ICCJ. Decizia nr. 5939/2005. Contencios
| Comentarii |
|
Prin acțiunea formulată la data de 23 octombrie 2002, municipiul Timișoara a chemat în judecată Guvernul României și Consiliul Județean Timiș, solicitând anularea H.G. nr. 9562/002, prin care s-a dispus trecerea stadionului "Dan Păltinișan" din localitate, din proprietatea publică a Statului și din administrarea Agenției Naționale pentru Sport, în proprietatea publică a județului Timiș și în administrarea Consiliului Județean Timiș.
în motivarea cererii, reclamantul a arătat că, începând din anul 1995, Primăria municipiului Timișoara a suportat toate cheltuielile necesare unei bune desfășurări a activității sportive, inclusiv lucrări majore de investiții. Reclamantul, în calitatea sa de proprietar, a intabulat stadionul în patrimoniul său, imobilul fiind cuprins în anexa la Hotărârea Consiliului Local nr. 245/1999, privind inventarul bunurilor care aparțin domeniului public al municipiului Timișoara, însușit, ca atare, prin H.G. nr. 977/2002.
Prin cererea depusă la 19 noiembrie 2002, reclamantul a susținut că prin adoptarea H.G. nr. 977/2002, a fost implicit anulată H.G. nr. 956/2002, în subsidiar solicitându-se anularea actului administrativ atacat.
într-o primă judecată de fond, prin sentința civilă nr. 55 din 11 martie 2003, Curtea de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ, a respins acțiunea, reținând că pretențiile reclamantului au fost satisfăcute, prin adoptarea H.G. nr. 977/2002, prin care a fost implicit abrogată H.G. nr. 956/2002.
Recursurile declarate de municipiul Timișoara, Consiliul Județean Timiș și Guvernul României au fost admise de înalta Curte de Casație și Justiție care, prin decizia nr. 3390 din 22 octombrie 2003, a casat sentința și a trimis cauza, spre rejudecare, pentru ca instanța de fond să se pronunțe asupra acțiunii, în condițiile în care H.G. nr. 956/2002 este în ființă, iar poziția nr. 167 din Anexa nr. 2 a H.G. nr. 977/2002, care se referea la imobilul în litigiu, a fost abrogată prin H.G. nr. 1362/2002.
în fond după casare, Curtea de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ, a pronunțat sentința civilă nr. nr. 167 din 23 mai 2002, prin care a respins acțiunea, ca nefondată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că prin sentința civilă nr. 254 din 1 iulie 2003, irevocabilă prin decizia nr. 7299 din 1 octombrie 2004, a fost respinsă acțiunea aceluiași reclamant, având ca obiect anularea H.G. nr. 1362/2002, prin care a fost abrogată poziția nr. 167 din Anexa nr. 2 la H.G. nr. 977/2002.
Instanța a constatat că imobilul în litigiu a fost proprietatea statului, drept dobândit anterior anului 1998, împrejurare atestată prin extrasul de C.F. nr. 112209 Timișoara, unde Statul Român este menționat ca proprietar la poziția 1.
Cât privește faptul că Primăria Timișoara este înscrisă la poziția 3 a foii de proprietate, această împrejurare nu face dovada proprietății reclamantului asupra imobilului în litigiu.
S-a mai reținut că prin H.G. nr. 45/2003, privind inventarul bunurilor din domeniul public al statului, stadionul în litigiu a fost inclus între imobilele având acest caracter.
împotriva sentinței a declarat recurs, municipiul Timișoara, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Astfel, reclamantul a arătat că imobilul în litigiu s-a aflat în administrarea sa, prin întreprinderea de Gospodărie Comunală, încă din 1969, ulterior, în anul 1995 fiind transmis către R.A. U., iar prin Hotărârea Consiliului Local nr. 135/1995, stadionul a fost transcris într-o nouă C.F., la poziția 3 a foii de proprietate fiind înscrisă Primăria municipiului Timișoara.
în calitatea sa de proprietar, reclamantul a făcut diverse acte de administrare a imobilului, lucrări de construcții, reparații, totalizând valori importante.
De asemenea, a arătat reclamantul, stadionul a fost înscris în fișa mijlocului fix, fapt ce dovedește că municipiul Timișoara s-a comportat de-a lungul timpului, ca un adevărat proprietar.
în aceste împrejurări, a susținut reclamantul, i-a fost încălcat dreptul de proprietate, prin adoptarea H.G. nr. 956/2002, act care se impune a fi anulat ca nelegal.
Analizând actele și lucrările dosarului, în raport cu motivele invocate și cu prevederile art. 304 și 3041 C. proc. civ., Curtea a constatat că recursul este nefondat, urmând a fi respins ca atare.
Astfel, din succesiunea actelor normative ulterioare adoptării H.G. nr. 956/2002, și anume, H.G. nr. 977/2002 și H.G. nr. 1362/2002, rezultă că imobilul în litigiu a fost proprietatea Statului Român, împrejurare atestată prin extrasul de C.F., unde statul este menționat ca proprietar la poziția 1.
De asemenea, stadionul a fost înscris și în inventarul bunurilor aparținând domeniului public al statului, aprobat prin H.G. nr. 1045/2000, în vigoare în anul 2002, ceea ce înseamnă că Statul Român, în calitate de proprietar, era singurul în măsură să dispună de bunul său.
înscrierea în C.F. la poziția 3 în favoarea Primăriei municipiului Timișoara, a dreptului de proprietate asupra stadionului, nu face dovada calității de proprietar a reclamantului, nerezultând din actele dosarului că Statul Român ar fi transmis dreptul său, municipiului Timișoara, iar consiliul local neputând dispune prin hotărâre, decât asupra bunurilor din proprietatea localității, nu și asupra acelora aparținând domeniului public al Statului.
în raport cu cele expuse mai sus, criticile formulate de reclamant fiind neîntemeiate, Curtea a respins recursul, ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5942/2005. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 5940/2005. Contencios → |
|---|
