ICCJ. Decizia nr. 1078/2006. Contencios. Excepţie nelegalitate act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1078/2006
Dosar nr. 4734/1/2006
Şedinţa publică din 29 martie 2006
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Încheierea din 3 iunie 2005, pronunţată de Tribunalul Cluj, secţia civilă, în dosarul nr. 2103/2005, a fost sesizată Curtea de Apel Cluj, în vederea soluţionării excepţiei de nelegalitate a art. l pct. 1.4 lit. b) din HG nr. 498/2003, pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, invocată de reclamanţii S.V. şi S.I.
În motivarea actului de sesizare, tribunalul a reţinut că sunt îndeplinite cerinţele prevăzute de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, a contenciosului administrativ, în sensul că instanţa a fost învestită cu soluţionarea plângerii formulate în temeiul Legii nr. 10/2001 şi în cadrul acestui litigiu se verifică modalitatea de soluţionare a notificării depuse, atât prin prisma Legii nr. 10/2001, cât şi în lumina prevederilor HG nr. 498/2003.
Prin sentinţa civilă nr. 17 din 12 ianuarie nr. 2006, Curtea de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a admis în parte excepţia de nelegalitate formulată de reclamanţii S.V. şi S.I. împotriva pârâţilor Guvernul României, Primarul municipiului Cluj Napoca şi municipiul Cluj Napoca şi în consecinţă, a constatat nelegalitatea art. 1 pct. 1.4 lit. b) şi pct. 2 din Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, aprobate prin HG nr. 498/2003.
În motivarea soluţiei s-a reţinut că, prin norma instituită de Guvern în art. 1 pct. 1.4 lit. b) şi pct. 2 din HG nr. 498/2003, s-a restrâns nejustificat posibilitatea de a se statua asupra rezolvării cererilor persoanelor îndreptăţite la preluarea în natură, contravenind, astfel, dispoziţiilor art. 1 ce instituie regula restituirii în natură, art. 2 care explicitează cazurile de preluare abuzivă a imobilelor şi art. 5 care instituie o singură derogare, în sensul că nu sunt îndreptăţite la restituirea în natură sau la măsurile reparatorii în echivalent, persoanele care au primit despăgubiri potrivit acordurilor internaţionale încheiate de România, privind reglementarea problemelor financiare în suspensie, enumerate în Anexa nr. 1, care face parte integrantă din Legea nr. 10/2001. Instanţa a concluzionat că prin textul a cărui nelegalitate s-a invocat, s-a derogat de la dispoziţiile instituite prin lege, astfel încât s-au încălcat prevederile art. 73, 74 şi 77 din Legea nr. 24/2000, privind Normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recursuri, pârâţii Guvernul României, Primarul municipiului Cluj Napoca, E.B. şi municipiul Cluj Napoca.
În motivarea recursului declarat de municipiul Cluj-Napoca, prin Primar, şi de Primarul municipiului Cluj Napoca, E.B., s-a învederat că norma instituită de guvern prin art. 1 pct. 1.4 lit. b) şi pct. 2 din Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, privind regimul juridic a unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, aprobate prin HG nr. 498/2003, nu a restrâns posibilitatea de a statua rezolvării cererilor persoanelor îndreptăţite la restituirea în natură şi nu a contravenit dispoziţiilor art. 1 din lege, care instituie regula restituirii în natură sau a măsurilor reparatorii, prin echivalent, persoanelor care au primit despăgubiri în baza acordurilor internaţionale încheiate de România.
Guvernul României, prin motivele de recurs, a precizat, asemenea celorlalţi recurenţi, că nu se poate reţine că la emiterea actului atacat nu au fost respectate normele de tehnică legislativă instituite de lege pentru elaborarea actelor normative şi că prevederile vizate de excepţia de nelegalitate invocată nu sunt nelegale, ele nefăcând altceva decât să interpreteze prevederile art. 1 din Legea nr. 10/2001 şi să circumscrie semnificaţia noţiunii de „imobil preluat în mod abuziv" în contextul unor acte normative de preluare care au operat în perioada de referinţă a legii.
