ICCJ. Decizia nr. 1005/2006. Contencios. Anulare act administrativ, funcţionar public. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1005/2006
Dosar nr. 3567/2005
nr. 14645/1/2005
Şedinţa publică din 23 martie 2006
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 1063 din 1 iunie 2005, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia tardivităţii şi a respins, ca tardiv formulată, acţiunea reclamantului D.R.L., în contradictoriu cu pârâta A.S.G.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut că, deşi Ordinul nr. 16 din 9 februarie 2004, a fost comunicat reclamantului, la data de 28 ianuarie 2005, acţiunea în anulare a acestui act a fost formulată la data de 2 martie 2005, cu depăşirea termenului de 30 de zile prevăzut de Legea nr. 188/1999 (art. 68 şi 89).
În termen legal, împotriva sus menţionatei sentinţe a declarat recurs, reclamantul D.L.R.
Invocând în drept dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ., recurentul a subliniat că soluţia Curţii de Apel Bucureşti a fost pronunţată cu aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 103 alin. (1) C. proc. civ., mai exact fără a se ţine seama că o împrejurare mai presus de voinţa sa (intervenţie chirurgicală stomatologică) l-a împiedicat să formuleze în termen acţiunea în justiţie. De altfel, actul administrativ a fost contestat la 4 februarie 2005, iar faptul că această contestaţie nu a fost depusă la instanţa de judecată, poate fi considerată doar ca o plângere greşit îndreptată, dar formulată în termenul legal.
În opinia recurentului, neadmiţând această interpretare, instanţa a îngrădit accesul liber la justiţie, drept garantat atât de Constituţia României, cât şi de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Prin cererea de recurs s-au făcut referiri şi la aspectele de fond care vizează nelegalitatea ordinului de destituire din funcţia publică.
Examinând cauza, în raport cu criticile aduse de recurent, cât şi în temeiul art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că nu există motive pentru casarea sau modificarea sentinţei atacate.
Probatoriul administrat evidenţiază un aspect ce nu poate fi tăgăduit de recurent, anume că ordinul, a cărui anulare s-a cerut în faţa Curţii de Apel Bucureşti, la data de 2 martie 2005, a fost comunicat acestuia, sub semnătură, la data de 28 ianuarie 2005.
Potrivit art. 89 din Legea nr. 188/1999, funcţionarul public, al cărui raport de serviciu a încetat pentru motive pe care acesta le apreciază ca netemeinice sau nelegale, se poate adresa instanţei de contencios administrativ, în termen de 30 de zile calendaristice de la comunicare.
Adeverinţa medicală care confirmă faptul că recurentul a suferit o intervenţie chirurgicală stomatologică în data de 28 februarie 2005, nu poate fi considerată o dovadă în sensul prevăzut de art. 103 alin. (1) C. proc. civ. Aceasta, nu numai în raport cu data eliberării şi cu diagnosticul menţionat pe adeverinţa medicală, ci şi în raport cu data de 28 ianuarie 2005, când a fost înmânat ordinul contestat, recurentului-reclamant.
Ca urmare, critica privind neaplicarea art. 103 alin. (1) C. proc. civ., nu va fi primită.
În privinţa cererii de anulare a Ordinului nr. 16/2004, adresată autorităţii pârâte, la data 4 februarie 2005, aceasta este nerelevantă, în condiţiile în care legiuitorul a stabilit în mod clar că cel ce se consideră vătămat, se adresează direct instanţei de contencios administrativ.
Necunoaşterea legii de către recurent nu poate fi imputată intimatei-pârâte, cu atât mai mult, cu cât chiar în ordinul în discuţie se face expres menţiunea asupra modului în care se poate contesta actul.
Având în vedere existenţa unei proceduri de contestare stabilite de legiuitor, nu se poate vorbi de o încălcare a dreptului consacrat prin art. 21 din Constituţia României şi nici de nerespectarea dreptului la un proces echitabil, drept recunoscut prin art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, amendată prin Protocolul nr. 11.
Faţă de cele expuse, în temeiul art.312 C. proc. civ., recursul va fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de D.L.R. împotriva sentinţei civile nr. 1063 din 1 iunie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 martie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1004/2006. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 1006/2006. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
