ICCJ. Decizia nr. 5957/2005. Contencios
| Comentarii |
|
Reclamanta C.C. a chemat în judecată Autoritatea Națională a Vămilor - Direcția Regională Vamală Galați, solicitând instanței ca, în contradictoriu cu pârâta, să dispună obligarea acesteia la respectarea Ordinului Secretariatului de Stat al Autorității Naționale a Vămilor nr. 1418 din 4 noiembrie 2004, în sensul acordării clasei de salarizare, corespunzătoare funcției publice de inspector principal, precum și achitarea retroactivă a drepturilor salariale neîncasate în perioada 15 iulie 2003, conform deciziei nr. 1163 din 15 iulie 2003, emisă de Directorul general al Direcției Generale Vamale București, așa cum s-a dispus prin sentința civilă nr. 65 din 22 martie 2004, pronunțată de Curtea de Apel Galați.
în motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că, deși a solicitat ca pârâta să-i comunice noua clasă de salarizare și cuantumul drepturilor cuvenite pentru perioada cât și-a produs efectele actul administrativ anulat, autoritatea pârâtă a refuzat să o facă.
Curtea de Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 20 din 7 martie 2005, a respins acțiunea formulată de reclamantă, ca nefondată.
Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut că decizia atacată de reclamantă (nr. 1418/2004), nu modifică raporturile și drepturile salariale pe care aceasta le are cu pârâta, ci stabilește doar cadrul convențional al acestora, așa cum acesta a fost statuat prin sentința civilă nr. 65/2004.
A mai arătat că prin această sentință nu au fost stabilite alte drepturi salariale, decât cele existente până la data pronunțării, astfel că reclamanta nu poate cere modificarea clasei de salarizare, cu atât mai mult, cu cât acest aspect nu a fost criticat prin acțiunea inițială.
împotriva acestei sentințe, considerată nelegală și netemeinică, a declarat recurs, reclamanta C.C.
Recurenta a susținut că în mod greșit, instanța a preluat punctul de vedere al Autorității Naționale a Vămilor, considerând că Ordinul nr. 1418/2004 nu modifică raporturile și drepturile salariale dintre ea și pârâtă, fără să țină cont de existența H.G. nr. 1209/2003 privind organizarea și dezvoltarea carierei funcționarilor publici, care a fost emisă ca urmare a prevederilor art. XXIII lit. a) din Legea nr. 161/2003.
A mai susținut recurenta, că decizia nr. 1163/2003 nu face nici o referire la încadrarea salarială a funcționarilor publici, ci doar la numirea acestora în funcțiile publice de conducere și de execuție prevăzute în statele de funcții și de personal aprobate.
Comunicarea deciziei, susține recurenta, nu face nici o referire la încadrarea sa salarială, ci doar la funcția publică obținută și punctajul aferent acesteia, astfel că în mod justificat a solicitat inițial menținerea acestei decizii, pentru ca, ulterior, în urma refuzului Autorității Naționale a Vămilor de a aplica corespunzător Ordinul nr. 1418/2004, să solicite modificarea încadrării salariale și restituirea diferențelor salariale ce i se cuvin.
Recursul este fondat, urmând a fi admis, pentru considerentele ce vor fi expuse în cele ce urmează:
Prin Legea nr. 161/2003, privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției, Direcția Generală a Vămilor a fost obligată ca, până la data de 15 iulie 2003, să efectueze reîncadrarea funcționarilor publici din sistemul vamal, pe noile funcții publice stabilite prin acest act normativ.
Prin Ordinul nr. 1418 din 4 noiembrie 2004, al Secretariatului de Stat al Autorității Naționale a Vămilor, a fost anulată decizia nr. 1266 din 14 august 2003, menținându-se reîncadrarea reclamantei C.C., în funcția publică de inspector principal, stabilită prin decizia nr. 1163 din 15 iulie 2003, a Directorului general al Direcției Generale a Vămilor.
Intimata Direcția Regională Vamală Galați, în reprezentarea Direcției Regionale Vamale, a susținut în apărare că încadrarea reclamantei-recurente pe funcția de inspector principal, apoi, ca urmare a revocării reîncadrării, pe funcția de inspector asistent, iar ca urmare a Ordinului nr. 1418 din 4 noiembrie 2004, menținerea reîncadrării pe aceea de inspector principal, nu i-ar fi produs acesteia, nici un prejudiciu patrimonial, atâta vreme, cât salarizarea pe perioada 15 iulie 2003 - 1 ianuarie 2005, s-a făcut corespunzător funcțiilor publice, claselor și gradelor prevăzute în actele normative aflate în vigoare înainte de apariția Legii nr. 161/2003.
Acest punct de vedere nu poate fi primit, însă, atâta vreme, cât la dosarul cauzei nu s-au depus statele de salarii care să confirme susținerile pârâtei, în sensul că nu ar fi cauzat prejudicii patrimoniale, recurentei-reclamante.
Or, potrivit art. 314 C. proc. civ., înalta Curte de Casație și Justiție hotărăște asupra fondului pricinii în toate cazurile în care casează hotărârea atacată, numai în scopul aplicării corecte a legii la împrejurări de fapt ce au fost deplin stabilite.
Art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 prevede că în cazul admiterii recursului, instanța de recurs, casând sentința, rejudecă litigiul de fond, dacă nu sunt motive de casare cu trimitere.
în speță, materialul probator administrat este insuficient pentru a conduce la concluzia unei împrejurări de fapt deplin stabilite.
Față de cele ce preced, se constată că recursul este fondat, fiind admis, a fost casată sentința atacată și a fost trimisă cauza, spre rejudecare, aceleiași instanțe, pentru completarea probatoriului cu înscrisuri (state de salarii, copie carnet de muncă etc.), din care să rezulte că reclamanta nu a fost prejudiciată în nici un fel prin trecerea succesivă de pe funcția de inspector principal, pe aceea de inspector asistent.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5959/2005. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 5951/2005. Contencios → |
|---|
