ICCJ. Decizia nr. 985/2006. Contencios. Anulare act de control constatare încheiat de organele financiare. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 985/2006
Dosar nr. 3743/2005
nr. 15344/1/2005
Şedinţa publică din 22 martie 2006
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 22 august 2002, reclamanta SC D.R. SA a solicitat ca, în contradictoriu cu pârâţii Ministerului Finanţelor Publice şi Direcţia Generală a Finanţelor Publice a judeţului Neamţ, să se dispună anularea procesului-verbal nr. 2470 din 12 iunie2002, a deciziei nr. 417 din 29 iulie 2002 şi exonerarea sa de plata următoarelor sume stabilite ca obligaţii către bugetul de stat: 4.630.913.003 lei diferenţă de T.V.A., cu majorări de întârziere în sumă de 3.093.388.245 lei, 1.015.945.072 lei diferenţă de T.V.A., cu majorări de întârziere în sumă de 185.907.314 lei şi majorări de întârziere calculate eronat în sumă de 395.731.957 lei. De asemenea, reclamanta a solicitat obligarea pârâţilor la rambursarea T.V.A. în sumă de 5.646.858.075 lei.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că nu datorează sumele stabilite în sarcina sa prin actele administrative întocmite de pârâţi şi că, în mod nelegal, s-a dispus efectuarea unui nou control cu privire la cuantumul majorărilor de întârziere.
Prin sentinţa civilă nr. 54 din 21 mai 2003, Curtea de Apel Bacău a admis acţiunea, a anulat procesul-verbal nr. 2470 din 12 iunie 2002 şi Decizia nr. 417 din 29 iulie 2002, cu privire la sumele 4.630.913.003 lei T.V.A., şi 3.093.388.245 lei, majorări de întârziere aferente stabilite prin reverificarea perioadei 15 martie 2000 - 31 august 2001, cu privire la suma de 11.002.599.149 lei T.V.A. calculată pentru perioada 1 septembrie 2001 - 30 aprilie 2002, a constatat că T.V.A. de colectat pentru perioada 1 septembrie 2001 - 30 aprilie 2002 este în sumă de 1.810.802.590 lei şi a anulat, ca nelegală, Decizia nr. 1336 din 4 septembrie 2002, emisă de Direcţia Generală a Finanţelor Publice a judeţului Neamţ, privind reverificarea perioadei impozabile 15 martie 2000 - 31 august 2001.
Această sentinţă a fost casată prin Decizia nr. 3438 din 15 iunie 2004, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ, care a admis recursul declarat de autorităţile administrative pârâte şi a dispus trimiterea cauzei, spre rejudecare, la aceeaşi instanţă.
Instanţa de recurs a reţinut că prima instanţă nu a stabilit cadrul procesual în raport cu cuprinsul deciziei contestate, pentru că a anulat în totalitate Decizia nr. 417 din 29 iulie 2002, deşi singura sumă rămasă în discuţie era cea de 1.015.945.072 lei diferenţă T.V.A., cu majorările de întârziere aferente şi pentru restul sumelor s-a dispus efectuarea unui nou control. De asemenea, la pronunţarea deciziei de casare s-a avut în vedere că a fost anulată şi Decizia nr. 1336 din 4 septembrie 2002, care nu a făcut obiectul acţiunii şi că instanţa de fond şi-a întemeiat soluţia pe concluziile unei expertize efectuate fără citarea tuturor părţilor şi fără a răspunde la toate aspectele invocate în acţiune şi în întâmpinare.
În fond după casare, Curtea de Apel Bacău, secţia comercială şi de contencios administrativ, a pronunţat sentinţa civilă nr. 103 din 19 septembrie 2005, prin care a admis în parte acţiunea formulată de SC A.R. SA Buzău, căreia i-a fost transmisă calitatea procesuală activă prin preluarea patrimoniului societăţii reclamante, conform hotărârii Adunării Generale Extraordinare a Acţionarilor din 23 februarie 2005.
