ICCJ. Decizia nr. 726/2005. Contencios. Refuz recunoaştere competenţă de soluţionare a notificărilor privind Lg. nr. 10 / 2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 726/2005
Dosar nr. 7733/2004
Şedinţa publică din 8 februarie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată la 16 decembrie 2003, astfel cum a fost precizată ulterior, reclamantul C.S. S. Bucureşti a chemat în judecată Ministerul Administraţiei şi Internelor - Autoritatea pentru Urmărirea Aplicării Unitare a Legii nr. 10/2001, solicitând obligarea acesteia să revină asupra adreselor sale nr. 5211 din 10 iulie 2003 şi respectiv, nr. 5059 din 5 august 2003, în sensul de a-i recunoaşte competenţa să răspundă notificărilor ce i-au fost adresate în temeiul Legii nr. 10/2001.
În motivarea cererii sale, reclamantul a susţinut că în calitatea sa de deţinător al terenului situat în Bucureşti, are competenţa de a se pronunţa în legătură cu notificările adresate în temeiul Legii nr. 10/2001 şi că numai printr-o greşită interpretare a acestor dispoziţii, pârâtul nu i-a recunoscut această competenţă.
Prin sentinţa civilă nr. 1418 din 3 iunie 2004, Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, a respins acţiunea, ca inadmisibilă, reţinând pentru aceasta, că reclamantul, deşi a sesizat instanţa, în temeiul dispoziţiilor Legii nr. 29/1990, nu a făcut dovada îndeplinirii procedurii administrative prealabile prevăzute de dispoziţiile art. 5
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, reclamantul C.S. S. Bucureşti, care în esenţă a susţinut că s-a adresat autorităţii administrative pârâte, cu o cerere prealabilă sesizării instanţei de contencios şi pe care, însă, nejustificat, Curtea de Apel Bucureşti nu a luat-o în considerare.
Recursul este fondat.
În conformitate cu dispoziţiile art. 5 alin. (1) din Legea nr. 29/1990, înainte de a sesiza instanţa, cu o cerere în anularea actului sau obligarea la emiterea lui, cel ce se considera vătămat, se va adresa în termen de 30 de zile de la data când s-a comunicat actul, autorităţilor emitente. Raţiunea reclamaţiei prealabile constă în obligarea autorităţii administrative să se pronunţe cu privire la anularea actului sau emiterea lui.
Obligaţia astfel instituită de text este imperativă, neîndeplinirea ei constituind în acelaşi timp un fine de neprimire al acţiunii, de către instanţele judecătoreşti.
Din actele depuse la dosar, rezultă că în cauză, reclamantul a îndeplinit această obligaţie legală.
Astfel, cu scrisoarea nr. 82 din 15 iulie 2003, a solicitat Ministerului Administraţiei Publice, un punct de vedere în legătură cu competenţa sa de a se pronunţa asupra notificărilor ce i-au fost adresate în temeiul Legii nr. 10/2001.
Cu adresele nr. 5211 din 11 iulie 2003 şi nr. 5059 din 5 august 2003, autoritatea administrativ pârâtă a comunicat reclamantului, poziţia sa, în sensul aprecierii, ca fiind competentă, să soluţioneze aceste notificări, numai Primăria municipiului Bucureşti.
Contestând acest răspuns, reclamantul a solicitat Ministerului Administraţiei şi Internelor - Autoritatea pentru Urmărirea Aplicării Unitare a Legii nr. 10/2001, cu adresa nr. 105 din 19 august 2003, revenirea şi recunoaşterea dreptului sau de a răspunde acestor notificări.
Astfel fiind, este evident că reclamantul s-a conformat întocmai dispoziţiilor Legii nr. 29/1990, art. 5 alin. (1), solicitând autorităţii administrative să revină asupra propriului act, anterior sesizării instanţei de contencios administrativ, situaţie în raport cu care soluţia Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, este vădit nelegală şi netemeinică.
Pentru aceste considerente şi având în vedere dispoziţiile art. 313 C. proc. civ.;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de C.S. S. Bucureşti, împotriva sentinţei civile nr. 1418 din 3 iunie 2004, a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza, spre rejudecare, la aceeaşi instanţă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 februarie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 722/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 73/2005. Contencios. Anulare Ordin M.A.A.P.... → |
|---|
