ICCJ. Decizia nr. 736/2005. Contencios. Anulare decizie M.F.P. si act vamal. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 736/2005
Dosar nr. 4461/2004
Şedinţa publică din 8 februarie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 6 noiembrie 2003, SC M.R. SRL Cluj Napoca a solicitat ca în contradictoriu cu Ministerul Finanţelor Publice şi Direcţia Regională Vamală Interjudeţeană Cluj, să se dispună anularea deciziei nr. 348 din 29 octombrie 2003, emisă de primul pârât şi a procesului-verbal de control nr. 11796/S din 4 august 2003, încheiat de inspectori de specialitate ai pârâtei secunde, ca nelegale.
Pe cale de consecinţă, reclamanta a cerut exonerarea sa de obligaţia de plată la bugetul statului, a sumei totale de 6.134.577.895 lei, reprezentând accize (2.954.937.980 lei), T.V.A. (561.438.212 lei), majorări de întârziere şi dobânzi (1.841.409.453 lei), diferenţe de accize (379.612.372 lei), diferenţă T.V.A. şi penalităţi de întârziere (397.179.878 lei).
De asemenea, a chemat în garanţie pe comisarii vamali, SC R. SRL Borş şi SC R. SA Bucureşti, pentru ca în ipoteza respingerii acţiunii principale, aceştia să fie obligaţi la plata sumelor de bani menţionate mai sus.
În sfârşit, reclamanta a cerut suspendarea executării procesului-verbal de control financiar, până la soluţionarea acţiunii, conform art. 9 din Legea nr. 29/1990.
Societatea comercială reclamantă şi-a motivat acţiunea, arătând că în perioada 1 noiembrie 2000 - 31 decembrie 2001 a efectuat în număr de 166 de importuri definitive de gaze petroliere lichefiate, care au fost derulate prin Birourile vamale de control şi vămuire la interior Oradea Bază, Arad şi Episcopia Bihorului, unde prin comisionarii vamali a depus declaraţiile vamale şi toate documentele solicitate. Produsele au fost însoţite de certificate de circulaţie a mărfurilor EUR 1 şi astfel, societatea a beneficiat de exceptare de la plata taxei vamale, a comisionului vamal şi accizelor.
Ulterior, respectiv la 10 ianuarie 2003, inspectori ai Direcţiei Regionale Vamale Interjudeţene Cluj au încheiat procesul-verbal nr. 298/S/072 din 10 ianuarie 2003, prin care au constatat o datorie vamală în valoare de 10.516.467.543 lei.
Ca urmare a contestaţiei, Ministerul Finanţelor Publice, prin Decizia nr. 79 din 31 martie 2003, a desfiinţat procesul-verbal de control şi, totodată, a dispus efectuarea unui nou control financiar.
Prin procesul-verbal de control încheiat ulterior, inspectorii pârâtei secunde au constatat existenţa unor diferenţe de drepturi vamale, precum şi a altor creanţe fiscale, în valoare totală de 6.134.577.895 lei.
În opinia reclamantei, acest act juridic, ca şi Decizia Ministerului Finanţelor Publice, care l-a menţinut, sunt nelegale, în raport cu prevederile art. 19 din OG nr. 70/1997, modificate prin Legea nr. 64/1999, conform cărora, controlul fiscal se efectuează o singură dată pentru fiecare impozit şi pentru fiecare perioadă supusă impozitării.
Pe de altă parte, sumele de bani calculate cu titlu de accize, diferenţe de accize, T.V.A., majorări şi penalităţi de întârziere sunt nedatorate, întrucât dispoziţiile art. 15 lit. e) al OG nr. 27/2000, modificate prin OUG nr. 134/2000, în vigoare în perioada efectuării operaţiunilor vamale de import, nu au stabilit taxe speciale de consumaţie (accize) pentru gazele petroliere lichefiate.
Clasificarea gazului petrolier lichefiat a fost reglementată abia prin OUG nr. 158/2002, care, însă, nu poate fi aplicată cu efect retroactiv, în privinţa importurilor efectuate de recurentă, înainte de 1 ianuarie 2002.
La termenul din 6 ianuarie 2003, printr-o precizare anexată în dosar, reclamanta a învederat că renunţă la judecata cererii de suspendare a executării actului administrativ atacat.
