ICCJ. Decizia nr. 1002/2006. Contencios. Refuz soluţionare cerere. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1002/2006
Dosar nr. 3393/2005
nr. 13952/1/2005
Şedinţa publică din 23 martie 2006
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr. 130 din 14 noiembrie 2005, a respins, ca nefondată, acţiunea formulată de reclamanta SC B. SRL, în contradictoriu cu pârâţii A.R.R., A.R.R. - Agenţia Prahova şi I.G.C.T.I.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că prin acţiunea înregistrată sub nr. 6972/2005, reclamanta a solicitat anularea metodologiei de atribuire a licenţelor de execuţie pentru traseele din Programul de transport rutier de persoane prin servicii regulate, în trafic judeţean şi interjudeţean, între două judeţe limitrofe, nr. 132004 şi nr. 7677, ambele din 18 martie 2005, emise de pârâte în baza art. 15 alin. (4) din OUG nr. 64/2003, aprobată prin OUG nr. 17/2005. S-a cerut, de asemenea, obligarea pârâţilor la emiterea caietelor de sarcini şi a licenţei de traseu, pentru traseele adjudecate la licitaţia electronică anterioară emiterii metodologiei atacate, precum şi plata de despăgubiri pentru pierderea licenţelor.
A mai reţinut, de asemenea, că Metodologia a cărei anulare se solicită prin acţiune, nu conţine criteriile de evaluare în baza cărora se face calificarea operatorilor auto şi, pe cale de consecinţă atribuirea traseelor, aceste criterii fiind reglementate prin Ordinul ministrului lucrărilor publice, transporturilor şi locuinţei nr. 1842/2005, astfel cum a fost modificat prin Ordinul nr. 552/2005 (M. Of. nr. 341/21.04.2005). Prin această modificare s-a prevăzut, ca un criteriu de atribuire a traseelor mai sus menţionate, să fie existenţa unui punct de lucru la capătul acestuia (în locul parcării cerute până atunci).
Neîndeplinirea acestei condiţii a determinat descalificarea reclamantei la şedinţa de atribuire din 3 iunie 2005, dată de la care erau operabile noile criterii.
Cu privire la al doilea capăt de cerere, instanţa l-a considerat nefondat, reţinând că emiterea caietelor de sarcini şi a licenţei de transport este o consecinţă a îndeplinirii criteriilor cerute prin ordinul menţionat mai sus.
De asemenea, a respins cererea completatoare, apreciind că înscrisul a cărui anulare se solicită, nu este o decizie, ci o adresă a cărei anulare nu poate fi solicitată pe calea contenciosului administrativ.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, reclamanta, invocând dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi susţinând în esenţă că:
- în raport cu data şedinţei de atribuire a traseelor, erau aplicabile dispoziţiile cuprinse în Ordinul nr. 1842/2001, şi nu modificările aduse prin Ordinul nr. 552/2005;
- în mod greşit, instanţa de fond a apreciat că actul a cărei anulare se solicită, este o adresă.
Recursul este nefondat.
Conform dispoziţiilor art. 3 din Metodologia de atribuire a licenţelor de transport, criteriile de evaluare şi punctaj, în baza cărora se face atribuirea traseelor, sunt cuprinse în Anexele nr.11 a şi nr. 11 b din Normele metodologice de autorizare şi efectuare a transporturilor interne şi a activităţilor conexe acestora, aprobate prin Ordinul nr. 1842/2001.
Faţă de împrejurarea că, la data de 14 aprilie 2005, prin Ordinul nr. 552/2005, s-a dispus modificarea şi completarea Ordinului nr. 1842/2005 al Ministerului Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Locuinţei, rezultă că, la data şedinţei de atribuire, 3 iunie 2005, erau aplicabile noile criterii, aşa cum corect a reţinut instanţa de fond.
Pe cale de consecinţă, neîndeplinirea criteriilor legale, astfel cum au fost aprobate prin Ordinul 552/2005, a determinat descalificarea recurentei-reclamante la şedinţa de atribuire a traseelor.
În raport cu acest aspect, toate celelalte critici menţionate în motivul I de recurs sunt neîntemeiate, având un caracter subsidiar.
Referitor la motivul II de recurs urmează a se reţine că recurenta-reclamantă nu a contestat Decizia de anulare a licenţelor de execuţie comunicată sub nr. 29535 din 29 iunie 2005, ci adresa prin care această măsură a fost adusă la cunoştinţa A.R.R. - Agenţia Prahova, act a cărui anulare nu poate fi solicitată pe calea contenciosului administrativ, aspect relevat şi în hotărârea instanţei de fond.
Pentru aceste considerente, constatând că, potrivit art. 304 şi 3041 C. proc. civ., nu există motive de casare sau modificare a hotărârii pronunţate de instanţa de fond, Curtea va respinge, ca nefondat, prezentul recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de SC B. SRL Băicoi împotriva sentinţei civile nr. 130 din 14 septembrie 2005 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 martie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1000/2006. Contencios. Suspendare act. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1004/2006. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
