ICCJ. Decizia nr. 1011/2006. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 1011/2006

Dosar nr. 3650/2005

nr. 14973/1/2005

Şedinţa publică din 23 martie 2006

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată la 1 aprilie 2005, reclamanta M.R. a solicitat, în contradictoriu cu Casa Judeţeană de Pensii Harghita, anularea hotărârii nr. 838 din 10 martie 2005, emisă de pârâtă şi recunoaşterea calităţii de beneficiară a Legii nr. 189/2000.

Curtea de Apel Târgu Mureş, prin sentinţa civilă nr. 165 din 30 mai 2005, a admis acţiunea, a anulat hotărârea contestată şi a obligat pârâta, să emită o nouă hotărâre, prin care să-i recunoască reclamantei, drepturile solicitate pentru perioada 29 august 1944 - decembrie 1944.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că în speţă sunt aplicabile dispoziţiile art. 1 lit. c) din lege, referitoare la strămutarea în altă localitate, astfel cum s-a făcut dovada cu declaraţiile autentificate ale martorilor Z.F. şi C.V., persoane care au făcut parte, împreună cu reclamanta, din convoiul deportat de armata hortystă din comuna Tulgheş în localitatea Beclean.

În aceste condiţii, instanţa a considerat că cerinţa persecuţiei etnice prevăzută de lege, rezultă din însăşi faptul strămutării, astfel încât nu pot fi reţinute aprecierile pârâtei, în sensul că etnia maghiară a petentei înlătură posibilitatea persecuţiei etnice.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, pârâta Casa Judeţeană de Pensii Harghita, criticând-o pentru greşita aplicare a dispoziţiilor legii.

Astfel, s-a susţinut că strămutarea reclamantei a fost urmarea operaţiunilor de război ce au avut loc în anul 1944, când populaţia din zonele de graniţă s-a refugiat din calea luptelor sau a fost evacuată de către autorităţi, în speţă cele maghiare de ocupaţie, pentru a fi protejată de efectele războiului. Recurenta a susţinut că astfel se explică componenţa multietnică a convoaielor şi faptul că acestea au fost evacuate într-o localitate aflată tot sub ocupaţie maghiară.

În concluzie, a arătat reclamanta, situaţia de fapt nu poate fi încadrată în art. 1 lit. c) din lege, deoarece nu s-a făcut dovada persecuţiei etnice, dar nici în art. 1 lit. a,) deoarece deportarea trebuia să se facă în ghetouri sau lagăre de concentrare din străinătate; pe cale de consecinţă, în mod greşit instanţa de fond a admis acţiunea.

Recursul este nefondat.

Potrivit dispoziţiilor art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile acesteia, persoana, cetăţean român, care, în perioada regimurilor instaurate în România, cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuţii etnice, fiind strămutată, refugiată sau expulzată în altă localitate.

Intimata-reclamantă a făcut dovada persecuţiei etnice suferite, cu probele administrate în cauză, respectiv declaraţiile autentificate ale lui Z.F. şi C.V., martori oculari ai evenimentelor relatate, strămutaţi în aceleaşi împrejurări şi în aceeaşi localitate, ca şi reclamanta.

Fiind vorba de persecuţia din motive etnice suferită de un cetăţean român, din partea unuia dintre guvernele instaurate în România, în perioada menţionată de lege, este lipsit de relevanţă etnia acestuia sau care anume dintre guvernele instaurate a exercitat persecuţia.

Pentru aceste considerente, constatând că nu există, potrivit art. 304 şi 3041 C. proc. civ., motive de casare sau modificare a hotărârii pronunţate de instanţa de fond, Curtea va respinge prezentul recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de Casa Judeţeană de Pensii Harghita împotriva sentinţei civile nr. 165 din 30 mai 2005 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 martie 2006.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1011/2006. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs