligațiilor vamale în raport cu o valoare în vamă maximă de 49.000 mărci germane pe unitate de produs, să se constate inexistența vreunei obligații de majorare ori penalitate în sarcina importatorului, să se constate că intimata Direcția Generală a Vămilor nu și-a îndeplinit obligațiile de vămuire, refuzând să determine valoarea în vamă, să se constate inexistența obligațiilor de taxă vamală și T.V.A. a importatorului Ministerul de Finanțe, pentru 6 din cele 18 autovehicule blindate neeliberate din vamă, în sensul că debitele respective au fost achitate, să se constate că obligația importatorului de plată către Direcția Generală a Vămilor, a taxelor pentru cele 18 autovehicule blindate, este îndeplinită odată cu achitarea sumei reprezentând echivalentul în lei a 282.120 mărci germane pentru 12 autovehicule blindate și să fie obligată pârâta să elibereze de îndată șase dintre cele 18 autovehicule blindate.
Prin sentința civilă nr. 24 din 11 ianuarie 2002, Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, a respins acțiunea, ca nefondată, reținând, în esență, că actele contestate sunt legale, întrucât în cauză nu erau îndeplinite condițiile pentru acordarea regimului vamal preferențial.
Prin decizia nr. 3444 din 13 noiembrie 2002, Curtea Supremă de Justiție, secția de contencios administrativ, a admis recursul declarat de SC E. SRL și a casat sentința, cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.
în considerentele deciziei de casare s-a reținut incidența motivului prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., constând în aceea că Ministerul Finanțelor Publice, care a emis decizia nr. 952 din 27 iunie 2001, prin care s-a respins contestația societății pentru suma de 6.551.587.975 lei datorie vamală și s-a dispus desființarea anexelor la actele constatatoare privind calculul majorărilor de întârziere, nu a fost citat și nu a figurat în proces, deși are legitimare procesuală pasivă.
în decizia de casare s-a mai reținut necesitatea depunerii la dosar, a traducerilor în limba română ale documentelor redactate în limba germană și rusă, privind importurile bunurilor în litigiu.
Astfel învestită în rejudecarea cauzei, Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, a dispus citarea în cauză, în calitate de pârât, a Ministerului Finanțelor Publice care a emis decizia contestată, conform art. 12 din O.U.G. nr. 13/2001.
Având în vedere că prin cererea de chemare în judecată și prin cererea de recurs, reclamanta a contestat valoarea în vamă stabilită de autoritatea vamală, pentru autovehiculele importate, la termenul din 22 aprilie 2003, în temeiul art. 201 C. proc. civ., Curtea a pus în discuția părților și a dispus din oficiu, efectuarea unei expertize contabile care să aibă drept obiective: stabilirea valorii în vamă a fiecăruia dintre autovehiculele blindate importate, cu indicarea componentelor avute în vedere la stabilirea acestor valori în vamă și indicarea, pentru fiecare bun în parte, în baza actelor vamale, a exportatorului, importatorului și a declarantului vamal.
Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 2120 din 12 decembrie 2003, a respins, ca nefondată, acțiunea.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că în temeiul contractului nr. 338/217 din 20 decembrie 1999, Ministerul Finanțelor a achiziționat de la societatea E.E. GmbH din Berlin, Germania, 43 autovehicule speciale pentru transport valori, în valoare totală de 42.258.377.290 lei.
Potrivit art. 4 din contract, în cadrul acestei valori, societatea furnizoare avea obligația de a suporta toate categoriile de taxe și impozite asumate prin ofertă, până la recepție, care urma să aibă loc la sediul beneficiarului, pentru fiecare autovehicul.
Această clauză contractuală care stabilește locul bunurilor cumpărate, nu poate fi interpretată în sensul că Ministerul Finanțelor Publice nu ar avea calitate de importator al mărfurilor străine introduse în țară, conform art. 64 C. vam.
De altfel, în actele constatatoare nr. 1053 - 1077 din 30 noiembrie 2000, contestate în prezenta cauză, autoritatea vamală a reținut corect că titularul operațiunii este Ministerul Finanțelor Publice, răspunderea SC E. SRL fiind angajată în solidar, conform art. 141 din Legea nr. 141/1997.
Potrivit alin. (3) al art. 141 din Legea nr. 141/1997, "poate fi debitor vamal, solidar cu titularul declarației vamale acceptate și înregistrate, și persoana care, din culpă, a furnizat date nereale, înscrise în acea declarație, ce au determinat stabilirea incorectă a datoriei vamale".
Prin actele constatatoare menționate, întocmite în urma verificării ulterioare a operațiunilor de import a 25 din autovehiculele contractate, în temeiul art. 61 din Legea nr. 161/1997, au fost revocate actele constatatoare întocmite la momentul efectuării importurilor, întrucât s-a constatat că nu au fost respectate prevederile acordului România - U.E. (O.G. nr. 1/1997 - Protocolul 4), nefiind îndeplinite cumulativ cele două condiții pentru acordarea regimului preferențial: certificatul de origine EUR 1 și transferul direct din țara de origine, în România.
Prin anexele nr. 341130 - 341151 din 30 noiembrie 2000 la actele constatatoare s-au stabilit în sarcina Ministerului de Finanțe, majorări de întârziere pentru neplata diferențelor de drepturi vamale de import, în termenul prevăzut de lege.
Prin decizia nr. 952 din 27 iunie 2001, emisă de Ministerul Finanțelor Publice în cadrul procedurii de contestare prevăzută de O.U.G. nr. 13/2001, a fost respinsă, ca neîntemeiată, contestația formulată de SC E. SRL, pentru suma de 6.551.587.975 lei reprezentând datorie vamală și au fost desființate anexele privind calculul majorărilor de întârziere.
