ICCJ. Decizia nr. 1018/2006. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1018/2006
Dosar nr. 4095/2005
nr. 30500/1/2005
Şedinţa publică din 23 martie 2006
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 21 iunie 2005, la Curtea de Apel Bucureşti, reclamanta B.R.M. a solicitat, în contradictoriu cu Casa de Pensii a municipiului Bucureşti, anularea hotărârii nr. 14994/348 din 26 mai 2005, emisă de pârâtă şi recunoaşterea calităţii de beneficiară a Legii nr. 189/2000.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 1791 din 2 noiembrie 2005, a admis acţiunea, a anulat hotărârea contestată şi a obligat pârâta să emită o nouă hotărâre, prin care să-i recunoască reclamantei, drepturile solicitate, pentru perioada 20 septembrie 1943 - 6 martie 1945, cu începere de la data de 1 mai 2005.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că reclamanta s-a născut la data de 20 septembrie 1943, în Bucureşti, unde părinţii săi se refugiaseră la 30 septembrie 1940, ca urmare a cedării Ardealului de Nord, Ungariei.
Constatând că reclamanta a făcut dovada acestor împrejurări, cu actele şi declaraţiile autentificate de martori depuse la dosarul cauzei, instanţa a conchis că aceasta îndeplineşte condiţiile necesare pentru a beneficia de prevederile Legii nr. 189/2000, deoarece a suportat, alături de părinţi săi, consecinţele refugiului.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat recurs, pârâta Casa de Pensii a municipiului Bucureşti, invocând motivele de nelegalitate, prevăzute de art. 304 pct. 7 şi 9, precum şi dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ.
Recurenta a susţinut că reclamanta, care s-a născut în oraşul de refugiu al părinţilor, localitate aflată în administrarea Statului Român, nu se află în situaţia unei persoane care şi-a schimbat domiciliul, ca urmare a persecuţiei etnice suferite şi prin urmare, nu îndeplineşte cerinţele legii.
S-a susţinut, de asemenea, de către recurenta-pârâtă, că textul actului normativ invocat de intimata-reclamantă, enumeră expres şi limitativ, categoriile de beneficiar ai legii, iar copiii născuţi în timpul refugiului nu sunt cuprinşi, în această enumerare. Mai mult decât atât, dacă s-ar fi dorit includerea acestora printre beneficiarii legii s-ar fi făcut menţiune expresă, aşa cum s-a făcut în cazul soţului supravieţuitor.
În sfârşit, s-a invocat interpretarea dată dispoziţiilor Legii nr. 189/2000, prin adresa Ministerului Justiţiei nr. 1516/DS/G din 2 august 2002 şi adresa Casei Naţionale de Pensii şi alte Drepturi de Asigurări Sociale nr. 3423 din 26 septembrie 2002, în sensul recunoaşterii calităţii de beneficiar al legii, numai pentru copiii „născuţi în timpul călătoriei spre localitatea de refugiu sau concepuţi înainte de strămutare şi născuţi după strămutare, refugierea părinţilor în acea localitate".
Recursul este nefondat şi urmează a fi respins pentru următoarele considerente.
Potrivit dispoziţiilor art. 1 din Legea nr. 189/2000, beneficiază de drepturile acordate prin acest act normativ, printre alţii, persoana cetăţeni români care, în perioada 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945, a suferit persecuţii etnice, fiind strămutată, expulzată sau refugiată în altă localitate.
Textele legale au avut în vedere persecuţia etnică suferită de cetăţenii români, fără a face distincţie între părinţi şi copiii născuţi înaintea sau în timpul refugiului.
Aşa fiind, instanţa de fond a apreciat în mod judicios ca fiind îndeplinite în cauză cerinţele legii, deoarece, de la data naşterii sale, intimata-reclamantă a suportat consecinţele materiale şi morale, vătămătoare ale refugiului, ca şi părinţii săi, dobândind, astfel, acelaşi statut de refugiat.
Nu este posibilă asimilarea situaţiei copilului născut în timpul refugiului, cu cea a soţului supravieţuitor, deoarece într-un caz este vorba de o persoană care a trăit în refugiu şi a suportat direct consecinţele traumatizante ale acestuia, iar în celălalt, de o persoană care beneficiază de drepturile ce decurg din statutul de refugiat etnic, numai în virtutea calităţii de soţ supravieţuitor, fără să fi fost vreodată în postura de refugiat.
Este şi motivul pentru care soţul supravieţuitor a fost menţionat expres printre beneficiarii legii, iar pentru copilul născut în timpul refugiului părinţilor nu s-a considerat necesară o asemenea precizare.
Curtea va respinge şi apărarea recurentei privind interpretarea dată dispoziţiilor art. 1 din lege prin adresele sus menţionate, întrucât cele două acte administrative, prin natura lor juridică, nu pot avea drept consecinţă, modificarea sau completarea legii în baza căreia au fost emise.
Faţă de considerentele expuse şi constatând că, potrivit art. 304 şi 3041 C. proc. civ., nu există motive de casare sau modificare a hotărârii pronunţate de instanţa de fond, Curtea va respinge, ca nefondat, prezentul recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Casa de Pensii a municipiului Bucureşti împotriva sentinţei civile nr. 1791 din 2 noiembrie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 martie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1016/2006. Contencios. Recurs la declinare de... | ICCJ. Decizia nr. 1019/2006. Contencios. îndreptare eroare... → |
|---|
