ICCJ. Decizia nr. 716/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii 189/2000. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 716/2005

Dosar nr. 2543/2004

Şedinţa publică din 8 februarie 2005

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin acţiunea în contencios administrativ înregistrată la Curtea de Apel Bucureşti, sub nr. 3586 din 5 noiembrie 2003, reclamantul B.D. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa de Pensii a municipiului Bucureşti - Comisia pentru aplicarea Legii nr. 189/2000, anularea hotărârii nr. 7545/6708 din 4 septembrie 2003, prin care pârâta a refuzat să-i recunoască acestuia, calitatea de beneficiar al drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000, cu modificările şi completările ulterioare.

În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că prin cererea înregistrată la Comisia pentru aplicarea Legii nr. 189/2000, sub nr. 112 din 8 ianuarie 2003, a solicitat să-i fie recunoscută calitatea de beneficiar al drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000, întrucât, în luna septembrie 1940, a fost strămutat împreună cu întreaga familie, din localitatea de domiciliu, comuna Babuc, judeţul Durostor din Bulgaria, în România, localitatea Ciamurlia de Sus, judeţul Tulcea; strămutarea a avut loc ca urmare a schimbului de populaţie dintre Statul Român şi Statul Bulgar, conform Tratatului de la Craiova încheiat la data de 7 septembrie 1940; pârâta, prin hotărârea nr. 7545/6708 din 4 septembrie 2003, i-a respins cererea, cu motivarea că actele şi înscrisurile depuse la dosarul cauzei nu fac dovada legăturii de rudenie a solicitantului, cu numita T.K., titulara situaţiei de avere imobilă rurală încheiată la data de 15 noiembrie 1940, solicitantul fiind fiul lui B.I. şi al B.M.; în situaţia de avere imobilă rurală şi declaraţia de avere, ambele emise de Arhivele Naţionale, ca „titular" este trecută T.B., respectiv B.T., iar la rubrica „numele şi vârsta fiecărui copil", este trecut şi D.; greşelile de scriere a numelui titularei în cele două înscrisuri menţionate provin din originea aromână a prenumelui acesteia, M., care, în dialectul aromân este T. sau To., iar în limba rusă este Ta.; în ceea ce priveşte numele de familie B., menţionat în acte sub forma Br., Ba. sau Bc., prin declaraţiile de notorietate depuse la dosarul comisiei, s-a făcut dovada că aceste nume se referă la una şi aceeaşi persoană.

Curtea de Apel Bucureşti, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr. 2047 din 2 decembrie 2003, a admis acţiunea reclamantului, a anulat hotărârea nr. 7545/6708 din 4 septembrie 2003, emisă de pârâtă, obligând-o pe aceasta să emită o nouă hotărâre prin care să-i recunoască reclamantului, calitatea de beneficiar al drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000, pentru perioada 7 septembrie 1940 - 6 martie 1945, începând cu data de 1 februarie 2003.

Pentru a pronunţa astfel, instanţa de fond a reţinut că din certificatul de naştere Seria N.i. nr. 495255, reconstituit de Sfatul Popular al Raionului Timişoara, rezultă că reclamantul s-a născut la data de 20 noiembrie 1912, în localitatea Cândrova din Grecia, părinţii săi fiind B.I. şi B.M.; titulara situaţiei de avere imobilă rurală, încheiată la data de 15 noiembrie 1940, este T.C., văduvă, membrii familiei sale fiind copiii: D., N. şi V.; declaraţia de avere întocmită la data de 9 septembrie 1940, în comuna Babuc, judeţul Durostor, este pe numele T.C., născută în anul 1884 în localitatea Cândrova din Macedonia, iar la rubrica „numele şi vârsta fiecărui copil al titularului", este trecut „D., 28 ani", aceste date fiind în concordanţă cu cele din certificatul de naştere menţionat mai sus; din declaraţiile de notorietate aflate la dosarul cauzei, rezultă că B.D. este aceeaşi persoană cu D.I.B., iar B.C.M., T.C.B. şi T.C. este una şi aceeaşi persoană; menţionarea greşită a numelui şi prenumelui mamei reclamantului, în declaraţia şi situaţia de avere întocmite în anul 1940, nu poate fi obiect al procedurii administrative de schimbare a numelui, reglementată de OG nr. 41/2003, întrucât nu este vorba de erori în acte de stare civilă; reclamantul a făcut obiectul schimbului de populaţie realizat ca urmare a Tratatului de la Craiova din anul 1940, astfel că situaţia acestuia se încadrează în prevederile art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, pârâta Casa de Pensii a municipiului Bucureşti, criticând-o ca fiind dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii.