Curtea de Apel Cluj , secţia comercială şi de contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr. 246 din 17 februarie 2004, a respins, atât acţiunea principală, cât şi cererea de chemare în garanţie, ca neîntemeiate.
Instanţa a reţinut, în esenţă, că reclamanta datorează toate sumele de bani menţionate în procesul-verbal de control financiar, în baza art. 15 şi art. 16 pct. 5 alin. (1) din OG nr. 27/2000, privind regimul produselor supuse accizelor, modificată prin OUG nr. 134/2000.
Cum în sarcina sa au fost calculate accize, baza de calcul pentru T.V.A. a fost modificată, situaţie care a condus la recalcularea acestei din urmă creanţe bugetare.
S-a mai arătat că din verificările efectuate a rezultat că destinaţia gazului petrolier importat a fost tocmai cea prevăzută în actul normativ atunci în vigoare.
În sfârşit, Curtea a apreciat că, de vreme ce societatea comercială datorează accize şi T.V.A., în mod corect organul de control a stabilit în sarcina acesteia, majorări de întârziere, dobânzi şi penalităţi de întârziere.
Hotărârea a fost atacată cu recurs de către reclamanta SC M.P. SRL Cluj Napoca.
Recurenta a susţinut că această hotărâre este lipsită de temei legal, întrucât din interpretarea prevederilor art. 15 al OG nr. 27/2000, rezultă că nu se datorează accize pentru gazele petroliere lichefiate. Că, încadrarea acestui produs, în categoria produselor şi semifabricatelor petroliere, pentru care se calculează accizele, s-a făcut cu ignorarea tabelelor întocmite de Ministerul Industriei şi Comerţului şi Ministerul Finanţelor Publice, în baza art. 2 din OUG nr. 134/2000, în care se specifică pentru gazul petrolier lichefiat (tip aragaz, combustibil pentru uz casnic, autogaz, combustibil pentru uz industrial şi respectiv, pentru uz casnic şi industrial), acciza 0.
Pe de altă parte, instanţa de fond a omis faptul că afirmaţia chemaţilor în garanţie, privitoare la schimbarea gazului petrolier lichefiat, ulterior vămuirii, nu a fost dovedită.
Hotărârea a fost dată cu aplicarea greşită a prevederilor art. 19 din OG nr. 70/1997, modificată prin Legea nr. 64/1999 şi în fine, eronat s-a respins cererea de chemare în garanţie a comisionarilor vamali, cărora le revenea obligaţia de a încunoştiinţa pe recurentă, cu privire la faptul că scutirea de accize se acordă doar în funcţie de destinaţia finală a produsului importat.
Recursul este fondat, pentru considerentele ce se vor expune în continuare.
Prin OUG nr. 134/2000 (M. Of. din 30.09.2000), a fost modificată şi completată OG nr. 27/2000, privind regimul produselor supuse accizelor.
În conformitate cu dispoziţiile art. 15 din acest act normativ, în vigoare pe durata efectuării de către reclamantă, a celor 166 de importuri definitive de gaz petrolier lichefiat, din grupa produselor petroliere se datorau accize pentru:
a) benzină;
b) benzină fără plumb;
c) motorină;
d) petrol turboreactor;
e) combustibili pentru încălzit, cu excepţia păcurii;
f) alte produse şi semifabricate petroliere şi/sau petrochimice rezultate din prelucrarea ţiţeiului, care pot fi utilizate drept carburanţi pentru motoare auto, în cazul în care acestea nu sunt livrate altor rafinării pentru prelucrare;
g) uleiuri pentru motoare auto;
h) aditivi preparaţi pentru benzine, inclusiv metilterbutilen (MTBE), tetraetili de plumb (TEPb);
i) vaseline;
j) parafine.
În speţă, organul de control financiar şi apoi, autoritatea administrativ-jurisdicţională, învestită cu soluţionarea contestaţiei formulată de agentul economic, au considerat că sunt aplicabile prevederile art. 15 lit. e) şi f) din ordonanţa guvernamentală precitată, având în vedere destinaţia finală a gazului petrolier lichefiat importat în perioada 1 noiembrie 2000 - 31 decembrie 2001.
Ori, aşa cum rezultă din anexa nr. 3 la procesul-verbal de control nr. 11796/S/2003, gazul importat a fost folosit de către beneficiarii, persoane fizice şi juridice, pentru îmbuteliere aragaz, ca autogaz, combustibil de uz industrial şi combustibil pentru uzul casnic şi industrial, toate prevăzute cu acciza 0 în tabelul întocmit.