Instanţa de fond a anulat parţial procesul-verbal nr. 2470 din 12 iunie 2002 şi Decizia nr. 417 din 29 iulie 2002, cu privire la suma de 1.015.945.072 lei reprezentând diferenţă T.V.A., a exonerat reclamanta de plata sumei de 882.512.869 lei şi a menţinut obligaţia de plată pentru suma de 133.432.203 lei.
Hotărând astfel, instanţa de fond a reţinut, pe baza concluziilor unui nou raport de expertiză, că pârâţii au stabilit greşit obligaţia fiscală a reclamantei pentru T.V.A. în sumă de 882.512.869 lei.
Referitor la cererea de rambursare a T.V.A., în sumă de 5.646.858.075 lei, instanţa de fond a constatat că pretenţiile reclamantei sunt întemeiate numai în privinţa sumei de 882.512.869 lei şi a obligat pârâţii la restituirea acestei sume.
În privinţa T.V.A. în sumă de 4.630.913.003 lei, a majorărilor de întârziere aferente, în sumă de 3.093.388.245 lei şi a majorărilor de întârziere, în sumă de 581.639.271 lei, instanţa de fond a avut în vedere că acţiunea a rămas fără obiect, întrucât reclamanta a obţinut recunoaşterea drepturilor sale pe cale administrativă, ca urmare a anulării acestor obligaţii fiscale prin Decizia nr. 573 din 13 decembrie 2002, emisă de Ministerul Finanţelor Publice.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, Direcţia Generală a Finanţelor Publice Neamţ, în nume propriu şi în numele Ministerului Finanţelor Publice, solicitând casarea hotărârii, ca nelegală şi netemeinică.
Recurenţii au susţinut că în mod greşit instanţa de fond a anulat actele contestate pentru T.V.A. în sumă de 1.015.945.072 lei şi a exonerat intimata-reclamantă de plata sumei de 882.512.869 lei, fără a avea în vedere că suma de 775.154.275 lei nu a fost diminuată din aceste debite de expertul contabil, ci din suma de 4.630.913.003 lei, care nu a constituit obiectul prezentului litigiu. Sub acest aspect, recurenţii au învederat că în mod nelegal a fost diminuată obligaţia de plată în sumă de 1.015.945.072 lei, stabilită suplimentar la control pentru perioada septembrie 2001 - aprilie 2002, cu suma de 775.154.275 lei, care priveşte debitul de 4.630.913.003 lei anulat pe cale administrativă.
Recurenţii au susţinut că măsura de obligare a lor la rambursarea T.V.A. este nelegală şi în privinţa sumei de 107.358.594 lei, care a fost corect calculată pentru perioada septembrie 2001 - aprilie 2002, iar instanţa de fond nu a avut în vedere că expertul contabil a stabilit această diferenţă prin aplicarea unui preţ mediu eronat.
Analizând actele şi lucrările dosarului, în raport şi cu dispoziţiile art. 304 şi 3041 C. proc. civ., Curtea va admite prezentul recurs, pentru următoarele considerente:
Prin Decizia nr. 417 din 29 iulie 2002, Ministerul Finanţelor Publice a desfiinţat capitolele din procesul-verbal nr. 2470 din 12 iunie 2002, cu privire la T.V.A. în sumă de 4.630.913.003 lei, majorări de întârziere aferente, în sumă de 3.093.388.245 lei şi majorări de întârziere, în sumă de 581.639.271 lei, urmând să se încheie un nou act de control pentru aceste obligaţii fiscale în perioada martie 2000 - 31 august 2001 şi a respins, ca neîntemeiată, contestaţia pentru suma de 1.015.945.072 lei, reprezentând T.V.A. stabilită suplimentar pentru perioada septembrie 2001 - aprilie 2002, aferentă livrărilor de zahăr către producătorii agricoli individuali.
În Decizia de casare, pronunţată în primul ciclu procesual, s-a stabilit cu autoritate de lucru judecat că obiectul acţiunii îl constituie obligaţia fiscală pentru suma de 1.015.945.072 lei, dat fiind că, pentru celelalte debite a fost întocmit un nou act de control, în privinţa căruia Ministerul Finanţelor Publice a emis Decizia nr. 573 din 13 decembrie 2002, prin care a exonerat intimata-reclamantă de plata sumei de 6.162.161.294 lei, reprezentând T.V.A. aferentă livrărilor de zahăr către producătorii agricoli individuali în perioada martie 2000 - august 2001 şi de plata majorărilor de întârziere aferente în sumă de 792.529.534 lei.