Recursurile sunt nefondate.
Nelegalitatea prevederilor art. 1.4 lit. b) ultimul alineat din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, aprobate prin HG nr. 498/2003, potrivit cu care, în cazul în care persoana căreia i s-a preluat imobilul în temeiul Decretului nr. 223/1974, a făcut cerere de plecare definitivă din ţară şi a predat imobilul la stat, se va dispune respingerea notificării pe cale administrativă, în mod motivat, pe considerentul că preluarea la stat nu a fost abuzivă, atâta vreme, cât persoana în cauză a fost rezonabil îndestulată prin preţul primit sau a avut vocaţia de a fi îndestulată rezonabil dacă înstrăina imobilul înainte de formalizarea intenţiei de a părăsi definitiv ţara, se raportează la dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. i) şi h)din Legea nr. 10/2001, conform cărora prin imobile preluate de stat în mod abuziv se înţelege şi „orice alte imobile preluate cu titlu valabil, astfel cum este definit la art. 6 alin. (1) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia" şi, respectiv, „orice alte imobile preluate fără titlu valabil sau fără respectarea dispoziţiilor legale în vigoare la data preluării, precum şi cele preluate fără temei legal prin acte de dispoziţie ale organelor locale ale puterii sau ale administraţiei de stat".
Calificarea situaţiei concrete a unui imobil trecut în proprietatea statului, în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, în sensul considerării sale ca fiind trecut la stat cu „titlu nevalabil", este atributul exclusiv al instanţelor de judecată, potrivit prevederilor art. 6 alin. (3) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia.
În aceste condiţii, cum prin art. 1.4 lit. b) ultimul alineat din Normele metodologice aprobate prin HG nr. 498/2003 se consideră ab initio, din faza administrativă de soluţionare a notificării, că preluarea imobilului la stat, în situaţia în care fostul proprietar a înstrăinat acest imobil, efect al cererii de plecare definitivă din ţară, nu este abuzivă, în mod corect s-a constatat nelegalitatea acestor prevederi, întrucât ele derogă de la dispoziţii instituite prin lege, încălcându-se, astfel, prevederile art. 73, 74 şi 77 din Legea nr. 24/2000, privind Normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative.
Mai mult, dispoziţiile sus menţionate schimbă în mod nereal, pe cale de interpretare, conţinutul dispoziţiilor art. 2 din Decretul nr. 223/1974, prin care era stabilită imperativ conduita persoanei care părăsea definitiv ţara, de a vinde imobilul avut în proprietate, numai statului şi numai în condiţiile de preţ stabilite prin Legea nr. 4/1973.
Este evident că, în condiţiile în care Decretul nr. 223/1974 prevedea imperativ obligaţia de înstrăinare către stat, fără a exista posibilitatea legală de înstrăinare către un terţ, nu se poate susţine că în cazul în care persoana a făcut cerere de plecare definitivă din ţară şi a înstrăinat locuinţa sa către stat, stabilirea conduitei persoanei era atributul exclusiv al acesteia, astfel că preluarea imobilului într-o atare ipoteză nu poate fi considerată o preluare cu titlu valabil, de natură să ducă la respingerea notificării.
Aşa fiind, reţinând că sentinţa atacată este legală şi temeinică, urmează a fi respinse, ca nefondate, recursurile declarate de municipiul Cluj Napoca, prin Primar, de Primarul municipiului Cluj Napoca, E.B., şi de Guvernul României.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de Guvernul României, de Primarul municipiului Cluj Napoca. E.B. şi de municipiul Cluj Napoca, împotriva sentinţei civile nr. 17 din 12 ianuarie 2006, a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 martie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1077/2006. Contencios. Contestaţie în... | ICCJ. Decizia nr. 1079/2006. Contencios. Excepţie nelegalitate... → |
|---|
