ICCJ. Decizia nr. 100/2006. Contencios. Excepţie nelegalitate act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 100/2006
Dosar nr. 4232/2005
nr. 30721/1/2005
Şedinţa publică din data de 12 ianuarie 2006
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea din 28 septembrie 2005, Tribunalul Maramureş, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a suspendat soluţionarea dosarului nr. 3460/2005 şi a sesizat Curtea de Apel Cluj, cu soluţionarea excepţiei de nelegalitate a prevederilor art. 24-30 din Ordinul nr. 279 din 22 iulie 2004, emis de Preşedintele A.N.O.F.M., invocată de reclamanta SC C.C. SRL din localitatea Borşa.
În argumentarea excepţiei de nelegalitate, reclamanta arată că prin art. 86 din Legea nr. 76/2002 s-a prevăzut că pentru crearea de noi locuri de muncă, prin înfiinţarea sau dezvoltarea de întreprinderi mici şi mijlocii, se pot acorda din bugetul asigurărilor pentru şomaj, credite în condiţii avantajoase.
În cadrul bugetului general consolidat, potrivit art. 2 pct. 7 din Legea nr. 500/2002, privind finanţele publice, se regăseşte şi bugetul asigurărilor pentru şomaj, ca parte componentă a acestuia, procedura de urmat în cazul administrării acestor creanţe, inclusiv în ceea ce priveşte procedura de contestare a actelor administrative fiscale şi de executare silită, fiind cea stabilită în Codul de procedură fiscală.
În aceste condiţii, susţine reclamanta, apare ca vădit nelegală stabilirea printr-un act administrativ al unei autorităţi centrale, procedura de soluţionare a contestaţiilor împotriva actelor administrativ-fiscale, câtă vreme aceasta este reglementată de art. 178-187 C. proCod Fiscal, iar o procedură derogatorie poate fi stabilită doar prin lege.
Din actele normative, indicate în preambulul ordinului, ca temei al adoptării acestuia, nu rezultă că Preşedintele A.N.O.F.M. ar avea atribuţii de reglementare a modului de soluţionare a contestaţiilor împotriva actelor administrativ-fiscale emise de organele subordonate.
Concluzionând, reclamanta precizează că în speţă este vorba despre o creanţă bugetară, fapt ce rezultă şi din prevederile art. 31 din acelaşi ordin, unde se arată că executarea silită se realizează în conformitate cu prevederile OG nr. 92/2003 şi este ilogic ca pentru aceeaşi categorie de creanţe să se aplice două categorii de acte normative.
Pârâta A.N.O.F.M. a depus întâmpinare, solicitând respingerea excepţiei de nelegalitate, ca neîntemeiată.
Prin sentinţa civilă nr. 749 din 16 noiembrie 2005, Curtea de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a respins excepţia de nelegalitate a prevederilor art. 24-30 din Ordinul nr. 279/2004 al A.N.O.F.M., în raport cu prevederile art. 1 alin. (2), coroborat cu art. 174-178 din OG nr. 92/2003, invocată de reclamantă.
Reţine instanţa de fond în considerentele sentinţei că potrivit prevederilor art. 1 alin. (2) şi art. 3 din OG nr. 92/2004, cu modificările ulterioare, administrarea creanţelor, incluzând înregistrarea, verificarea, soluţionarea, se face după regulile instituite de acest act normativ, în contextul în care prin lege specială nu se prevede altfel.
Legea nr. 76/2002, privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, cu modificările ulterioare, reglementează o serie de măsuri privind stimularea angajatorilor, măsurii finanţate din fondul administrat de A.N.O.F.M., una dintre aceste măsuri fiind acordarea de credite în condiţii avantajoase, în vederea creării de noi locuri de muncă.
Reţine instanţa de fond că în vederea executării şi aplicării dispoziţiilor acestei legi s-a emis de către agenţie, Ordinul nr. 27 care, în art. 24-30, reglementează în concret modul de organizare şi desfăşurare a activităţii de control asupra respectării prevederilor legii, drepturile şi obligaţiile organelor în exercitarea atribuţiilor date prin lege, fără ca prin aceasta să se aducă modificări sau completări ale legilor.
Legea nr. 76/2002 vizează măsuri dispuse de organele de control, acestea verificând modul de respectare a obligaţiilor privind încadrarea în muncă şi menţinerea raporturilor de muncă de către angajatorii care au beneficiat de subvenţii, credite în condiţiile legii, acestea nefiind obligaţii fiscale de natura celor prevăzute expres prin art. 22 din OG nr. 92/2003.
