ICCJ. Decizia nr. 5952/2005. Contencios
| Comentarii |
|
Reclamanta V.M. a chemat în judecată Casa de Pensii a municipiului București, solicitând instanței ca, în contradictoriu cu pârâta, să dispună anularea hotărârii nr. 14140/722 din 21 ianuarie 2005, emisă de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 189/2000.
în motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că s-a refugiat, împreună cu familia, la data de 5 octombrie 1942, în urma cedării Ardealului de Nord, ca urmare a Dictatului de la Viena, din Târgu Mureș, în localitatea Feleac și apoi, în Centrul de Refugiați Turda, de unde a fost repartizată în localitatea Sighișoara, unde s-a stabilit definitiv și a locuit până la căsătorie, fără a se mai întoarce în localitatea de domiciliu.
Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 780 din 22 aprilie 2005, a admis acțiunea formulată de reclamantă, dispunând anularea hotărârii nr. 14140/722 din 21 ianuarie 2005. Totodată, a dispus obligarea pârâtei, să emită o nouă hotărâre, prin care să-i recunoască reclamantei, calitatea de beneficiară a Legii nr. 189/2000. pentru perioada 5 octombrie 1942 - 6 martie 1945, începând cu data de 1 octombrie 2004.
Pentru a pronunța această hotărâre. instanța a reținut că familia P. s-a deplasat la Sighișoara, în mod unitar și că persecuția etnică reținută în persoana fratelui și surorii reclamantei, s-a răsfrânt și față de aceasta din urmă, pentru aceeași perioadă, respectiv, 5 octombrie 1942 - 6 martie 1945.
împotriva acestei sentințe, considerată nelegală și netemeinică, a declarat recurs, pârâta Casa de Pensii a municipiului București.
Recurenta a susținut, în esență, că instanța de fond a încălcat prevederile Legii nr. 189/2000, acordând reclamantei, drepturile prevăzute de art. 1 lit. c), întrucât aceasta nu a depus la Comisia de specialitate, dovezi concludente cauzei, or anularea hotărârii nr. 14140/722 din 21 ianuarie 2005, deși aceasta nu încălca nici o prevedere legală, reprezintă un abuz de drept.
Recursul este nefondat.
Potrivit prevederilor art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999, privind acordarea unor drepturi, persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România, cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, din motive etnice, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările și completările ulterioare, beneficiază de drepturile prevăzute de această ordonanță, cetățeanul român care, în perioada respectivă, a avut de suferit persecuții din motive etnice, fiind refugiat, expulzat sau strămutat în altă localitate.
în cauză, din dovezile de la dosar, respectiv declarațiile martorilor O.M. și P.P., ca și din actele de stare civilă privitoare la reclamantă, rezultă că aceasta, împreună cu familia, a fost strămutată din localitatea de domiciliu, de la data de 5 octombrie 1942 și până în luna martie 1945, în urma Dictatului de la Viena din 30 august 1940, urmare a persecuțiilor etnice.
Relevantă în acest sens este și autorizația de călătorie pentru persoane, nr. 11050 din 5 octombrie 1942, emisă de Secretariatul de Stat al Românizării, Colonizării și Inventarului care atestă faptul că la data de 5 octombrie 1942, tatăl reclamantei a plecat din Centrul de Refugiați Turda, către Sighișoara.
De asemenea, așa cum corect a reținut și instanța de fond, nu trebuie omis faptul că la data refugierii, reclamanta avea doar vârsta de 9 ani și prin urmare, nu se putea muta în altă localitate, decât alături de părinții săi și nu putea avea alt statut social, decât cel pe care aceștia îl aveau la cea dată.
în consecință, față de cele ce preced, recursul declarat în cauză se vădește ca nefondat, și a fost respins ca atare, instanța de fond pronunțând o hotărâre legală și temeinică.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5949/2005. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 5950/2005. Contencios → |
|---|
