ICCJ. Decizia nr. 720/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 720/2005
Dosar nr. 2563/2004
Şedinţa publică din 8 februarie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la Curtea de Apel Bucureşti, sub nr. 2383 din 30 iulie 2003, reclamantul M.T. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa de Pensii a municipiului Bucureşti - Comisia pentru aplicarea Legii nr. 189/2000, anularea hotărârii nr. 5610 din 27 iunie 2003, emisă de pârâtă şi obligarea acesteia să emită o nouă hotărâre prin care acordarea drepturilor ce i se cuvin în baza Legii nr. 189/2000, să se facă începând cu data de 1 aprilie 2001, în loc de 1 noiembrie 2002, aşa cum, în mod greşit, a aprobat pârâta, prin hotărârea sus-menţionată.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că la emiterea hotărârii contestate, pârâta nu a ţinut seama de prima cerere înregistrată la Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale, sub nr. 9 din 5 martie 2001, prin care a solicitat să-i fie acordate drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2001, cererea fiind înscrisă în registrul care se găseşte în arhiva transferată la Casa de Pensii a municipiului Bucureşti; pârâta a avut în vedere o a doua cerere înregistrată de reclamant, la Casa de Pensii a municipiului Bucureşti, sub nr. 11355 din 2 octombrie 2002, cu toate că în această a doua cerere, el, reclamantul a menţionat că la data de 5 martie 2001, a înaintat Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale, o cerere la care a ataşat dosarul cu actele care fac dovada situaţiei sale de refugiat, însă acest dosar nu s-a mai găsit; la 4 iunie 2003, înainte de emiterea hotărârii contestate, a solicitat pârâtei, cu cererea înregistrată sub nr. 2311 din 4 iunie 2003, ca acordarea drepturilor aferentei situaţiei sale de refugiat să se facă începând cu data depunerii primei cereri.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr. 1924 din 18 noiembrie 2003, a admis acţiunea reclamantului, a anulat hotărârea nr. 5610 din 27 iunie 2003, emisă de pârâtă şi a obligat-o pe aceasta să emită o nouă hotărâre prin care reclamantului să-i fie acordate drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, începând cu 1 aprilie 2001.
Pentru a pronunţa astfel, instanţa de fond a reţinut că reclamantul a făcut dovada înregistrării cererii sale la Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale, la data de 5 martie 2001, iar Casa de Pensii a municipiului Bucureşti, în calitate de succesoare în drepturi şi obligaţii, în materia aplicării Legii nr. 189/2000, a Direcţiei de Muncă şi Protecţie Socială a municipiului Bucureşti, trebuia să acorde drepturile în raport cu data depunerii acestei cereri.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, pârâta, invocând motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 9 şi pct. 10 C. proc. civ.
Prin motivele de recurs formulate în scris, recurenta-pârâtă a susţinut că în mod corect, prin hotărârea nr. 5610/2003, reclamantului i-au fost acordate drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, în raport cu data înregistrării cererii sale la Casa de Pensii a municipiului Bucureşti, respectiv data de 2 octombrie 2002.
Examinând sentinţa atacată, în raport cu criticile formulate, cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente cauzei, această instanţă constatată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare.
Potrivit art. 5 alin. (1) din Legea nr. 189/2000, acordarea drepturilor prevăzute de această lege se face cu începere de la data 1 a lunii următoare celei în care a fost depusă cererea.
La data depunerii primei cereri de către reclamant, respectiv, 5 martie 2001, stabilirea şi plata drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000 se făcea, potrivit art. 7 alin. (1) din această lege, de Direcţia de muncă şi protecţie socială teritorială.
Prin Legea nr. 367/2001, art. 7 alin. (1) din Legea nr. 189/2000, a fost modificat, în sensul că stabilirea şi plata drepturilor pentru situaţiile prevăzute de această lege, se fac de Casele judeţene de pensii sau după caz, de Casa de Pensii a municipiului Bucureşti, înfiinţate de cadrul fiecărei direcţii de muncă şi protecţie socială teritorială. Aceste structuri nou înfiinţate, în calitate de succesoare în drepturi şi obligaţii în materie de aplicare a Legii nr. 189/2000, au preluat, spre rezolvare, cererile depuse de petenţi.
Cum reclamantul a făcut dovada înregistrării primei sale cereri, la data de 5 martie 2001, Casa de Pensii a municipiului Bucureşti, în calitate de succesoare în materie de aplicare a Legii nr. 189/2000, avea obligaţia să-i acorde reclamantului, drepturile stabilite prin hotărârea nr. 5610 din 27 iunie 2003, în raport cu data primei cereri, respectiv cu începere de la 1 aprilie 2001, aşa cum, în mod corect, a apreciat şi instanţa de fond.
Pentru cele arătate şi în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul declarat va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Casa de Pensii a municipiului Bucureşti împotriva sentinţei civile nr. 1924 din 8 noiembrie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 februarie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 716/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 721/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
