ICCJ. Decizia nr. 1064/2006. Contencios. Anulare act de control taxe şi impozite. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1064/2006
Dosar nr. 3732/2005
nr. 15301/1/2005
Şedinţa publică din 29 martie 2006
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la 4 mai 2005, la Curtea de Apel Piteşti, Direcţia Generală a Finanţelor Publice Dâmboviţa a declarat recurs împotriva sentinţei nr. 2879/2005, pronunţată în dosarul nr. 5766/2005, al Curţii de Apel Ploieşti, solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi în fond, respingerea recursului declarat de SC G.T. SA, cu menţinerea procesului-verbal nr. 117/2001, încheiat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Dâmboviţa, prin care intimata a fost obligată la 434.204.650 lei (ROL), impozit pe profit, 358.973.712 lei (ROL), majorări, 67.959,738 lei (ROL), cu titlu de T.V.A. şi 128.238.109 lei (ROL), majorări de întârziere.
În motivarea recursului s-a susţinut că în mod greşit pe perioada ianuarie - septembrie 1999, societatea a reţinut ca deductibile, anumite cheltuieli, după cum în perioada decembrie 1999 - iunie 2001, organele de control au constatat T.V.A. de plată, de 220.240.542 lei, sumă ce a fost compensată cu T.V.A. de rambursat, în sumă de 197.725.029 lei.
La suma rezultată de 22.515.513 lei, recurenta a susţinut că trebuie să se adauge 148.038.133 lei.
Recurenta a precizat că la data efectuării controlului nu au fost prezentate cele 3 chitanţe a căror sumă este de 50.000.000 lei, sumă ce a fost avută în vedere doar la efectuarea raportului de expertiză.
SC G.T. SA a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului declarat, întrucât sentinţa atacată în cauză este legală şi temeinică.
Cu privire la suma de 178.845.144 lei, sumă ce nu ar fi fost avută în vedere de societate, ca cheltuială nedeductibilă (la determinarea impozitului pe profit, la 31 decembrie 1999), intimata a precizat că această sumă a fost preluată prin procesul-verbal de control atacat în cauză dintr-un alt proces-verbal (nr. 386/2000, înregistrat la SC G.T. SA, cu nr. 56/2000), ceea ce încalcă dispoziţiile art. 19 din OG nr. 76/1997 privind controlul fiscal (în vigoare la momentul emiterii actelor atacate).
Acest text de lege prevede imperativ: „controlul fiscal la sediul contribuabilului se efectuează o singură dată pentru fiecare impozit şi pentru fiecare perioadă supusă impozitării".
Se invocă sub acest aspect, şi dispoziţiile art. 25 alin. (3) din OG nr. 11/1996, privind executarea creanţelor bugetare, din care rezultă că procesul-verbal emis constituie el însuşi titlu executoriu, în caz de neplată nefiind legală preluarea într-un nou proces-verbal.
Cât priveşte neprezentarea celor trei chitanţe care atestă plata T.V.A., în cuantum de 50.000 lei ROL (nr. 0309636 din 2 iulie 2001; nr. 0309877 din 11 iulie 2001 şi nr. 0309801 din 10 iulie 2001), intimata a precizat că aceste chitanţe au fost puse la dispoziţia organului de control.
Prin suplimentul de expertiză dispus în cauză, ca urmare a casării cu trimitere de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, într-un prim curs procesual, s-a lămurit situaţia privind plata sumelor înscrise în aceste chitanţe.
Din actele cauzei, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că prin sentinţa nr. 2879 din 7 octombrie 2005, Curtea de Apel Ploieşti a admis în fond după casare, acţiunea formulată de reclamanta SC G.T. SA, în contradictoriu cu Ministerul Finanţelor Publice şi Direcţia Generală a Finanţelor Publice şi Direcţia de Control Fiscal Dâmboviţa. S-a modificat în parte Decizia nr. 2035 din 17 decembrie 2001 a Ministerului Finanţelor Publice şi procesul-verbal de control nr. 117 din 28 august 2001, încheiat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Dâmboviţa - Direcţia Controlului Fiscal Dâmboviţa, în sensul că s-a menţinut obligaţia de plată a reclamantei, pentru suma de 91.591.077 lei, impozit pe profit, 66.509.313 lei, majorări de întârziere. S-a menţionat că societatea are de primit suma de 129.983.395 lei şi de plătit majorări de întârziere de 25.578.171 lei (ROL).
Totodată, s-au menţinut restul dispoziţiilor deciziei Ministerului Finanţelor şi procesului-verbal de control.
Instanţa de fond, a reţinut, prin rejudecare, după casare cu trimitere de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, necesitatea efectuării unui supliment de expertiză care să calculeze impozitul pe profit şi penalităţile, scăzându-se sumele preluate din procesul-verbal nr. 386/2000 al Direcţiei de Control Fiscal şi cuantumul T.V.A., scăzându-se sumele preluate din acelaşi proces-verbal şi avându-se în vedere plăţile făcute de reclamantă, cu chitanţele depuse la dosar.
Suplimentul de expertiză dispus a concluzionat în sensul sumelor reţinute de instanţă, prin dispozitivul hotărârii atacate în cauză.
Verificându-se cauza, sub aspectul cererii de chemare în judecată, probele administrate în cauză şi motivele de recurs formulate de recurente, se constată că hotărârea atacată este legală şi temeinică.
Aşa cum se poate observa din dosar, recurenţii nu au formulat motive de recurs, în sensul dispoziţiilor art. 3042 C. proc. civ.
Pe de altă parte, este ilegală reţinerea unor datorii fiscale prin două acte de control, aşa cum prevede art. 19 din OG nr. 76/1997 privind controlul fiscal efectuat de reclamanta-intimată. Cât priveşte situaţia celor trei chitanţe ce atestă plata de datorii fiscale către recurenta-intimată, este certă situaţia că aceste plăţi s-au făcut, sumele de bani ieşind din contul intimatei-reclamante şi intrând în contul recurentei-intimate, pentru plata de datorii fiscale, astfel încât nu se poate considera că plăţile nu au fost făcute, chiar dacă ar fi întemeiată susţinerea recurenţilor-intimaţi, că aceste chitanţe nu ar fi fost prezentate, cât timp au certificat plata de datorii fiscale, anterioară controlului, ele în mod corect au fost avute în vedere de expertul în cauză.
Constatându-se că în cauză nu s-au mai administrat probe noi în recurs, faţă de actele cauzei, se constată că recursul este neîntemeiat şi va fi respins, conform art. 312 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice a judeţului Dâmboviţa împotriva sentinţei nr. 2879 din 7 octombrie 2005 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 martie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1055/2006. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 1068/2006. Contencios. Recurs contestaţie la... → |
|---|
