ICCJ. Decizia nr. 1027/2006. Contencios. Refuz soluţionare cerere. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1027/2006
Dosar nr. 2730/2005
nr. 11304/1/2005
Şedinţa publică din 28 martie 2006
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată la data de 15 septembrie 2004, reclamanta SC A. SA Bucureşti a solicitat: constatarea dreptului de proprietate al reclamantei asupra terenului în suprafaţă de 23.578 mp, situat în Bucureşti, sector 6, asupra terenului în suprafaţă de 4917 mp de la aceeaşi adresă, în indiviziune cu pârâtul Institutul de Cercetări şi Inginerie a Mediului Bucureşti, obligarea Ministerului Mediului şi Gospodăririi Apelor, la emiterea certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor sus indicate, plus cheltuieli de judecată.
În motivarea acţiunii s-a arătat că Ministerul Mediului şi Gospodăririi Apelor, prin adresa nr. 4394 din 10 august 2004, i-a comunicat reclamantei, că nu poate soluţiona favorabil cererea sa (nr. 637 din 13 mai 2004), pentru eliberarea certificatului de atestare a dreptului de proprietate, întrucât a expirat termenul prevăzut de Legea nr. 137/2002. Reclamanta a susţinut că acesta este un refuz nejustificat de soluţionare a cererii referitoare la un drept recunoscut de lege, întrucât termenul de 60 de zile menţionat în art. 12 din Legea nr. 137/2002, nu este un termen de decădere.
Reclamanta a indicat ca temei de drept al acţiunii dispoziţiile art. 1 alin. (2) din Legea nr. 29/1990 şi art. 111 C. proc. civ.
Prin încheierea din data de 22 martie 2005, instanţa de fond a constatat că Institutul de Cercetări şi Inginerie a Mediului Bucureşti nu are calitate procesuală pasivă, reţinând că acest pârât nu este proprietar al terenului de 4917 mp din Bucureşti, sector 6, teren pe care îl deţine în calitate de administrator conform HG nr. 337/1999.
La data de 7 decembrie 2004, P.P.C. şi N.P.F. au formulat cerere de intervenţie în interes propriu şi în interesul pârâtului Ministerul Mediului şi Gospodăririi Apelor, solicitând respingerea acţiunii, ca inadmisibilă şi în subsidiar, ca neîntemeiată, plus cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, intervenienţii au arătat că, în calitate de moştenitori ai defunctei E.R., în temeiul Legii nr. 10/2001, au formulat cerere de restituire în natură a terenului în discuţie. Cererea a fost calificată de instanţă în mod corect, ca fiind o cerere de intervenţie în interesul pârâtului şi a admis-o în principiu la data de 22 martie 2005.
Prin sentinţa civilă nr. 730 din 19 aprilie 2005, a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a fost respinsă, ca inadmisibilă, acţiunea în urma admiterii excepţiei invocate de pârât şi intervenienţi şi a fost admisă cererea de intervenţie în interesul pârâtului.
Instanţa a reţinut că nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 111 C. proc. civ., întrucât se aplică legea specială - Legea nr. 29/1990, a contenciosului administrativ; că reclamanta nu este îndreptăţită să recurgă la o cerere în constatarea dreptului de proprietate, atâta timp, cât are la îndemână o acţiune în realizare conform Legii nr. 137/2002 care, în art. 12 alin. (5), prevede că în situaţia în care certificatul de atestare a dreptului de proprietate se eliberează după privatizare, capitalul social se majorează de drept cu valoarea terenurilor, care va fi considerată aport în natură. Instanţa de fond a conchis că reclamanta ar fi trebuit să solicite eliberarea certificatului de atestare a dreptului de proprietate, moment în care ar fi operat o majorare de capital, iar prin promovarea acţiunii de faţă s-a încercat eludarea acestor dispoziţii legale.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs în termen, reclamanta, arătând, în esenţă, că instanţa nu s-a pronunţat asupra capătului de acţiune prin care a solicitat obligarea ministerului de a emite certificat de atestare a dreptului de proprietate şi în mod nelegal acţiunea a fost respinsă ca inadmisibilă.
Verificând cauza, în funcţie de motivarea recursului în lumina dispoziţiilor art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este fondat.
Principala cerere a reclamantei se referă la refuzul, apreciat de parte ca fiind nejustificat, al Ministerului Mediului şi Gospodăririi Apelor de a emite certificat de atestare a dreptului de proprietate pentru suprafeţele de teren precizate în acţiune.
Chiar dacă această solicitare a fost formulată la pct. 3 din acţiune, ea reprezintă cererea principală întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 1 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 29/1990.
Refuzul autorităţii de a emite acest act administrativ, trebuia verificat de instanţă, în temeiul Legii nr. 15/1990 şi al HG nr. 834/1991, prin cercetarea situaţiei juridice a terenului, a identificării titularului dreptului de proprietate, situaţii în urma cărora acţiunea putea să-şi găsească o soluţionare temeinică.
Instanţa nu era ţinută de temeiul de drept invocat de reclamantă, art. 111 C. proc. civ., întrucât din conţinutul acţiunii reiese cu evidenţă faptul că principala cerere este aceea de sancţionare a refuzului ministerului de a emite certificat de atestare a dreptului de proprietate.
Desigur că în materia contenciosului administrativ nu îşi găsesc aplicabilitate dispoziţiile art. 111 C. proc. civ., însă acţiunea de faţă, astfel cum s-a arătat mai sus, îşi găseşte temeiul juridic în art. 1 din Legea nr. 29/1990, temei juridic pe care curtea de apel trebuia să-l evidenţieze şi să soluţioneze cauza în funcţie de acesta.
Pentru considerentele expuse, recursul va fi admis, sentinţa se va casa şi cauza va fi trimisă, spre rejudecare, aceleiaşi instanţe.
În fond după casare, instanţa va verifica situaţia juridică a terenurilor.
Numai în măsura în care se va dovedi că reclamanta întruneşte condiţiile prevăzute de Legea nr. 15/1990, de HG nr. 834/1991, de Legea nr. 137/2002 şi că intervenienţii nu au dreptul la retrocedarea terenurilor conform Legii nr. 10/2001, ministerul va fi obligat la emiterea actului solicitat.
Până la soluţionarea irevocabilă a cererilor de retrocedare formulate de intervenienţi, instanţa de fond va fi îndreptăţită să dispună suspendarea judecăţii conform art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de SC A. SA Bucureşti împotriva sentinţei civile nr. 730 din 19 aprilie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa civilă atacată şi trimite cauza, spre rejudecare, aceleiaşi instanţe.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 martie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 9/2006. Contencios. Refuz nejustificat... | ICCJ. Decizia nr. 1141/2006. Contencios. Anulare ordonanţă... → |
|---|
