ICCJ. Decizia nr. 1069/2006. Contencios. Refuz acordare drepturi. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1069/2006
Dosar nr. 4065/2005
nr. 30119/1/2005
Şedinţa publică din 29 martie 2006
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la 15 noiembrie 2005, la Curtea de Apel Timişoara, Comisia Superioară de Expertiză Medicală a Persoanelor cu handicap pentru Adulţi, prin Autoritatea Naţională a Persoanelor cu Handicap, a formulat recurs împotriva sentinţei nr. 239 din 16 septembrie 2005 a Curţii de Apel Timişoara, solicitând admiterea recursului şi modificarea sentinţei atacate şi respingerea acţiunii în fond.
În motivarea recursului s-a susţinut că în mod greşit instanţa de fond a apreciat că încadrarea lui R.I. în gradul de handicap grav fără asistent personal s-a făcut cu nerespectarea prevederilor art. 19 lit. c) din OUG nr. 102/1999 privind protecţia specială şi încadrarea în muncă a persoanelor cu handicap, întrucât potrivit anchetei sociale efectuate la data de 29 ianuarie 2005 de către Primăria Ghizelea, nu se evidenţiază necesitatea plăţii unei persoane (asistent personal) pentru îngrijire permanentă.
A mai susţinut recurenta că în conformitate cu Ordinul nr. 726 din octombrie 2002 al ministrului sănătăţii şi familiei, de aprobare a criteriilor pe baza cărora se stabileşte gradul de handicap, asimilarea în gradul I (handicap grav) nu presupune în mod obligatoriu şi plata unei persoane pentru îngrijire (asistent personal), aşa cum motivează curtea de apel.
Recurenta susţine că necesitatea de ajutor pentru anumite activităţi, respectiv de asistare, este determinată de vârsta înaintată a intimatului şi de unele boli somatice, de exemplu cardio-vasculare care nu sunt considerate handicap. Pentru acestea a recomandat ca R.I. să se adreseze organelor locale pentru a beneficia de unele servicii prevăzute de Legea nr. 17/2000 privind asistenţa socială a persoanelor vârstnice.
Intimatul a formulat la 13 februarie 2006, o întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului declarat, susţinând că Ordinul nr. 726/2002 nu priveşte, aşa cum eronat susţine recurenta, criteriile după care o persoană beneficiază sau nu de asistent personal, ci doar criteriile după care, raportat la o anumită afecţiune, o persoană este încadrată în categoria de handicap grav sau accentuat. El precizează că a fost încadrat în categoria handicap grav, iar ancheta socială efectuată a precizat expres că are dreptul să beneficieze în continuare de toate drepturile prevăzute de OUG nr. 102/1999, modificată şi aprobată prin Legea nr. 515/2002.
Din actele cauzei, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că prin sentinţa nr. 239 din 16 septembrie 2005, Curtea de Apel Timişoara a admis acţiunea formulată de reclamantul R.I. împotriva pârâtei Comisia Superioară de Expertiză Medicală a Persoanelor cu Handicap pentru Adulţi. S-a anulat Decizia nr. 1218 din 28 martie 2005, emisă de pârâtă şi a obligat-o să emită o nouă decizie prin care să-l încadreze pe reclamant în gradul de handicap grav cu asistent personal.
Instanţa de fond a reţinut că încadrarea reclamantului în grad de handicap grav, însă fără asistent personal s-a făcut cu nerespectarea prevederilor art. 19 din OUG nr. 102/1999, text legal care prevede dreptul persoanelor cu handicap grav de a avea un asistent personal. S-a precizat de instanţă că în conformitate cu prevederile legale menţionate, determinantă în acordarea dreptului la asistent personal este recomandarea din ancheta socială, realizată de către o comisie din cadrul compartimentului specializat al primăriei în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul sau reşedinţa, adultul cu handicap grav. Instanţa a menţionat că reclamantul beneficiază de recomandarea comisiei din cadrul Primăriei Ghizelea, cu avizul I.S.T.P.H. Timişoara, aşa cum prevede art. 19 lit. c) din actul normativ sus-citat, având nevoie de mult ajutor pentru anumite activităţi şi că are nevoie de asistare (poz. 21 şi 24 din anchetă), precizând că se propune ca petentul să beneficieze de toate drepturile prevăzute de OUG nr. 102/1999, şi deci şi acela de a avea asistent personal.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că hotărârea atacată în cauză este legală şi temeinică.
Din actele cauzei, rezultă că reclamantul, în vârstă de 70 de ani, are statutul de pensionar, pentru activitate desfăşurată în sectorul de stat şi C.A.P.
La 23 de ani, respectiv în 1958, reclamantul a fost internat în spitalul TBC Vasile Roaită, operat pentru TBC coxo-femurală stângă, fiind tratat şi tubercolestatic. Afecţiunea bacilară se reactivează în anii 1965 şi 2001, instituindu-se tratament antibacilar.
În 1969 este pensionat de invaliditate cu grad II, statut în care s-a aflat până la trecerea la categoria pensionarilor pentru limită de vârstă.
Din 1994 beneficiază şi de protecţie specială prevăzută pentru persoanele cu handicap, fiind asimilat în grad II cu diagnosticul anchiloză completă coxo-femurală stângă după TBC osteoarticulară coxartroză dreapta.
În 2004, ca urmare a unui traumatism, reclamantul este internat în Spitalul Judeţean Timişoara cu diagnosticul fractură cominutivă supra şi intracordiliană femur stâng.
S-a mai reţinut traumatism cranio - cerebral acut deschis, contuzie toracică. Aşa fiind, acesta a fost operat.
La 9 februarie 2005, se face revizuirea stării de sănătate a reclamantului (OUG nr. 102/1999) şi prin certificatul 659, Comisia de Expertiză Medicală a Persoanelor cu Handicap Timiş îl asimilează în gradul I (handicap grav), dar fără asistent personal cu diagnosticul: Artrodeză şold stâng, după coxită TBC, fractură supra şi intercordiliană stângă operată, redoare strânsă genunchi stâng.
Este cert, deci, că situaţia medicală a reclamantului este de natură a putea presupune o funcţionare nesatisfăcătoare a reclamantului, agravată, desigur, de vârstă, precum şi alte maladii ale acestuia, fără ca ele însele să fie elemente de handicap în sensul legii.
Ceea ce este, însă, relevant în cauză, este faptul că reclamantul, printr-o decizie a recurentei, este încadrat în gradul de handicap grav.
Acordarea sau nu de asistent personal este, însă, în funcţie de ancheta socială care în cauză este favorabilă reclamantului, concluzionându-se chiar ca acesta să beneficieze de toate drepturile prevăzute de lege (O.U.G nr. 102/1999). Acest lucru a şi fost reţinut de instanţa de fond, atunci când a admis acţiunea, întrucât Decizia atacată de reclamant este abuzivă.
De precizat că în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nu s-au mai adus alte înscrisuri, situaţia de fapt fiind aceea reţinută de instanţa de fond. Hotărârea atacată fiind legală şi temeinică, recursul declarat va fi respins, aprecierea asupra necesităţii de asistent personal pentru reclamant fiind permisă de lege şi întemeiat dispusă de instanţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Autoritatea Naţională pentru Persoanele cu Handicap - Comisia Superioară de Expertiză Medicală a Persoanelor cu Handicap pentru Adulţi împotriva sentinţei civile nr. 239/PI din 16 septembrie 2005 a Curţii de Apel Timişoara, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 martie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1068/2006. Contencios. Recurs contestaţie la... | ICCJ. Decizia nr. 1071/2006. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