Împotriva sentinţei a declarat recurs, societatea reclamantă, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie şi susţinând, în esenţă, că este vădit nelegală, stabilirea printr-un act administrativ al unei autorităţi centrale, procedura de soluţionare a contestaţiilor împotriva actelor administrativ fiscale, câtă vreme aceasta este reglementată prin titlul IX art. 174-187 C. proCod Fiscal, iar o procedură derogatorie poate fi stabilită doar prin lege [art. 1 alin. (2) teza finală] şi câtă vreme această autoritate administrativă nu are în sfera sa de activitate aceste atribuţii.
Precizează recurentul că în speţă este vorba despre o creanţă bugetară, art. 31 din ordinul atacat menţionând că executarea silită se realizează în conformitate cu prevederile OUG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, şi este ilogic ca pentru aceeaşi categorie de creanţă să se aplice două categorii de acte normative, în cazul contestării actului administrativ fiscal - Ordinul nr. 279/2004, iar în cazul executării silite - dispoziţiile Codului de procedură fiscală.
Analizând recursul formulat, prin prisma motivelor invocate şi în raport cu dispoziţiile legale aplicabile, Curtea îl va respinge, pentru cele ce se vor arăta în continuare.
Legea nr. 76/2002, privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea forţei de muncă, cu modificările şi completările ulterioare, reglementează o serie de măsuri privind stimularea angajatorilor pentru încadrarea în muncă a şomerilor, măsuri finanţate din bugetul asigurărilor pentru şomaj, administrat de A.N.O.F.M.
Din categoria măsurilor menţionate, face parte şi cea privind acordarea de credite în condiţii avantajoase, în vederea creării de noi locuri de muncă, în condiţiile prevăzute de art. 86 şi urm. din lege.
Art. 1161 din Legea nr. 76/202 se referă la controlul respectării obligaţiilor privind încadrarea în muncă şi menţinerea raporturilor de muncă asumate de angajatorii care au beneficiat de subvenţii, credite sau fonduri nerambursabile din bugetul asigurărilor pentru şomaj, control care se efectuează de organele de control, măsuri active din cadrul agenţiilor pentru ocuparea forţei de muncă judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti.
Ordinul Preşedintelui A.N.O.F.M. nr. 279/2004, a cărui nelegalitate se solicită a se constata, a fost emis în vederea organizării executării prevederilor Legii nr. 76/2002, cu modificările şi completările ulterioare, reglementând în mod concret modul de organizare şi desfăşurare a activităţii de control asupra respectării prevederilor legii. El reprezintă un act administrativ cu caracter normativ în sensul prevăzut de art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 şi a fost emis în aplicarea dispoziţiilor exprese ale alin. (4) al art. 1161 din Legea nr. 76/2002, conform cărora procedura privind activitatea de control de îndeplinire a măsurilor asigurătorii, precum şi de efectuare a executării silite a debitelor rezultate din nerespectarea prevederilor legii menţionate se aprobă prin ordin al preşedintelui A.N.O.F.M. şi se publică în Monitorul Oficial al României.
Procesele-verbale de control încheiate de organele de control măsuri active din cadrul A.N.O.F.M., nu constituie acte administrative fiscale, în sensul prevăzut de OG nr. 92/2003, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
De aceea, dispoziţiile ce reglementează soluţionarea contestaţiilor formulate împotriva actelor administrativ fiscale prevăzute de OG nr. 92/2003, republicată, nu pot fi incidente în situaţia soluţionării contestaţiilor formulate împotriva măsurilor dispuse de organele de control măsuri active din cadrul instituţiilor menţionate prin actele de control.
Faptul că însăşi ordinul atacat menţionează că executarea silită a creanţelor se realizează în conformitate cu prevederile OUG nr. 92/2003, privind Codul de procedură fiscală, îşi găseşte explicaţia din chiar dispoziţiile art. 133 alin. (3) C. proCod Fiscal, conform cărora creanţele bugetare care se încasează, se administrează, se contabilizează şi se utilizează de instituţiile publice, se execută prin organe proprii, acestea fiind abilitate să ducă la îndeplinire măsurile asiguratorii şi să efectueze procedura de executare silită, conform prevederilor Codului de procedură fiscală.
Aşadar, instanţa de fond a reţinut în mod corect că nu există motive de nelegalitate a ordinului - art. 24-30 şi a respins excepţia de nelegalitate.
În consecinţă, pentru considerentele expuse, în baza art. 312 C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de SC C.C. SRL Borşa împotriva sentinţei civile nr. 749 din 16 noiembrie 2005 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 ianuarie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 996/2006. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 106/2006. Contencios. Anulare act de control... → |
|---|
