ICCJ. Decizia nr. 6006/2005. Contencios
| Comentarii |
|
Prin cererea formulată la 19 martie 2003, reclamanta O.Ș.S. a solicitat, în contradictoriu cu Ministerul Economiei și Comerțului, fost Ministerul Industriilor și Resurselor și cu SC F. SA Cluj-Napoca, anularea parțială a certificatului de atestare a dreptului de proprietate seria M.O 3 nr. 1148, emis de prima pârâtă, la 13 iunie 1994, în favoarea celei de a doua, precum și cheltuieli de judecată.
Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 1208 din 15 octombrie 2003, a admis acțiunea și a dispus anularea parțială a certificatului contestat, reținând că din probele administrate în cauză, a rezultat că după apariția Legii nr. 18/1991, autoarea reclamantei a depus cerere pentru reconstituirea dreptului său de proprietate asupra terenului în litigiu, în suprafață de 3250 mp, situat în extravilanul satului Dezmir, comuna Apahida, județul Cluj, la punctul numit T.B., număr topografic 801/1 și 801/2.
A mai reținut instanța că, ulterior reconstituirii dreptului de proprietate asupra terenului, în favoarea bunicii reclamantei, același teren a făcut obiectul certificatului de atestare a dreptului de proprietate emis în beneficiul pârâtei SC F. SA Cluj-Napoca, de către pârâtul Ministerul Economiei și Comerțului, fără ca pârâta beneficiară să justifice prin vreun act, deținerea legală a acestei suprafețe de teren.
Având în vedere aceste considerente, instanța a concluzionat că acțiunea reclamantei, în calitate de moștenitoare a bunicii sale, este întemeiată, întrucât i-a fost vătămat un drept recunoscut de lege, în condițiile art. 1 și 11 din Legea nr. 29/1990.
împotriva acestei sentințe au declarat recurs, pârâții, cu motivarea că instanța de fond nu a pus în discuția părților și, în consecință, nu s-a pronunțat, cu privire la cele două excepții invocate de ele prin întâmpinările depuse: excepția tardivității introducerii acțiunii și cea a inadmisibilității acțiunii, în raport cu dispozițiile art. 1 din Legea nr. 29/1990.
Constatând întemeiate criticile formulate, înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, prin decizia nr. 831 din 17 noiembrie 2004, a admis recursurile declarate de pârâte, a casat sentința atacată și a trimis cauza, spre rejudecare, aceleiași instanțe, în vederea discutării excepțiilor.
Judecând cauza în fond după casare, Curtea Apel Cluj, prin sentința civilă nr. 385 din 6 iunie 2005, a respins excepțiile invocate de pârâte și, pe fond, a admis acțiunea reclamantei, dispunând anularea certificatului de atestare a dreptului de proprietate contestat de aceasta.
Sentința a fost atacată cu recurs de pârâtul Ministerul Economiei și Comerțului, pentru următoarele motive.
1. Acțiunea reclamantei a fost formulată peste termenul prevăzut de dispozițiile art. 5 alin. (2) și (5) din Legea nr. 29/1990.
2. Nu a fost respectat termenul prevăzut de art. 5 alin. (1), pentru inițierea procedurii prealabile.
3. Acțiunea este inadmisibilă, în raport cu dispozițiile art. 1 din Legea nr. 29/1990, deoarece la data formulării acțiunii, reclamanta nu deținea în proprietate suprafața de teren aflată în discuție.
Recursul este nefondat.
Potrivit dispozițiilor art. 5 alin. (2) din Legea nr. 29/1990, "în cazul în care cel care se consideră vătămat, nu este mulțumit de soluția dată reclamației sale, el poate sesiza instanța de judecată, în termen de 30 de zile de la comunicarea soluției".
Alin. (5) al aceluiași articol precizează că "în toate cazurile, introducerea cererii la instanță nu se poate face mai târziu de 1 an de la data comunicării actului administrativ a cărui anulare se cere".
în speță, intimata-reclamantă nefiind destinatara actului administrativ, termenele menționate mai sus curg de la data când a luat cunoștință de conținutul actului administrativ prin care i-au fost vătămate drepturile.
Din probele administrate în cauză a rezultat cu certitudine că aceasta s-a petrecut la 13 ianuarie 2003, când, urmare a acțiunii formulate împotriva Comisiei locale de aplicare a Legii nr. 18/1991, a comunei Apahida, sat Dezmir și, în cadrul acestui proces, a aflat, din întâmpinarea depusă de pârâtă, la data menționată mai sus, că nu i se poate elibera titlu de proprietate și pentru acest teren, deoarece, pentru această suprafață, s-a eliberat certificat de atestare a dreptului de proprietate, în favoarea intimatei-pârâte SC F. SA Cluj-Napoca.
Cum data la care intimata-reclamantă a luat cunoștință de conținutul certificatului, a fost 13 ianuarie 2003, iar data formulării acțiunii a fost 19 martie 2003, este incontestabil că sesizarea instanței s-a făcut în termenul de 1 an prevăzut de art. 5 alin. (5) din Legea nr. 29/1990.
Este neîntemeiată și, critica privind nerespectarea termenului de 30 de zile pentru sesizarea autorității emitente a actului, reglementat prin art. 5 alin. (1) al aceleiași legi.
Din probele aflate în dosarul Curții de Apel Cluj nr. 2174/2003, rezultă că intimata O.Ș.S. s-a adresat, prin scrisoare recomandată cu confirmarea de primire, Ministerului Industriilor și Resurselor, la data de 1 februarie 2003, solicitându-i retragerea certificatului emis de el în favoarea intimatei-pârâte, deci la mai puțin de 30 de zile de la data când a luat cunoștință de conținutul actului administrativ - 13 ianuarie 2003.
Nu poate fi primit nici motivul de recurs potrivit căruia acțiunea reclamantei este inadmisibilă, în raport cu dispozițiile art. 1 din Legea nr. 29/1990.
Este incontestabil că intimata-reclamantă a fost vătămată într-un drept al ei, recunoscut de lege, din moment ce bunicii sale îi fusese reconstituit, la 13 noiembrie 1991, dreptul de proprietate asupra mai multor terenuri, între care și cel de la punctul numit T.B., în suprafață de 325 mp.
Cum punerea în posesie și eliberarea titlului s-a făcut pentru o suprafață mai mică, intimata-reclamantă, în calitate de moștenitoare a bunicii decedate, s-a adresat instanței de judecată, în vederea punerii în posesie și a eliberării titlului și cu privire la restul suprafeței reconstituite, împrejurare în care a aflat despre existența certificatului a cărei anulare parțială o solicită în prezenta cauză.
în consecință, se poate constata că există o vătămare a dreptului de proprietate al reclamantei, astfel că acțiunea este întemeiată, în raport cu dispozițiile art. 1 din Legea nr. 29/1990
Pentru toate aceste considerente și constatând că nu există, potrivit art. 304 și 3041 C. proc. civ., motivele de casare sau modificare a hotărârii pronunțate de instanța de fond, Curtea a respins prezentul recurs, obligând, totodată, recurenta, la cheltuieli de judecată către intimata-reclamantă.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6013/2005. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 6009/2005. Contencios → |
|---|
