ICCJ. Decizia nr. 5949/2005. Contencios
| Comentarii |
|
Prin acțiunea formulată la data de 14 martie 2005, reclamanta F.C. a chemat în judecată Autoritatea Națională a Vămilor, solicitând anularea Ordinului nr. 72 din 26 ianuarie 2005, a adresei nr. 64 din 28 ianuarie 2005 și obligarea pârâtei să o reîncadreze în funcția de inspector principal, acordată în baza Legii nr. 161/2003, cu salarizarea corespunzătoare acestei funcții.
în motivarea cererii, reclamanta a arătat că în raport cu sentința civilă nr. 1875 din 11 noiembrie 2004, a Tribunalului București, a fost numită inspector principal, iar prin ordinul atacat a fost reîncadrată în funcția publică de execuție inspector clasa I, gradul asistent, treapta 2.
Reclamanta a invocat retroactivitatea aplicării ordinului, începând de la 1 ianuarie 2005 și încălcarea prevederilor Legii nr. 161/2003 și ale art. 36 din O.U.G. nr. 92/2004, întrucât la data sus-menționată se afla în concediu medical, raportul său de serviciu fiind suspendat legal.
Prin sentința civilă nr. 854 din 9 mai 2005, Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, a respins acțiunea, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că prin adoptarea O.U.G. nr. 92/2004, care reglementează drepturile salariale ale funcționarilor publici pentru anul 2005, orice dispoziții contrare au fost abrogate, iar hotărârea judecătorească invocată nu mai poate constitui temei pentru încadrarea și salarizarea reclamantei.
Prevederile ordonanței au fost legal aplicate, neputându-se reține încălcarea principiului neretroactivității legii, pârâta efectuând în termen demersurile necesare obținerii avizului Agenției Naționale a Funcționarilor Publici.
Cât privește împrejurarea că reclamanta se afla în concediu medical, art. 36 din O.U.G. nr. 92/2004, astfel cum a fost modificat, prevede că sunt aplicabile salariile stabilite pentru funcția publică prevăzută de ordonanță.
împotriva sentinței au declarat recurs, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și reclamanta F.C., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Astfel, recurenții au invocat aplicarea greșită a prevederilor art. 6 din O.U.G. nr. 92/2004 care vizează numai drepturile de salarizare ale funcționarilor publici, nu și funcția publică deținută, reîncadrarea efectuându-se în temeiul Legii nr. 161/2003.
S-a mai arătat că decizia pârâtei de a o reîncadra pe reclamantă, care avea funcția de inspector principal, în aceea de inspector asistent, constituie o modificare unilaterală a funcției publice, în sensul trecerii într-o funcție inferioară, ceea ce contravine dispozițiilor art. 75 și art. 65 alin. (3) lit. d) din Legea nr. 188/1999.
Reclamanta a reiterat în plus, argumentul privind nelegalitatea ordinului care s-a aplicat retroactiv și în raport cu faptul că se afla în concediu medical.
Analizând actele și lucrările dosarului, în raport cu motivele invocate și cu prevederile art. 304 și 3041 C. proc. civ., Curtea a constatat că recursurile sunt nefondate, urmând a fi respinse ca atare.
Astfel, în baza Ordinului nr. 72 din 21 ianuarie 2005, pârâta a dispus reîncadrarea reclamantei în funcția publică de execuție, inspector clasa I, gradul asistent, treapta 2, cu salariul de bază corespunzător, cu începere de la 1 ianuarie 2005, invocându-se prevederile O.U.G. nr. 92/2004 și avizul nr. 744/2005, al Agenției Naționale a Funcționarilor Publici.
Susținerea recurenților, în sensul că ordinul este nelegal, întrucât ordonanța prevede numai salarizarea funcționarilor publici, nu și reîncadrarea în funcția publică și gradul profesional, apare ca fără suport legal, în raport cu dispozițiile art. 6 din O.U.G. nr. 92/2004, act normativ aprobat prin Legea nr. 76/2005.
Textul sus-menționat prevede expres reîncadrarea funcționarilor publici în funcție de clasa de salarizare stabilită potrivit O.U.G. nr. 82/2004, privind unele măsuri în domeniul funcției publice.
Reclamanta a fost salarizată conform O.U.G. nr. 82/2004, în categoria A, clasa a III-a, gradul 2, pentru care, potrivit art. 6 alin. (2) din O.U.G. nr. 92/2004, trebuia să fie reîncadrată în gradul profesional asistent, treapta 2 de salarizare, ceea ce s-a și întâmplat prin Ordinul nr. 72/2005.
Așadar, ordinul emis, chiar dacă are ca efect trecerea reclamantei din funcția de inspector principal, în aceea de asistent, ce apare ca o retrogradare, este în perfectă concordanță cu dispozițiile actului normativ în executarea căruia a fost întocmit.
în consecință, instanța de fond a reținut în mod justificat că actul administrativ atacat respectă prevederile art. 6 din O.U.G. nr. 92/2004, aprobată fără modificări prin Legea nr. 76/2005, dispoziții legale care au fost, de altfel, examinate de Curtea Constituțională care a stabilit că nu sunt contrare prevederilor constituționale și a respins prin mai multe decizii, excepția de neconstituționalitate invocată.
Nu este întemeiată nici susținerea privind încălcarea principiului neretroactivității legii și al stabilității în funcția publică. Actul administrativ contestat, emis la 26 ianuarie 2005, cu aplicabilitate de la 1 ianuarie 2005, nu poate fi interpretat că dispune pentru trecut, indicarea datei fiind conformă dispozițiilor O.U.G. nr. 92/2004, ce reglementează drepturile salariale ale funcționarilor publici pentru anul 2005.
Referitor la împrejurarea că raporturile de serviciu ale reclamantei, aflată în concediu medical, erau suspendate, ordinul respectă prevederile art. 36 din O.U.G. nr. 92/2004, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 76/2005, potrivit cărora funcționarii publici aflați în situația descrisă mai sus, care își reiau activitatea după 1 ianuarie 2005, vor beneficia de salariile de bază stabilite potrivit ordonanței pentru funcția publică în care au fost reîncadrați, în condițiile art. 6-8.
în consecință, criticile formulate fiind neîntemeiate, Curtea a respins recursurile, ca nefondate.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5953/2005. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 5952/2005. Contencios → |
|---|
