ICCJ. Decizia nr. 996/2006. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 996/2006
Dosar nr. 413/2005
nr. 2088/1/2005
Şedinţa publică din 23 martie 2006
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 1041 din 19 noiembrie 2004, Curtea de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active şi a respins, ca nefondată, acţiunea formulată de reclamantul P.O.M.P.R. împotriva pârâtei A.N.P.C.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut următoarele:
Prin acţiune, reclamanta a solicitat anularea Ordinelor nr. 424 şi nr. 425 din 3 decembrie 2003, de preşedintele A.N.P.C., recunoaşterea drepturilor încălcate prin aceste acte, inclusiv acela de a plăti în baza art. 8 alin. (3) din OUG nr. 190/2000, o singură taxă pentru eliberarea autorizaţiei de efectuare a activităţii permanente a oricărei operaţiuni din cele prevăzute la art. 2 pct. 2 lit. a) - i) din ordonanţă. S-a mai cerut şi repararea pagubelor cauzate de A.N.P.C., membrilor săi, prin restituirea sumelor achitate de aceştia în vederea autorizării. Totodată, reclamantul a invocat excepţia nelegalităţii art. 9 din Normele metodologice privind aplicarea OUG nr. 190/2000, aprobată prin HG nr. 1344/2003.
Reclamantul a susţinut că Ordinul nr. 424/2003 nu reglementează clar nivelul taxei de autorizare, limitându-se la stabilirea nivelului taxei de autorizare în cuantum de 5 milioane lei pentru fiecare operaţiune cu metale preţioase, aliaje ale acestora şi pietre preţioase prevăzute de art. 11 pct. 2 lit. a) - h) din OUG nr. 190/2000, fără, însă, ca noţiunea de „operaţiune" să fie definită în mod exact. Prin coroborarea celor două acte contestate s-a instituit ilegal perceperea taxei pentru autorizarea desfăşurării unei operaţiuni permanente sau profesionale de către persoanele fizice şi juridice autorizate în condiţiile legii să le desfăşoare ca şi acte sau fapte de comerţ şi, adiţional, perceperea a câte 5 milioane lei pentru desfăşurarea de activităţi conexe acestora, chiar dacă nu sunt desfăşurate ca acte sau fapte de comerţ.
În opinia reclamantului, art. 8 alin. (1) din OUG nr. 190/2000 priveşte autorizarea persoanelor (fizice sau juridice), şi nu operaţiunile efectuate de acestea, aspect ignorat prin emiterea celor două ordine.
Pârâta A.N.P.C. a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului, arătând că acesta reprezintă o organizaţie fără scop lucrativ care nu efectuează operaţiuni la care se referă cele două acte administrative, astfel că nu există un drept recunoscut de lege, acestuia şi încălcat prin actele administrative.
Această excepţie a fost respinsă, cu motivarea că fiind o asociaţie profesională a agenţilor economici care desfăşoară operaţiuni cu metale şi pietre preţioase, reclamantul este îndreptăţit a apăra interesele membrilor săi şi aceasta, în concordanţă cu dispoziţiile art. 52 alin. (1) din Constituţia revizuită a României.
În privinţa excepţiei de nelegalitate a art. 9 din HG nr. 1344/2003 s-a reţinut că nici reclamantul nu a invocat şi nici instanţa nu a constatat că textul invocat constituie fundament juridic sau să aibă vreo relevanţă în privinţa soluţiei asupra acţiunii în anulare a ordinelor preşedintelui A.N.P.C.
Pe fondul pricinii, din interpretarea dispoziţiilor cuprinse în OUG nr. 190/2000 şi a art. 16 alin. (2) din HG nr. 1344/2003, pentru aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea acestei ordonanţe, instanţa a stabilit că legiuitorul a avut în vedere o autorizare acordată in rem, şi nu in personam. Caracterul in rem al autorizării a fost considerat a fi, în mod implicit, consacrat prin cap. 4 al ordonanţei de urgenţă, în acelaşi timp fiind şi explicit conţinut în art. 32 alin. (2) din OUG nr. 190/2000.
Aşa fiind, s-a apreciat ca fiind legal Ordinul nr. 424/2003, privind taxarea distinctă a fiecăreia dintre operaţiunile enumerate la art. 11 pct. 2 lit. a) - h) din OUG nr. 190/2000.
De asemenea, legal a fost apreciat şi Ordinul nr. 425/2003, al Preşedintelui A.N.P.C., având în vedere că gruparea anumitor operaţiuni pe categorii, astfel cum o fac dispoziţiile art. 11 pct. 1 lit. a) - h) din ordonanţă, nu face ca aceste operaţiuni să îşi piardă individualitatea, iar operaţiunile să fie supuse autorizării pe categorii.
