ICCJ. Decizia nr. 5959/2005. Contencios
| Comentarii |
|
Prin acțiunea formulată la data de 10 februarie 2005, reclamanta B.S. a chemat în judecată Secția de Control Financiar Ulterior a Curții de Conturi și Direcția Generală a Finanțelor Publice Dolj, solicitând anularea procesului-verbal de constatare încheiat de prima pârâtă, la 17 noiembrie 2004 și înregistrat la cea de-a doua pârâtă, la aceeași dată, sub nr. 71636/2004.
în motivarea cererii, reclamanta a arătat că prin actul administrativ sus-menționat s-a reținut în mod nejustificat că în calitatea pe care o avea, de director executiv la Direcția Generală a Finanțelor Publice Dolj, ar fi răspunzătoare pentru prejudicierea bugetului de stat, prin admiterea cererilor de rambursare de T.V.A., formulată de două societăți comerciale, în perioada aprilie - mai 2003. în realitate, a susținut reclamanta, Direcția de Control Fiscal Dolj, unde lucra, nu avea printre atribuții înregistrarea deconturilor de T.V.A. și nici efectuarea de verificări privind existența bunurilor cumpărate la sediul societăților.
în cazul celor două societăți, a precizat reclamanta, au fost îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru rambursarea de T.V.A., astfel încât constatările procesului-verbal nu sunt întemeiate.
Prin sentința nr. 245 din 2 iunie 2005, Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea, ca inadmisibilă.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că procesul-verbal contestat nu constituie un act administrativ fiscal, supus cenzurii pe calea contenciosului administrativ.
Acest act de control este întocmit în baza procedurii speciale prevăzute de Legea nr. 94/1992, privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi, existând în acest act normativ dispoziții exprese, prin care Procurorul financiar poate fie să sesizeze instanța judecătorească, pentru antrenarea răspunderii civile delictuale, fie să trimită cauza, organelor de urmărire penală, urmând a se stabili eventuala răspundere penală.
împotriva sentinței a declarat recurs, reclamanta B.S., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Astfel, reclamanta a invocat greșita aplicare a legii, întrucât instanța a reținut că în cazul actului de constatare întocmit de controlorii financiari, ar exista o procedură specială, reglementată de Legea nr. 94/1992, fără, însă, a indica în concret temeiul legal, ceea ce constituie de fapt, un refuz de a judeca.
Procesul-verbal de constatare îndeplinește toate condițiile prevăzute de lege, pentru a fi un act administrativ și, deci, supus cenzurii instanței de judecată, neintrând în categoria excepțiilor expres și limitativ prevăzute de Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.
Reclamanta a mai arătat că în condițiile în care Legea Curții de Conturi nr. 94/1992 nu prevede nici un fel de procedură judiciară de control, în cazul în care au fost sesizate organele de urmărire penală, instanța de contencios administrativ este competentă în baza Legii nr. 554/2004.
Analizând actele și lucrările dosarului, în raport cu motivele invocate și cu prevederile art. 304 și 3041 C. proc. civ., Curtea a constatat că recursul este nefondat, urmând a fi respins ca atare.
Astfel, Curtea a reținut că procesul-verbal de constatare contestat a fost întocmit de organele de control ale Curții de Conturi, în baza art. 36 alin. (1) din Legea nr. 94/1992, care au reținut săvârșirea unor fapte prin care s-au cauzat prejudicii, bugetului de stat, printre persoanele răspunzătoare figurând și reclamanta B.S.
Procurorul financiar, sesizat potrivit art. 36 alin. (2), avea obligația, conform art. 37 din Legea Curții de Conturi nr. 94/1992, de a se pronunța asupra procesului-verbal de constatare, întocmind după caz, actul de sesizare a colegiului jurisdicțional, în prezent, tribunalul, actul de sesizare a organelor de urmărire penală ori actul de clasare, aceste soluții fiind reglementate de art. 97 alin. (1) și (2) și, respectiv, art. 98 din același act normativ.
în cauză, Procurorul financiar a adoptat cea de-a doua soluție, reținând comiterea unor infracțiuni și sesizând Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție.
Instanța de fond a reținut în mod justificat inadmisibilitatea acțiunii, procesul-verbal de constatare neavând natura juridică a unui act administrativ emis de o autoritate publică, pentru a da naștere, a modifica sau a stinge raporturi juridice.
Acest înscris constituie un mijloc de probă în procesul penal, supus unor forme specifice ale controlului de legalitate și temeinicie, prevăzute de Codul de procedură penală, în funcție de soluția adoptată de procuror, care poate confirma sau infirma faptele sesizate.
Așadar, Curtea nu a putut primi critica formulată de reclamantă, în sensul că i se refuză accesul la justiție, cât timp actul de terminare a urmăririi penale, fie rechizitoriul de trimitere în judecată, fie ordonanța de scoatere sau încetare a urmăririi penale, sunt supuse cenzurii instanței de judecată, dar instanța penală, și nu cea de contencios administrativ.
în raport cu cele expuse mai sus, Curtea a respins recursul, ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5958/2005. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 5957/2005. Contencios → |
|---|
