ICCJ. Decizia nr. 103/2006. Contencios. Excepţie nelegalitate act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 103/2006
Dosar nr. 343/1/2006
Şedinţa publică din data de 12 ianuarie 2006
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea Tribunalului Timiş din 27 mai 2005, a fost suspendată soluţionarea dosarului civil cu nr. 4631/C/2005 şi s-a dispus, în baza art. 4 din Legea nr. 554/2004, sesizarea Curţii de Apel Timişoara, secţia comercială şi de contencios administrativ, pentru soluţionarea excepţiei de nelegalitate a dispoziţiilor art. 1.4. lit. b) din HG nr. 498/2003, excepţie de nelegalitate invocată de reclamantul K.V., în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României şi Primarul municipiului Timişoara.
În susţinerea excepţiei de nelegalitate, reclamantul a arătat că dispoziţiile art. 1.4. lit. b) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, aprobate prin HG nr. 498/2003 (M. Of. nr. 324/14.05.2003), chemate doar pentru aplicarea legii, adaugă la lege şi sunt contrare acesteia.
Definind noţiunea de „imobile preluate în mod abuziv", circumscrie sferei sale de aplicare toate modurile de preluare a imobilelor de către stat, precizând expres la lit. h) din alineatul citat: „orice alte imobile preluate de stat cu titlu valabil, astfel cum este definit de art. 6 alin. (1) din Legea nr. 213/1998, privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, cu modificările şi completările ulterioare". Ori din prevederile art. 2 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, rezultă în mod clar că reprezintă abuz, atât preluările cu titlu, cât şi cele fără titlu, cum şi preluările cu titlu valabil şi, respectiv, fără titlu valabil, singura condiţie necesară pentru ca preluarea să fie abuzivă, fiind aceea că preluarea să se fi făcut în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.
Situaţia persoanelor care au făcut cerere de plecare definitivă din ţară şi au fost obligate să înstrăineze imobilul ce-l aveau în proprietate către stat, cu plata unei despăgubiri, este reglementată expres de art. 12 din Legea nr. 10/2001, unde se prevede restituirea imobilului, condiţionată de restituirea unei sume reprezentând valoarea despăgubirii primite şi nu respingerea motivată a notificării, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 1.4 lit. b) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001.
Pârâtul Guvernul României a formulat întâmpinare, solicitând respingerea, ca inadmisibilă, a excepţiei invocate, în speţă fiind vorba despre un act administrativ cu caracter normativ şi obligatoriu, numai actele administrative cu caracter individual putând face obiectul excepţiei de nelegalitate.
Pe fondul cererii s-a solicitat respingerea excepţiei, ca neîntemeiată în speţa dedusă judecăţii, fiind vorba de o înstrăinare a locuinţei, urmare a formulării cererii de plecare definitivă din ţară a reclamantului, caz în care preluarea nu a fost abuzivă.
Excepţia de inadmisibilitate a cererii a fost respinsă de instanţă, prin încheierea de şedinţă din 5 decembrie 2005.
A formulat întâmpinare şi Primarul municipiului Timişoara, solicitând respingerea excepţiei, ca nefondată, întrucât prin HG nr. 498/2003 nu s-a avut în vedere decât organizarea executării legii, iar pentru reclamant nu se aduce atingere vreunui drept al său recunoscut de lege sau vreunui interes legitim.
Sentinţa cu nr. 356/PI din 21 noiembrie 2005, de admitere a excepţiei de nelegalitate de către instanţa de contencios administrativ, a fost motivată prin aceea că imobilul în discuţie a fost preluat de Statul Român, în baza prevederilor Decretului nr. 223/1974, cu acordarea de despăgubiri, în mod abuziv, faţă de dispoziţiile art. 2 lit. g) din Legea nr. 10/2001, conform cărora prin imobilele preluate abuziv se înţelege „orice alte imobile preluate de stat cu titlu valabil, astfel cum este definit la art. 6 alin. (1) din Legea nr. 213/1998, privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia".
Or, art. 1.4. lit. b) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, adoptate prin HG nr. 498/2003, modifică în mod esenţial Legea nr. 10/2001, în sensul că stabileşte contra legii, pentru cazul în care persoana a făcut cerere de plecare definitivă din ţară şi a înstrăinat locuinţe către stat, că preluarea nu este abuzivă.
Împotriva sentinţei au făcut apel cei doi pârâţi, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, în sensul art. 3041 C. proc. civ.
Pârâtul Guvernul României susţine că hotărârea de guvern reprezintă un act administrativ de autoritate (de putere publică) cu caracter general, normativ, producând efecte cu caracter general şi impersonal, şi nu poate forma obiectul unei excepţii de nelegalitate, conform art. 4 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, numai actele administrative cu caracter individual fiind susceptibile de a fi analizate în cadrul acestei proceduri.
Pe fondul cauzei, critică sentinţa, ca netemeinică şi nelegală, deoarece Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 explicitează noţiunea de „imobile preluate în mod abuziv", identificând chiar şi unele situaţii în care preluarea dispusă nu poate fi considerată abuzivă, singura în măsură să aprecieze asupra acestui aspect al preluării abuzive sau nu a imobilelor, fiind entitatea obligată prin lege să soluţioneze cererea de restituire.