Reţinându-se ca neîntemeiată cererea de anulare a celor două ordine, pe cale de consecinţă au fost respinse pretenţiile accesorii privind plata de daune.
În termen legal, împotriva sus menţionatei sentinţe au declarat recurs, atât reclamantul P.O.M.P.R. cât şi pârâta A.N.P.C.
Invocând în drept dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi art. 27 din Legea nr. 554/2004, recurenta A.N.P.C. a criticat soluţia instanţei de fond, pentru respingerea excepţiei invocate, cu privire la lipsa calităţii procesuale active a reclamantului, în condiţiile în care acesta nu a indicat dreptul său recunoscut de lege şi care ar fi fost vătămat, cerinţă impusă de dispoziţiile art. 1 din Legea nr. 29/1990.
Prin cererea sa de recurs, reclamantul a reluat aspectele de fond dezvoltate şi prin cererea introductivă, invocând, totodată, şi excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 8 alin. (3) din OUG nr. 190/2000, republicată şi a dispoziţiilor art. 9, 11 şi 12 din HG nr. 1344/2003.
Prin încheierea din 14 octombrie 2005, în temeiul art. 29 alin. (1) - (4) din Legea nr. 47/1992, republicată, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a sesizat Curtea Constituţională, pentru soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 8 alin. (3) din OUG nr. 190/2000.
Prin aceeaşi încheiere, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, în privinţa dispoziţiilor HG nr. 1344/2003.
Prin Decizia nr. 75 din 2 februarie 2006, Curtea Constituţională a respins excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 8 alin. (3) din OUG nr. 190/2000, constatând că acestea nu contravin art. 45, 135 şi 139 din Constituţia României.
Examinând cauza, în raport cu criticile formulate de ambii recurenţi şi în virtutea art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că nu există motive pentru casarea sau modificarea sentinţei recurate.
Excepţia invocată de recurenta-pârâtă A.N.P.C., privind lipsa calităţii procesuale active a recurentului-reclamant, a fost corect soluţionată de Curtea de Apel Cluj.
Alături de argumentele amplu dezvoltate şi pe acest aspect de instanţa fondului, între acestea extrem de importantă fiind trimiterea făcută la dispoziţiile art. 52 din Constituţia României, revizuită în anul 2003, mai trebuie amintit şi un alt aspect. Anume, acela că potrivit jurisprudenţei instanţelor teritoriale confirmate de Înalta Curte, prin acţiunile în justiţie pornite sub imperiul Legii nr. 29/1990 (cum este cazul în speţă), se putea solicita şi apărarea unor interese legitime, nu doar a unor drepturi subiective recunoscute de lege. Acesta este sensul în care se interpretează dispoziţiile art. 1 din Legea nr. 29/1990, invocat de recurenta A.N.P.C.
Ca urmare, critica acestei recurente nu va fi primită.
În privinţa criticilor recurentului-reclamant care vizează fondul cauzei, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că dezlegarea dată de instanţa Curţii de Apel Cluj este corectă şi în deplin acord cu prevederile incidente în materia dedusă judecăţii, respectiv dispoziţiile OUG nr. 190/2000, republicată şi a HG nr. 1344/2003, de aprobare a Normelor metodologice privind aplicarea ordonanţei în discuţie.
Instanţa de fond a analizat atent şi detailat toate motivele de nelegalitate ale celor două acte administrative contestate, invocate de reclamant.
În raport cu obiectul acestor acte şi cu normele legale amintite, în mod just s-a reţinut legalitatea Ordinelor nr. 424/2003 şi nr. 425/2003, emise de Preşedintele A.N.P.C.
Având în vedere că potrivit OUG nr. 190/2000, autorizarea se face pe operaţiuni (deci in rem, şi nu in personam), s-a stabilit că este legal Ordinul nr. 424/2003, privind taxarea distinctă a fiecăreia dintre operaţiunile enumerate în art. 11 pct. 2 lit. a) - h) din ordonanţă.
Totodată, cuprinderea unui număr de 18 operaţiuni taxabile în formularul tip aprobat prin Ordinul nr. 425/2003 este în conformitate cu legea, iar gruparea pe categorii a operaţiunilor [art. 11 pct. 1 lit. a) - h) din ordonanţă] nu propune autorizarea pe categorii, ci tot individual, pe fiecare operaţiune.
Faţă de cele expuse, în temeiul art.312 C. proc. civ., recursurile vor fi respinse ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de P.O.M.P.R. şi A.N.P.C. împotriva sentinţei civile nr. 1041 din 19 noiembrie 2004 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 martie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 989/2006. Contencios. Litigiu privind... | ICCJ. Decizia nr. 100/2006. Contencios. Excepţie nelegalitate... → |
|---|
