ICCJ. Decizia nr. 1081/2006. Contencios. Anulare certificat de atestare a dreptului de proprietate. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1081/2006
Dosar nr. 3054/2005
nr. 12597/1/2005
Şedinţa publică din 30 martie 2006
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea introdusă la data de 21 decembrie 2004, P.I. a chemat în judecată Ministerul Economiei şi Comerţului şi Agenţia Naţională de cadastru şi Publicitate imobiliară, solicitând anularea certificatului de atestare a dreptului de proprietate seria M.03 nr. 5532 din 22 mai 2000, emis de primul pârât, în favoarea S.N.P. P. SA, ca nelegal.
De asemenea, reclamantul a cerut anularea încheierilor nr. 10303 din 28 decembrie 2001, nr. 9910 din 13 decembrie 2001, nr. 4567 din 16 mai 2002, nr. 5083 din 30 mai 2002, nr. 12195 din 28 noiembrie 2003, nr. 12178 din aceeaşi dată, nr. 11974 din 24 octombrie 2003 şi nr. 11989 din 24 octombrie 2003, ale Judecătoriei Piteşti, Biroul de carte funciară, precum şi obligarea pârâţilor la plata unor despăgubiri în valoare de 178.492 dolari SUA, pentru prejudiciile cauzate prin actele juridice contestate.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat, în esenţă, că actele menţionate mai sus sunt nelegale, în raport cu prevederile art. III din OG nr. 53/2003, cu HG nr. 1541/2004, pentru modificarea art. 3 din HG nr. 83471992, art. 2 lit. a), o), r) şi s) din Legea nr. 555/2004.
Totodată, a apreciat că prin emiterea acelor acte a fost încălcat dreptul său de proprietate şi al altor persoane asupra unor terenuri situate în perimetrele petroliere.
La data de 25 ianuarie 2005, P.I. a formulat o cerere completatoare, prin care a solicitat anularea tuturor actelor şi documentelor care au stat la baza emiterii certificatului de atestare a dreptului de proprietate, precum şi a planurilor cadastrale care, în opinia sa, au modificat intravilanul şi extravilanul comunei Merişani, judeţul Argeş.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 1037 din 31 mai 2005, a respins acţiunea, ca tardiv introdusă.
Instanţa a reţinut că această soluţie se impune, deoarece, deşi a luat cunoştinţă de răspunsul negativ primit de la fostul Minister al Industriei şi Comerţului, privind cererea de anulare a actului administrativ, cu adresa nr. 201787 din 29 august 2000, reclamantul a învestit instanţa de judecată, abia la 21 decembrie 2004, după expirarea termenului prevăzut de art. 5 alin. (2) din Legea nr. 29/1990, atunci în vigoare. Că, o rezolvare similară urmează a fi dată şi capetelor de cerere accesorii care urmează regimul juridic al cererii principale, având ca obiect anularea certificatului de atestare a dreptului de proprietate.
Împotriva sentinţei a declarat recurs, reclamantul P.I.
Recurentul a reiterat susţinerile din acţiunea introductivă şi cererea completatoare. De asemenea, a cerut suspendarea judecării cauzei şi trimiterea dosarului, la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, pentru efectuarea cercetărilor privind infracţiunile săvârşite de către persoanele care au întocmit, avizat şi emis actele şi documentele indicate în cererea de recurs.
În sfârşit, P.I. a susţinut că în mod nelegal, prima instanţă a dispus citarea în cauză a SC P. SA, care în acest mod a dobândit calitatea de copârâtă.
Recursul este nefondat.
Potrivit art. 5 alin. (1) din Legea nr. 29/1990, în vigoare la data sesizării instanţei de către reclamantul P.I., înainte de a cere tribunalului, anularea actului sau obligarea la eliberarea lui, cel care se consideră vătămat, se va adresa pentru apărarea dreptului său, în termen de 30 de zile de la data când i s-a comunicat actul administrativ sau la expirarea termenului prevăzut la art. 1 alin. (2), autorităţii emitente, care este obligată să rezolve reclamaţia, în termen de 30 de zile de la aceasta.
În conformitate cu dispoziţia cuprinsă în alineatul următor al aceluiaşi articol, în cazul în care cel care se consideră vătămat, nu este mulţumit de soluţia dată reclamaţiei sale, el poate sesiza tribunalul, în termen de 30 de zile de la comunicarea soluţiei.
Aşa cum corect s-a reţinut în sentinţă, prin adresa nr. 201787 din 29 august 2000, pârâtul Ministerul Industriei şi Comerţului, ca autoritate administrativă emitentă a actului contestat, i-a comunicat reclamantului, că nu-l mai poate anula sau modifica, întrucât terenul a intrat în circuitul civil.
Rezultă, aşadar, că sesizarea instanţei de judecată, cu acţiunea pentru anularea certificatului de atestare a dreptului de proprietate privată, la data de 21 decembrie 2004, s-a realizat cu depăşirea termenului legal, care a început să curgă la data comunicării răspunsului negativ.
În consecinţă, şi ţinând seama de prevederile art. 137 C. proc. civ., fără temei se susţine în recurs că litigiul trebuia soluţionat, totuşi, în fond, inclusiv în privinţa capetelor de cerere accesorii, care urmează regimul juridic al cererii principale.
Referitor la citarea în cauză a SC P. SA, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciază că măsura respectivă a fost justificată de dovezile cu acte anexate în dosar, cu care s-a dovedit că această societate are calitatea de succesor al beneficiarului actului administrativ şi potrivit legii se substituie în drepturile şi obligaţiile fostei societăţi comerciale.
Prin urmare, era necesar ca hotărârea ce avea să fie pronunţată, să-i fie opozabilă şi noii societăţi comerciale care, indiscutabil, a dobândit calitatea procesuală de copârât, alături de autoritatea publică emitentă şi de Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară.
Referitor la cererea recurentului, de suspendare a judecăţii, în vederea cercetării pretinsului fals săvârşit cu prilejul emiterii actului administrativ şi a celorlalte acte şi operaţiuni administrative care sunt menţionate în acţiune, se constată că nu au fost făcute nici un fel de precizări din care să reiasă în ce anume constau faptele penale şi cine anume este autorul lor, condiţie prevăzută de art. 183 C. proc. civ.
Având în vedere considerentele expuse şi inexistenţa în cauză a unor motive de casare sau de modificare a sentinţei, în sensul art. 304 din acelaşi cod, urmează a se dispune respingerea recursului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de P.I. împotriva sentinţei civile nr. 1037 din 31 mai 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30 martie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 108/2006. Contencios. Refuz soluţionare... | ICCJ. Decizia nr. 1087/2006. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