În ceea ce priveşte dobândirea de către stat a unor imobile în temeiul Decretului nr. 223/1974, privind reglementarea situaţiei unor bunuri, se precizează că în cazul în care este vorba de o înstrăinare a locuinţei către stat, subsecventă cererii de plecare definitivă din ţară şi dat fiind că stabilirea conduitei persoanei era atributul exclusiv al acesteia, urmează a se considera că preluarea nu a fost abuzivă, mai ales că persoana în cauză primea şi un preţ pentru imobilul înstrăinat.
Spre deosebire de Legea nr. 10/2001, unde în art. 2 alin. (1) lit. g) şi art. 12 se vorbeşte despre „preluare" şi „despăgubire", în cuprinsul Decretului nr. 223/1974, termenii folosiţi sunt cei de „înstrăinare" şi „contravaloare a construcţiilor (preţ)" ş.a., încât o înstrăinare nu echivalează cu o preluare abuzivă.
Primarul municipiului Timişoara, critică soluţia, pentru nelegalitate şi netemeinicie, susţinând că prin HG nr. 498/2003, nu se aduce atingere unui drept recunoscut de lege sau unui interes legitim, ci prin această hotărâre se are în vedere executarea legilor, adică se detaliază legea, stabilind cadrul de aplicarea a ei. Hotărârea de guvern nu adaugă la lege, ci, dimpotrivă, o detaliază, ea constatând un act juridic normativ ce apare ulterior legii, avându-şi izvorul şi temeiul într-o reglementare stabilită prin lege.
Analizând recursurile formulate, prin prisma motivelor invocate şi în raport cu dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie le va respinge, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Excepţia de nelegalitate invocată în condiţiile art. 4 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, se referă la prevederile art. 1.4. lit. b) al cap. II din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, aprobate prin HG nr. 498/2003.
Nelegalitatea prevederilor legale mai sus arătate este raportată la dispoziţiile art. 1 lit. h) din Legea nr. 10/2001, conform cărora, prin imobilele preluate în mod abuziv se înţelege şi „orice alte imobile preluate fără titlu valabil".
Art. 2 pct. 2 din Legea nr. 10/2001, prevede în mod expres că „persoanele ale căror imobile au fost preluate fără titlu valabil, îşi păstrează calitatea de proprietar avută la data preluării, pe care o exercită după primirea deciziei sau a hotărârii judecătoreşti de restituire conform procedurilor acestei legi".
Potrivit Legii nr. 10/2001 şi jurisprudenţei în materie, calificarea ca fiind o preluare abuzivă a unui imobil în sensul existenţei sau nu a unui „titlu valabil", este atributul exclusiv al instanţelor de judecată, învestite să soluţioneze acţiuni întemeiate conform Legii nr. 10/2001.
Pct. 1.4 lit. b) din Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, aprobată prin HG nr. 498/2003, prevede, însă, că în cazul persoanei care a făcut cerere de plecare definitivă din ţară şi a înstrăinat locuinţa către stat, preluarea imobilului nu a fost abuzivă, stabilirea conduitei persoanei, de a face sau nu cerere şi de a înstrăina locuinţa, fiind atributul exclusiv al acesteia. În această situaţie, soluţionarea administrativă a cererii persoanei care se pretinde a fi îndreptăţită, va fi respingerea motivată a cererii".
Cu acte cuvenite, în cazul preluării imobilelor în baza Decretului nr. 223/1974, în situaţia înstrăinării imobilului către stat, ca urmare a cererii de plecare definitivă din ţară, se consideră de pleno că preluarea nu a fost abuzivă, deşi, aşa cum s-a arătat, numai instanţa este cea care stabileşte dacă preluarea a fost abuzivă sau nu.
În art. 2 din Decretul nr. 223/1974 se stipulează în mod expres că „persoanele care au făcut cerere de plecare definitivă din ţară, sunt obligate să înstrăineze, până la data plecării, construcţiile aflate în proprietatea lor, iar înstrăinarea se va face către stat, care va prelua aceste bunuri".
Or, în condiţiile în care textul din Decretul nr. 223/1974 prevedea în mod imperativ obligaţia de înstrăinare către stat, fără a exista posibilitatea legală de înstrăinare către un terţ, nu se poate susţine că stabilirea conduitei persoanei era atributul exclusiv al acesteia şi preluarea imobilului nu a fost abuzivă, aşa cum prevăd Normele metodologice a căror nelegalitate a fost invocată în art. 1.4. lit. b).
Aşa fiind, este evident că preluarea imobilului de către stat, ca urmare a înstrăinării formale de către persoana care a formulat o cerere de plecare definitivă din ţară, cu plata unei sume stabilite de stat, în condiţiile în care acea persoană nu putea părăsi ţara, decât dacă făcea dovada înstrăinării către stat a imobilului proprietatea sa, nu poate fi considerate ca fiind o preluare cu titlu valabil, urmând a fi aplicabile dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 10/2001.
Pentru toate aceste considerente, având în vedere şi dispoziţiile art. 312 C. proc. civ., recursurile vor fi respinse ca nefondate, sentinţa pronunţată de instanţa de fond fiind legală şi temeinică şi în deplină concordanţă cu dispoziţiile legale aplicabile în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge Guvernul României şi de Primarul municipiului Timişoara împotriva sentinţei civile nr. 356/PI din 21 noiembrie 2005 a Curţii de Apel Timişoara, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 ianuarie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1028/2006. Contencios. Anulare act de control... | ICCJ. Decizia nr. 1031/2006. Contencios. Anulare certificat de... → |
|---|