Atât organele financiare, cât şi instanţa de fond au ignorat această împrejurare, ca, de altfel, şi tabelul cu produsele finite şi semnificate elaborat de Ministerul Industriei şi Comerţului, în baza art. 2 din OUG nr. 134/2000, în care se menţionează acciza 0 pentru gazul petrolier lichefiat pe categorii de folosinţă (tip aragaz, combustibil pentru uz casnic, autogaz, combustibil pentru uz industrial şi combustibil pentru uz casnic şi industrial).
Nu s-a luat în considerare nici adresa nr. 57554 din 8 decembrie 2000, a Direcţiei Generale a Vămilor, potrivit căreia, produsul denumit propan, combustibil destinat consumului casnic şi industrial, se încadrează la pct. 117 din Tabelul cu produsele finite şi semifabricate întocmit de Ministerul Industriei şi Comerţului şi aprobat de Ministerul Finanţelor, având nivelul accizelor 0.
Tabelul cu produsele finite şi semifabricate a fost elaborat pentru toţi producătorii interni de gaze petroliere lichefiate şi valabilitatea sa nu a fost condiţionată de destinaţia finală dată gazului. La rândul ei, adresa Direcţiei Generale a Vămilor mai sus indicată, precizează faptul că, conţinutul ei va servi la birourile vamale pe unde urmează să se deruleze operaţiunile vamale.
Existau, aşadar, elemente probatorii suficiente pentru a se aprecia în speţă, că produsul petrolier lichefiat a primit o întrebuinţare multiplă, motiv pentru care el nu putea fi încadrat doar în subgrupa combustibililor pentru încălzit şi, în subgrupa carburanţilor auto, aşa cum greşit s-a procedat în speţă.
Prezintă relevanţă şi, împrejurarea că reclamantei nu i s-a cerut de către autoritatea vamală, să depună o declaraţie pe propria răspundere în legătură cu destinaţia gazului lichefiat importat.
O asemenea declaraţie nu a fost cerută nici comisionarilor vamali, la data efectuării fiecărei operaţiuni vamale. Ea a fost instituită abia ulterior, prin OUG nr. 158/2001 privind regimul accizelor, care a intrat în vigoare la data de 1 ianuarie 2002 şi nu poate fi aplicată în privinţa importurilor derulate de reclamantă, în baza OG nr. 27/2000.
Faţă de considerentele expuse, în cele ce preced, urmează a se admite recursul.
În consecinţă va fi modificată sentinţa şi în fond, admisă acţiunea introdusă de reclamantă, astfel cum a fost restrânsă.
Totodată, vor fi anulate Decizia nr. 348/2003, emisă de Ministerul Finanţelor Publice şi procesul-verbal de control nr. 11796/S/2003, încheiat de Direcţia Regională Vamală Cluj, ca nelegale şi exonerată societatea comercială, de obligaţia de plată a sumei de 6.135.577.895 lei.
În sfârşit, având în vedere rezolvarea dată acţiunii principale (care fac inutilă examinarea celorlalte motive de recurs), Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge cererea de chemare în garanţie formulată de reclamantă, împotriva SC R. SRL Borş şi SC R. SA Bucureşti.
Văzând şi dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi art. 15 din Legea nr. 29/1990.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de SC M.R. SRL Cluj Napoca, împotriva sentinţei civile nr. 246 din 17 februarie 2004, a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială şi de contencios administrativ.
Modifică sentinţa atacată şi în fond, admite acţiunea formulată de societatea comercială menţionată mai sus.
Anulează Decizia nr. 348/2003, emisă de Ministerul Finanţelor Publice şi procesul-verbal de control nr. 11796/S/2003, încheiat de Direcţia Regională Vamală Cluj.
Exonerează pe reclamantă, de obligaţia de plată a sumei totale de 6.135.577.895 lei, la bugetul statului.
Respinge cererea de chemare în garanţie formulată împotriva SC R. SRL Borş şi SC R. SA Bucureşti.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 februarie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 735/2005. Contencios. Anulare acte vamale.... | ICCJ. Decizia nr. 737/2005. Contencios. Anulare partiala... → |
|---|
