ICCJ. Decizia nr. 5961/2005. Contencios
| Comentarii |
|
Prin cererea înregistrată la 21 iulie 2005, reclamantul S.V. a solicitat ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună suspendarea executării deciziei nr. 62 din 27 iunie 2005, emisă de pârâta Garda Financiară - Comisariatul General București, până la soluționarea dosarului nr. 2490/2005, având ca obiect acțiunea de anulare a acestei decizii.
în motivarea cererii, reclamantul a arătat că prin decizia nr. 62 din 27 iunie 2005, pârâta a dispus încetarea raporturilor sale de serviciu, cu începere de la data de 1 iulie 2005, deși nu s-a emis o decizie de pensionare a sa. Reclamantul a indicat motivele de nelegalitate pentru care a formulat acțiunea de anulare a deciziei, învederând că executarea acesteia până la judecarea fondului cauzei este de natură să-l prejudicieze, prin lipsirea sa de mijloacele de subzistență necesare.
Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a pronunțat sentința civilă nr. 1371 din 4 august 2005, prin care a admis cererea, a suspendat executarea deciziei nr. 62 din 27 iunie 2005, emisă de pârâtă, până la soluționarea irevocabilă a dosarului nr. 2490/2005, aflat pe rolul aceleiași instanțe și a obligat pârâta, să plătească reclamantului, cheltuieli de judecată în sumă de 704 lei RON.
Hotărând astfel, instanța de fond a reținut că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004, prin existența unor cazuri bine justificate care au fost dovedite de reclamant și prin paguba iminentă care s-ar cauza acestuia, fiind lipsit de salariu sau de pensie până la judecarea irevocabilă a acțiunii în anularea deciziei emise de pârâtă.
împotriva acestei sentințe, a declarat recurs, pârâta Garda Financiară - Comisariatul General București, solicitând casarea hotărârii, în baza art. 304 pct. 7, art. 312 alin. (3) C. proc. civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004.
în primul motiv de recurs s-a susținut că hotărârea atacată este nelegală, pentru că s-a suspendat executarea actului administrativ pe calea ordonanței președințiale, procedură care nu este admisibilă față de reglementarea specială cuprinsă în Legea nr. 554/2004, privind contenciosul administrativ.
Prin cel de-al doilea motiv de recurs, s-a arătat că suspendarea executării a fost greșit admisă, deși intimatul nu a motivat în fapt și în drept cererea sa, nu a dovedit dreptul vătămat prin decizia contestată, paguba produsă prin executare sau iminența acesteia și nici eventuala imposibilitate de remediere a acesteia.
Recursul este nefondat și urmează a fi respins pentru următoarele considerente:
Cererea de suspendare a executării actului administrativ, deși a fost intitulată ordonanță președințială, a fost formulată în baza art. 14-15 din Legea nr. 554/2004, care a constituit temeiul juridic al cauzei.
în consecință, instanța de contencios administrativ a fost sesizată și a pronunțat hotărârea recurată, în limitele competenței materiale prevăzute în Legea nr. 554/2004 și soluția sa nu a fost întemeiată pe dispozițiile de drept comun cuprinse în art. 581 C. proc. civ., cum neîntemeiat s-a susținut în prima critică din recurs.
Instanța de fond a constatat corect și îndeplinirea condițiilor cumulative prevăzute de art. 14-15 din Legea nr. 554/2004, pentru că măsura de suspendare a executării actului administrativ s-a justificat în cauză, față de împrejurarea că recurenta a dispus încetarea raporturilor de serviciu ale intimatului, cu începere de la 1 iulie 2005, deși Ministrul Finanțelor Publice a aprobat prin Ordinul nr. 203016 din 4 iulie 2005, menținerea în activitate, până la data de 1 august 2005, precum și față de paguba iminentă care s-ar produce intimatului, prin lipsirea sa de venituri din salariu sau din pensie, până la judecarea fondului pricinii.
Printr-o analiză corectă a dispozițiilor art. 14-15 din Legea nr. 554/2004, instanța de fond a stabilit judicios că se impune suspendarea executării actului emis de recurenta-pârâtă, ca măsură provizorie, până la judecarea irevocabilă a acțiunii în anulare, pentru motivele de nelegalitate a actului invocate de intimatul-reclamant.
Pentru considerentele expuse, Curtea a respins prezentul recurs, ca nefondat și în baza art. 274 C. proc. civ., a obligat recurenta, la 200 RON cheltuieli de judecată către reclamant.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5960/2005. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 5969/2005. Contencios → |
|---|
