ICCJ. Decizia nr. 5944/2005. Contencios
| Comentarii |
|
Prin acțiunea formulată la data de 10 iunie 2004, reclamanta SC Z. SA Piatra Neamț a chemat în judecată Ministerul Finanțelor Publice, solicitând anularea deciziei nr. 011 din 24 martie 2004 a Comisiei pentru autorizarea antrepozitelor fiscale, prin care s-a dispus revocarea autorizației cu valabilitate 1 an, emisă la 23 decembrie 2003.
în motivarea cererii, reclamanta a invocat nelegalitatea actului emis cu încălcarea prevederilor art. 35 din Legea nr. 64/1995 și a arătat că măsura revocării autorizației de antrepozit fiscal blochează planul de reorganizare judiciară a societății.
Prin sentința civilă nr. 340 din 7 decembrie 2004, Curtea de Apel Bacău, secția comercială și de contencios administrativ, a admis acțiunea și a dispus anularea deciziei contestate.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut nelegalitatea actului, întrucât nu s-a dispus intrarea în faliment a societății care să aibă drept consecință, revocarea autorizației de antrepozit fiscal, ci doar, la cererea reclamantei, s-a deschis procedura reorganizării judiciare a societății.
împotriva sentinței a declarat recurs, Direcția Generală a Finanțelor Publice Neamț, în numele Ministerului Finanțelor Publice, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Astfel, pârâtul a arătat că reclamanta nu a respectat cerințele art. 183 lit. a) C. fisc., cu referire la art. 14 lit. a) din O.G. nr. 96/2003, respectiv nu a depus garanția financiară care să acopere riscul de neplată a accizelor pentru produsele accizabile care sunt produse, primite, depozitate sau expediate din antrepozitul fiscal.
Reclamanta nu a înțeles să plătească garanția, nici în intervalul de 15 zile de la data primirii deciziei de revocare, în condițiile în care datora accize de peste 2 miliarde lei.
De asemenea, pârâtul a invocat și nerespectarea celei de-a doua cerințe, împotriva societății fiind inițiată o procedură de faliment, conform Legii nr. 64/1995, fiind, astfel, aplicabile dispozițiile art. 185 lit. b) pct. 1 C. fisc., întrucât legiuitorul nu distinge între procedura de reorganizare judiciară, chiar la cererea societății și cea de faliment.
Analizând actele și lucrările dosarului, în raport cu motivele invocate și cu prevederile art. 304 și 3041 C. proc. civ., Curtea a constatat că recursul este fondat, urmând a fi admis și a se dispune casarea sentinței și respingerea acțiunii.
Astfel, Curtea a reținut ca fondate, criticile formulate, revocarea autorizației de antrepozit fiscal având loc cu respectarea prevederilor legale în materie.
Societatea reclamantă, căreia i s-a emis autorizația la 23 decembrie 2003, avea obligația de a depune garanția financiară potrivit Codului fiscal, în condițiile prevăzute de normele de aplicare a acestei legi, respectiv în termen de 60 de zile de la data emiterii autorizației.
Reclamanta nu și-a îndeplinit, însă, această obligație până la data revocării autorizației, fiind chiar în imposibilitate de a depune garanția stabilită la suma de 13.927 Euro și întârziind la plata accizelor, cu mai mult de 30 de zile.
în aceste împrejurări, pârâtul a dispus în mod justificat revocarea autorizației de antrepozit fiscal, având în vedere și faptul că împotriva societății a fost deschisă procedura reorganizării judiciare și a falimentului, în temeiul dispozițiilor art. 31 alin. (1) din Legea nr. 64/1995.
în raport cu cele expuse mai sus, reținând că actul administrativ contestat a fost emis cu respectarea prevederilor legale în materie, Curtea, admițând recursul formulat de pârât, a casat sentința și pe fond, a respins acțiunea.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5945/2005. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 5942/2005. Contencios → |
|---|