în ceea ce privește calitatea reclamantei, de debitor solidar cu titularul operațiunii, instanța a reținut că reclamanta a fost cea care a furnizat comisionarului vamal, care apare în declarațiile vamale de import, datele nereale privind proveniența și transportul mărfurilor, care au condus la aplicarea nelegală a tarifului preferențial prin actele constatatoare inițiale, astfel încât sunt îndeplinite condițiile art. 141 alin. (3) din Legea nr. 141/1997, pentru angajarea răspunderii reclamantei, în solidar cu Ministerul Finanțelor Publice care este titularul operațiunii.
Referitor la regimul vamal aplicabil, s-a reținut că autoritatea vamală a constatat în mod corect că nu au fost îndeplinite condițiile prevăzute în Protocolul privind definirea noțiunii de "produse originale" și metodele de cooperare administrativă, ratificat prin O.U.G. nr. 1/1997, întrucât bunurile achiziționate au fost transformate în Ucraina, în baza unui contract încheiat de furnizorul german, cu societatea C. din Ucraina.
A mai reținut instanța că autoritatea vamală a aplicat în mod corect prevederile art. 77 alin. (1) - (2) C. vam. și ale Acordului privind aplicarea art. VII al Acordului General pentru Tarife și Comerț.
Concluziile raportului de expertiză contabilă au fost înlăturate, reținându-se că între valorile declarate și documentele prezentate au existat neconcordanțe care au generat îndoieli în privința veridicității lor, iar expertul a avut în vedere în mod exclusiv sumele trecute în facturi, asupra cărora existau îndoieli, fără a face vreo referire la criteriile prevăzute de Acordul privind aplicarea art. VII al Acordului General pentru Tarife și Comerț.
Având în vedere că a fost învestită cu o contestație împotriva deciziei nr. 952 din 27 iunie 2001, a Ministerului Finanțelor Publice, conform art. 12 din O.U.G. nr. 13/2001, contestație care privește numai actele constatatoare întocmite pentru primele 25 autovehicule introduse în țară, prima instanță a reținut că nu pot fi analizate, în cadrul acestei proceduri speciale, aspectele privind legalitatea operațiunilor de vămuire a celorlalte 18 autovehicule, care nu au făcut obiectul contestației.
împotriva acestei sentințe a declarat recurs, reclamanta SC E. SRL, susținând că instanța a interpretat greșit actele juridice de la dosarul cauzei și a schimbat natura și înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestora.
Recurenta a arătat că debitorul obligației bugetare, în speță, este Ministerul Finanțelor Publice, prin Direcția Generală a Trezoreriei și contabilitate Publică.
Prima instanță, în mod eronat, a înlăturat raportul de expertiză, nu a ținut cont de declarațiile vamale și a interpretat greșit dispozițiile Codului vamal al României.
Recursul este întemeiat.
în primul rând se cere arătat că obiectul judecății îl formează contestația formulată de recurenta-reclamantă SC E. SRL împotriva deciziei nr. 952 din 27 iunie 2001, a Ministerului Finanțelor Publice - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor, decizie care se referă la actele constatatoare întocmite numai pentru primele 25 de autovehicule importate.
De aceea, chiar dacă atât prin acțiune, cât și în recurs, recurenta-reclamantă s-a referit și la situația celor 18 autovehicule ce au fost blocate în vamă, instanța nu se poate preocupa de aspectele privind aceste autovehicule care nu au format obiect al contestației adresate Ministerului Finanțelor Publice.
în fond după casare, s-a dispus efectuarea unei expertize contabile având ca obiective: stabilirea valorii în vamă a fiecăruia dintre autovehiculele blindate importate și compunerea acestei valori, stabilirea exportatorului și importatorului acestor autovehicule, stabilirea debitorului obligației bugetare, cât și a declarantului vamal.
Cu privire la primul obiectiv, expertul a concluzionat că valoarea în vamă a celor 25 de autovehicule blindate în discuție este de 13.839.091.385 lei, la stabilirea acesteia având în vedere prevederile art. 77 alin. (1) și (2) din Legea nr. 141/1997, privind Codul vamal al României, prin care se arată că procedura de determinare a valorii în vamă este cea prevăzută în Acordul privind aplicarea art. VII al Acordului General pentru Tarife și Comerț, încheiat la Geneva, la 1 noiembrie 1979, la care România este parte, precum și cheltuielile și costurile care se au în vedere în măsura în care au fost efectuate, dar nu au fost incluse în preț.
Pentru fiecare din componentele valorii în vamă, expertul a indicat documentele din care le-a extras.
Răspunzând obiecțiunilor ce au fost formulate, expertul a arătat că a primit un singur rând de facturi pentru produsele neblindate, emise de firma E.E. GmbH, care nu au fost luate în calcul, apoi alte facturi după blindare emise de firma C. Ucraina.
Din facturile emise de firma C. din Ucraina a luat prețul mărfii, iar cheltuielile de transport și comisionul J.P.C. Viena, din facturile fiscale ale firmei E.E. GmbH, arătând că nu a ales facturile cu valori mai mici, ci a luat în calcul valorile, așa cum sunt înscrise în documentele menționate.
Din examinarea raportului de expertiză se constată că au fost avute în vedere elemente obiective conținute în înscrisurile puse la dispoziție de părți și care nu au fost infirmate de nici o altă probă, precum și normele legale aplicabile la stabilirea valorii în vamă a mărfurilor.
Așa fiind, Curtea și-a însușit concluziile raportului de expertiză, cu privire la stabilirea valorii în vamă, pentru 25 de autovehicule care au format obiectul deciziei contestate.
Față de cele ce preced, recursul a fost admis, a fost modificată sentința atacată și în fond, a fost admisă în parte acțiunea.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5937/2005. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 5931/2005. Contencios → |
|---|
