ICCJ. Decizia nr. 5947/2005. Contencios
| Comentarii |
|
Reclamanta I.S. a chemat în judecată Casa de Pensii a municipiului București, solicitând instanței ca, în contradictoriu cu aceasta și pe calea contenciosului administrativ, să dispună anularea hotărârii nr. 140137/740/2004, ca fiind nelegală.
în motivarea cererii, reclamanta a arătat că, deși a făcut dovada că, împreună cu familia, a fost persecutată pe motive etnice (tatăl său fiind deportat în Siberia), Comisia de acordare a drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000 i-a respins în mod nejustificat cererea.
Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 481 din 21 martie 2005, a admis acțiunea formulată de reclamantă, dispunând anularea hotărârii nr. 14013 din 3 decembrie 2004. Totodată, a obligat pârâta, să emită o nouă hotărâre, prin care să stabilească calitatea reclamantei, de beneficiară a Legii nr. 189/2000,art. 1 lit. c) și să-i acorde drepturile cuvenite pentru perioada 21 martie 1943 - 6 martie 1945, începând cu data de 1 octombrie 2004.
Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut că reclamanta, împreună cu familia sa, s-a refugiat din Basarabia, în luna martie 1943 și s-a stabilit în București, astfel că în mod nejustificat, comisia a constatat că nu a făcut dovada persecuției etnice.
împotriva acestei sentințe, considerată nelegală și netemeinică, a declarat recurs, Casa de Pensii a municipiului București.
Recurenta a susținut că instanța de fond a încălcat prevederile Legii nr. 189/2000, acordând drepturile prevăzute de art. 1 lit. c) din acest act normativ, întrucât nu s-a făcut dovada existenței unei legături între petentă și numele acesteia care apare din adeverințele din limba rusă.
Recursul este nefondat.
Potrivit dispozițiilor art. 1 din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile acestui act normativ, persoana, cetățean român, care, în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a suferit persecuții etnice.
Din interpretarea acestor prevederi rezultă că atât obiectul, cât și scopul reglementării îl constituie acordarea unor drepturi compensatorii pentru prejudiciile suferite de persoanele persecutate de regimurile respective, în perioada arătată, din motive etnice.
Ceea ce reglementează legea, este, deci, stabilirea, determinarea situației de obligare a persoanei în cauză să își părăsească domiciliul, de către regimul instaurat după septembrie 1940.
Potrivit art. 4 din H.G. nr. 127/2002, dovada încadrării în situațiile prevăzute de Legea nr. 189/2000 se poate face cu acte oficiale eliberate de organele competente sau, în lipsa actelor oficiale, prin declarații cu martori.
în cauză, din declarațiile autentificate ale martorilor V.C. și A.V. rezultă că reclamanta, împreună cu familia sa, s-a refugiat în 1943, din Basarabia (comuna Văscăuți) și s-a stabilit în București.
în anul 1953, tatăl său a fost din nou arestat și deportat în Siberia, perioadă în care, atât reclamanta, cât și celelalte surori ale sale, precum și mama sa, au fost persecutate etnic.
Rezultă, așadar, că instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, așa încât recursul fiind nefondat, a fost respins ca atare.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5950/2005. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 5943/2005. Contencios → |
|---|