Prin motivele de recurs formulate în scris, recurenta a arătat că instanţa de fond a procedat la admiterea acţiunii reclamantului şi la anularea hotărârii emise de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 189/2000, fără să ţină seama de faptul că dovada unor situaţii de fapt şi de drept invocate de solicitant, prin cererea adresată comisiei, cade în sarcina acestuia şi se face odată cu depunerea actelor pentru acordarea drepturilor prevăzute de lege; aprecierea instanţei de fond cu privire la încadrarea situaţiei solicitantului, în dispoziţiile legii, trebuia făcută în raport cu data prezentării dovezilor şi în funcţie de acestea; instanţa de fond trebuia să ţină cont de faptul că la emiterea hotărârii de respingere a cererii solicitantului, comisia a avut în vedere actele depuse de solicitant la acea dată, acte care nu fac dovada legăturii sale de rudenie cu titulara declaraţiei de avere, numita T.C.

Examinând sentinţa atacată, în raport cu criticile formulate, cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente cauzei, această instanţă constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare.

Recurenta-pârâtă susţine că la data înregistrării cererii la comisie, solicitantul nu a prezentat dovezi din care să rezulte relaţia sa de rudenie cu titulara situaţiei şi a declaraţiei de avere imobilă rurală, încheiate la data de 15 noiembrie 1940, respectiv la data de 9 septembrie 1940.

În cuprinsul hotărârii nr. 7545/6708 din 4 septembrie 2003, prin care pârâta a respins cererea reclamantului, privind recunoaşterea situaţiei sale de persoană strămutată din motive etnice, ca urmare a schimbului de populaţie dintre România şi Bulgaria, sunt menţionate actele şi înscrisurile care au fost depuse de reclamant în susţinerea cererii sale, după cum urmează: actele de stare civilă; declaraţia de notorietate; situaţia şi declaraţia de avere imobilă rurală a titularei T.C., respectiv, T.C.B., înscrisuri întocmite în perioada strămutării (anul 1940) şi în care, la rubrica „numele şi vârsta fiecărui copil", primul copil menţionat este D., de 28 ani.

Datele din certificatul de naştere al intimatului-reclamant, precum şi cele din certificatul de deces al numitei B.M., se corelează cu cele din situaţia şi declaraţia de avere a titularei T.C., mai puţin prenumele acesteia care, din pricina originii sale aromâne a fost trecut de autorităţile Statului Bulgar, T., în loc de M., fapt confirmat şi prin declaraţia de martor, autentificată de notarul public, declaraţie din care rezultă că B.M., mama intimatului-reclamant, este una şi aceeaşi persoană cu B.T., titulara situaţiei şi a declaraţiei de avere imobilă rurală.

Prin urmare, la data înregistrării cererii la comisie, intimatul-reclamant a făcut dovada legăturii sale de rudenie cu titulara situaţiei şi a declaraţiei de avere imobilă rurală, cele două înscrisuri întocmite înainte de strămutare, conform Tratatului de la Craiova încheiat în luna septembrie 1940, între România şi Bulgaria, privind schimbul de populaţie dintre cele două state.

Cât priveşte susţinerea recurentei-pârâte, potrivit căreia, corectarea neconcordanţelor privind numele persoanelor fizice se face pe cale administrativă, aceasta nu poate fi primită, întrucât, aşa cum, în mod corect, a reţinut instanţa de fond, în cauza de faţă este vorba de menţionarea greşită a prenumelui mamei reclamantului, în înscrisurile arătate mai sus, iar nu de erori în actele de stare civilă aflate la dosarul cauzei.

Pentru considerentele arătate şi în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul declarat în cauză va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de Casa de Pensii a municipiului Bucureşti împotriva sentinţei civile nr. 2047 din 2 decembrie 2003, a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 februarie 2005.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 716/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii 189/2000. Recurs