ICCJ. Decizia nr. 1015/2006. Contencios. Refuz soluţionare cerere. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1015/2006
Dosar nr. 3697/2005
nr. 15162/1/2005
Şedinţa publică din 23 martie 2006
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 1677 din 17 octombrie 2005, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia invocată de pârâtul Ministerul Culturii şi cultelor şi a respins acţiunea reclamantului D.M., ca fiind formulată împotriva unei persoanei lipsite de calitate procesuală pasivă.
Instanţa de fond a reţinut că potrivit Legii nr. 630/2002, astfel cum a fost modificată şi completată prin OUG nr. 64/2003, atribuţiile de selecţie şi finanţare a filmelor revin C.N.C., instituţie publică de interes naţional în acest domeniu, cu personalitate juridică şi ordonator principal al Fondului cinematografiei, în contradictoriu cu care reclamantul urmează să solicite protecţia dreptului pretins.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, reclamantul, susţinând că în mod greşit instanţa de fond a admis excepţia invocată, atâta vreme, cât „actul vătămător, în sensul legii contenciosului administrativ, a fost emis de Ministerul Culturii şi Cultelor, şi nu de C.N.C".
A arătat, de asemenea, că aprobarea pentru finanţarea filmului fusese deja încuviinţată de către Ministerul Culturii şi Cultelor, acesta fiind coordonator principal de credite, şi numai, ulterior a fost revocată de Ministrul Culturii din acea perioadă.
În susţinerea afirmaţiilor sale, recurentul-reclamant a invocat dispoziţiile OUG nr. 9/2001 şi OUG nr. 64/2003.
Recursul este nefondat şi va fi respins.
Analizând actele şi lucrările dosarului, în conformitate cu dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine următoarele:
Potrivit dispoziţiilor art. 4 din Legea nr. 630/2002, astfel cum a fost modificată şi completată prin OUG nr. 64/2003, C.N.C. este organ de specialitate al administraţiei publice centrale, în domeniul cinematografiei, subordonat direct Guvernului şi finanţat, sub aspectul cheltuielilor curente şi de capital, de la bugetul de stat.
În art. 6 al legii se prevede că în atribuţiile acestui organism intră, printre altele colectarea şi administrarea Fondului cinematografic, precum şi organizarea concursurilor de selecţie pentru proiecte cinematografice, în vederea acordării de credite din fondul menţionat.
Cu privire la Fondul cinematografic, legea prevede în art. 13 că acesta este colectat şi administrat de C.N.C. şi se constituie din sume alocate de la bugetul de stat şi venituri extrabugetare, provenite din activităţile specifice, date în competenţa acestei instituţii şi enumerate în art. 14 al legii.
Din coroborarea acestor dispoziţii legale rezultă că singurul organism abilitat să acorde sumele necesare realizării filmului al cărui scenarist şi regizor este recurentul, este C.N.C. al cărui Consiliu aprobase realizarea filmului, aşa cum recunoaşte şi recurentul-reclamant în petitul acţiunii introductive. În acest sens este şi adresa Ministerului Culturii şi Cultelor, către C.N.C., din 11 noiembrie 2004, din care rezultă că, atât selecţia, cât şi finanţarea sunt apanajul exclusiv al Comisiilor de specialitate (de selecţie şi de finanţare) ale C.N.C., în baza Legii nr. 630/2002.
Rezultă, aşadar, că Ministerul Culturii şi Cultelor nu are atribuţii cu privire la selecţia şi finanţarea producţiilor cinematografice şi, pe cale de consecinţă, aşa cum corect a stabilit instanţa de fond, nu are calitate procesuală în cauză.
Se apreciază că sentinţa atacată este legală şi temeinică, motiv pentru care, conform art. 312 C. proc. civ., se va respinge recursul declarat de D.M.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de D.M. împotriva sentinţei civile nr. 1677 din 17 octombrie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 martie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1013/2006. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 1016/2006. Contencios. Recurs la declinare de... → |
|---|