Acest ultim act administrativ nu a fost contestat în prezenta cauză şi în fond după casare, instanţa de fond a interpretat greşit concluziile celei de-a doua expertize contabile, în sensul că a diminuat debitul contestat în sumă de 1.015.945.072 lei, cu suma de 775.154.275 lei, aferentă livrărilor de zahăr din perioada 31 martie 2000 - 31 august 2001, pentru care acţiunea a rămas fără obiect ca urmare a anulării obligaţiei prin Decizia nr. 573 din 13 decembrie 2002.
Din raportul de expertiză contabilă efectuat în fond după casare rezultă că diferenţa în plus de 775.154.275 lei nu a fost calculată pentru perioada septembrie 2001 - aprilie 2002, avută în vedere la stabilirea debitului în sumă de 1.015.945.072 lei şi în consecinţă, a fost greşit inclusă de instanţa de fond, în suma totală pentru care au fost anulate actele administrative întocmite de recurenţii-pârâţi.
Pentru perioada septembrie 2001 - aprilie 2002, expertul contabil a stabilit că diferenţa de T.V.A. calculată în plus de organele de control este în sumă de 107.358.594 lei.
În consecinţă, recursul este întemeiat şi va fi casată hotărârea atacată, în sensul că acţiunea intimatei-reclamante va fi admisă în parte şi actele contestate vor fi anulate numai în privinţa sumei de 107.358.594 lei.
Cea de-a doua critică formulată de recurenţi este neîntemeiată, întrucât actele de control au fost nelegal încheiate pentru suma de 107.358.594 lei, avându-se în vedere contractele încheiate de intimata-reclamantă cu cultivatorii de sfeclă de zahăr pentru livrarea sfeclei de zahăr, modalitatea de plată şi situaţia livrărilor de zahăr către cultivatori în perioada septembrie 2001 - aprilie 2002.
Recurenţii au susţinut fără temei că această diferenţă a fost stabilită de expertul contabil ca fiind plătită în plus prin aplicarea unui preţ mediu de vânzare eronat, întrucât nelegalitatea debitului respectiv a fost constatată în raport cu datele din evidenţa contabilă şi cu preţul corespunzător livrărilor de zahăr, fără ca expertiza contabilă să fi avut ca obiectiv şi determinarea unui preţ mediu de vânzare în vederea calculului obligaţiilor fiscale ale intimatei-reclamante.
De altfel, preţul mediu de vânzare nu a constituit obiectul litigiului şi nu a fost examinat nici în procedura administrativă, deoarece s-a contestat numai modul de determinare a bazei impozabile pentru colectarea T.V.A., respectiv dacă această bază cuprinde sau nu T.V.A. aferentă zahărului livrat. Sub acest aspect, instanţa de fond a reţinut corect că intimata-reclamantă nu datorează suma de 107.358.594 lei, T.V.A. calculată în plus de recurenţi, faţă de valorile înscrise în facturile de livrare, de taxa aferentă acestor livrări şi modul de calcul al taxei în cazul livrărilor către populaţie.
Pentru considerentele expuse, Curtea va admite prezentul recurs şi va casa hotărârea atacată, în sensul anulării celor două acte contestate, numai în privinţa diferenţei de T.V.A., în sumă de 107.358.594 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Neamţ, în nume propriu şi în numele Ministerului Finanţelor Publice - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, împotriva sentinţei civile nr. 103 din 19 septembrie 2005 a Curţii de Apel Bacău, secţia comercială şi de contencios administrativ.
Casează hotărârea atacată şi pe fond, admite în parte acţiunea şi anulează parţial procesul-verbal nr. 2740/2002 şi Decizia nr. 417 din 29 iulie 2002, numai cu privire la T.V.A. în sumă de 107.358.594 lei (ROL).
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 martie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 977/2006. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 989/2006. Contencios. Litigiu privind... → |
|---|
