ICCJ. Decizia nr. 5948/2005. Contencios

Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel București, la 9 iunie 2005, Ministerul Administrației și Internelor a declarat recurs împotriva sentinței nr. 666 din 11 aprilie 2005, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, solicitând casarea hotărârii atacate.

în motivarea recursului declarat s-a susținut că în mod greșit, instanța de fond a admis cererea de chemare în judecată formulată de O.I., reținând în motivarea hotărârii sale, faptul că obligația de restituire a sumelor cheltuite pentru școlarizare nu rezultă ope legis, ci doar în urma semnării unui angajament de plată în acest sens.

S-a precizat că în anul 1993, intimatul-reclamant a fost declarat admis în anul I de studii în cadrul Academiei de Poliție a Ministerului de Interne.

Art. 9 din H.G. nr. 137/1991, privind înființarea Academiei de Poliție a Ministerului de Interne, impune condiția ca, după absolvirea Academiei, fostul student să îndeplinească serviciul în cadrul Ministerului Administrației și Internelor timp de minimum 10 ani, în caz contrar urmând să restituie cheltuielile de școlarizare.

Această obligație, menționează recurentul, se justifică prin faptul că, pe timpul celor 4 ani de studii, studenții Academiei de Poliție beneficiază în mod gratuit de cazare, hrană, echipament și alte drepturi, toate aceste cheltuieli fiind suportate de bugetul de stat.

Mai mult, a precizat recurentul, la data de 4 noiembrie 1993 a fost încheiat Angajamentul nr. 7882 potrivit căruia, în considerarea dispozițiilor art. 9 din H.G. nr. 137/1991, reclamantul se obligă să îndeplinească serviciul timp de 10 ani în unitățile și garnizoanele Ministerului Administrației și Internelor, după absolvirea academiei. în acest act se prevede expres că: "în cazul în care ar fi fost îndepărtat din academie, precum și în cazul în care nu-și respectă obligația de a îndeplini serviciul de minimum 10 ani, în cadrul Ministerului Administrației și Internelor pe timpul școlarizării", se restituie cheltuielile de școlarizare.

Acest angajament nu este semnat de către reclamant, dar a precizat recurentul, poartă semnătura comandantului unității, care, prin funcția sa, era obligat să ateste faptul că reclamantul fusese admis în anul I de studii al academiei și în consecință, îi erau aplicabile prevederile art. 9 din H.G. nr. 137/1991.

Deci, fiind o obligație ope legis, angajamentul nu trebuie să mai conțină și semnătura reclamantului, pe acest formular tipizat, deoarece prin faptul că și-a manifestat dorința de a deveni student al Academiei de Poliție și prin faptul promovării examenului de admitere în această instituție, și-a asumat și obligația de îndeplinire a stagiului militar de 10 ani prevăzut de actul normativ care reglementa înființarea și funcționarea acestei instituții.

Din actele cauzei, înalta Curte de Casație și Justiție a constatat că recursul declarat este întemeiat și va fi admis conform art. 312 C. proc. civ.

Prin sentința nr. 666 din 11 aprilie 2005, a Curții de Apel București, s-a admis acțiunea formulată de O.I. împotriva Ministerului Administrației și Internelor - Comisia de Jurisdicție a Imputațiilor și s-au anulat, ca nelegale, Hotărârile nr. 1 din 18 noiembrie 2004 și nr. 4 din 2 februarie 2005, precum și decizia de imputare nr. 127109 din 2 august 2004.

Instanța de fond a reținut că pentru a exista obligația de restituire a cheltuielilor de școlarizare, trebuia încheiat angajamentul de plată, respectiv obligația de plată, întrucât, dacă s-ar considera că funcționează ope legis, legiuitorul nu ar fi impus necesitatea unui act scris, fiind suficientă dispoziția legală.

Sentința atacată este nelegală.

Așa cum rezultă din dispozițiile art. 9 ale H.G. nr. 137/1991, privind înființarea Academiei de Poliție a Ministerului de Interne, se prevede expres condiția ca după absolvirea Academiei, fostul student să îndeplinească serviciul în cadrul Ministerului Administrației și Internelor, timp de 10 ani minim, în caz contrar urmând să restituie cheltuielile de școlarizare.

Prin această prevedere legală, deci, se stabilește că în situația în care fostul student, după absolvirea Academiei de Poliție, nu îndeplinește serviciul în cadrul Ministerului Administrației și Internelor, timp de 10 ani, să restituie sumele cheltuite cu școlarizarea sa. Aceasta, întrucât pe timpul școlarizării a beneficiat în mod gratuit de cazare, hrană, echipament și alte drepturi.

Deci, pentru reclamantul-intimat s-au cheltuit sume de bani cu școlarizarea și întrucât fostul student nu a înțeles să îndeplinească serviciul în cadrul Ministerului Administrației și Internelor, după absolvirea școlii, timp de minim 10 ani, trebuie restituite în temeiul art. 9 din H.G. nr. 137/1991, fără a fi necesar un angajament scris al petentului.

Interpretarea instanței de fond, că era necesar angajamentul scris al petentului, pentru a funcționa această răspundere, este greșită, reprezentând o adăugare la lege și acceptarea unui prejudiciu de recurentă, fără nici o culpă a acestei instituții.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 5948/2005. Contencios