ICCJ. Decizia nr. 977/2006. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 977/2006

Dosar nr. 3559/2005

nr. 14613/1/2005

Şedinţa publică din 22 martie 2006

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acţiunea formulată la data de 13 martie 2002, reclamantele SC P.T. SA şi SC D.F. au chemat în judecată Autoritatea Naţională a Vămilor, solicitând a se constata refuzul nejustificat al pârâtei de a rezolva cererea societăţii înregistrată sub nr. 58601/2001, urmând a se dispune obligarea autorităţii vamale la restituirea sumei de 2.009.267.857 lei drepturi vamale, plus 2.971.406.337 lei daune materiale.

În motivarea cererii, reclamantele au arătat că pârâta nu a ţinut cont de faptul că, în baza OG nr. 92/1997, beneficiază de exceptare de la plata taxelor vamale pentru bunurile aduse ca aport în natură.

Prin sentinţa civilă nr. 368 din 23 februarie 2004, Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, a admis în parte acţiunea şi a dispus anularea adresei nr. 58601/2001 şi obligarea pârâtei să soluţioneze pe fond contestaţia, conform sentinţei nr. 692 din 20 iunie 2000, a aceleiaşi instanţe.

La pronunţarea acestei hotărâri, s-a avut în vedere faptul că prin sentinţa civilă nr. 692/2000 s-a dispus obligarea pârâtei să soluţioneze pe fond contestaţia nr. 45654 din 30 decembrie 1990. Sentinţa nu a putut fi executată, în raport cu intrarea în vigoare a OUG nr. 13/2001, pârâta dezînvestindu-se în favoarea Ministerului Finanţelor Publice.

Instanţa a mai reţinut că în raport cu actuala reglementare, prevăzută de Codul de procedură fiscală, competenţa de soluţionare a contestaţiei aparţine autorităţii vamale.

Referitor la cererea de obligare a pârâtei, la restituirea unor sume de bani, s-a reţinut că această solicitare urmează a fi analizată cu ocazia soluţionării fondului contestaţiei.

Împotriva sentinţei au declarat recurs, reclamantele SC P.T. SA şi SC D.F., precum şi pârâta Autoritatea Naţională a Vămilor, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Astfel, reclamantele au invocat greşita soluţionare a cauzei cu privire la nerestituirea sumelor încasate de pârâtă, cu titlu de drepturi vamale, societăţile beneficiind de scutirea de plata taxelor vamale şi a T.V.A., pentru bunurile aduse aport în natură la majorarea capitalului social.

Pârâta Autoritatea Naţională a Vămilor a solicitat în recurs, desfiinţarea dispoziţiei privind obligarea instituţiei la soluţionarea contestaţiei, competentă a se pronunţa asupra solicitării reclamantelor fiind direcţia generală unde societăţile sunt înregistrate ca plătitoare de taxe şi impozite.

Analizând actele şi lucrările dosarului, în raport cu motivele invocate şi cu prevederile art. 304 şi 3041 C. proc. civ., Curtea va constata că recursurile sunt nefondate, urmând a fi respinse ca atare, pentru motivele ce vor fi expuse în continuare.

Astfel, după pronunţarea sentinţei ce formează obiectul prezentelor recursuri, contestaţia prin care reclamantele solicitau restituirea sumei de 2.033.152.477 lei, reprezentând taxe vamale, suprataxa vamală şi T.V.A., a fost trimisă de Autoritatea Naţională a Vămilor, la Direcţia Generală a Finanţelor Publice Bucureşti.

Această din urmă instituţie a emis Decizia nr. 145 din 27 mai 2005, prin care a respins contestaţia, ca neîntemeiată.

Actul administrativ sus-menţionat a fost atacat pe calea contenciosului administrativ, Tribunalul Bucureşti pronunţând sentinţa civilă nr. 5303 din 16 decembrie 2005, prin care a admis în parte acţiunea, a anulat parţial Decizia şi a obligat pârâta Autoritatea Naţională a Vămilor, la restituirea sumei de 1.151.461.319 lei drepturi vamale. Această hotărâre a fost atacată cu recurs, ce formează obiectul dosarului nr. 34866/2005 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ.

Faţă de cele susmenţionate, Curtea va constata că recursul declarat de pârâtă a rămas fără obiect, contestaţia reclamantelor fiind deja analizată pe fond de organul financiar competent - Direcţia Generală a Finanţelor Publice Bucureşti, prin Decizia nr. 145/2005.

Referitor la critica invocată de reclamante privind soluţia de respingere a cererii de restituire a drepturilor vamale, şi acest aspect a fost dezbătut în dosarul Tribunalului Bucureşti, având ca obiect acţiunea de anulare a deciziei nr. 145/2005, pretenţiile reclamantelor fiind parţial satisfăcute prin sentinţa civilă nr. 5303/2005, recursul declarat fiind în curs de judecată.

În raport cu cele expuse mai sus, Curtea va respinge recursurile, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursurile declarate de Autoritatea Naţională a Vămilor şi de SC P.T. SA şi SC D.F. Bucureşti, ambele împotriva sentinţei civile nr. 368 din 23 februarie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, ca nefondate.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 martie 2006.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 977/2006. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs