ICCJ. Decizia nr. 108/2006. Contencios. Refuz soluţionare cerere. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 108/2006
Dosar nr. 1621/2005
nr. 6878/1/2005
Şedinţa publică din 17 ianuarie 2006
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 123 din 25 martie 2005, a Curţii de Apel Craiova, pronunţată în dosarul nr. 787/2004, a fost admisă în parte acţiunea formulată de numiţii Z.T., Z.V. şi Z.C., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanţelor Publice.
A fost obligat pârâtul să plătească reclamanţilor, diferenţa în sumă de 274.870.637 lei şi 1.830.000 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că reclamanţii sunt beneficiarii compensaţiilor băneşti care se acordă în temeiul Legii nr. 9/1998, drepturi recunoscute şi stabilite lor prin hotărârea nr. 269 din 29 septembrie 2000, pentru suma de 778.670.361 lei şi încasate la 26 martie 2002.
A apreciat instanţa că cererea de faţă a reclamanţilor, pentru actualizarea drepturilor sus-menţionate, este parţial întemeiată în raport cu dispoziţiile art. 8 alin. (2) din Legea nr. 9/1998, astfel cum au fost modificate prin OUG nr. 172/1999.
A stabilit instanţa că acordarea actualizată cu coeficientul de inflaţie este justificată, pentru că stabilirea drepturilor s-a făcut în anul 2000, iar plata în 2002, aşa încât reactualizarea în raport cu aceste două momente reprezintă suma de 274.870.637 lei, calculată printr-o expertiză contabilă.
Instanţa a înlăturat susţinerea reclamanţilor că actualizarea ar trebui să ţină seama şi de data validării hotărârii comisiei municipale, în speţă 1 februarie 2002, întrucât data validării nu prezintă relevanţă, legiuitorul având în vedere doar două elemente: anul plăţii şi anul în care despăgubirile au fost solicitate.
Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs, pârâtul Ministerul Finanţelor Publice, la data de 18 mai 2005, cererea fiind legal scutită de plata taxei de timbru.
În cauză au formulat recurs în termen, şi reclamanţii, cererea fiind legal scutită de plata taxei de timbru.
În motivare se arată că soluţia instanţei de fond este corectă, în măsura în care a actualizat despăgubirea, stabilind o diferenţă de 274.870.637 lei, dar este nelegală, întrucât a refuzat să acorde actualizarea acestei din urmă sume, considerând-o o dublă despăgubire.
Susţin recurenţii că cererea trebuia admisă pe principiul reparării integrale a prejudiciului cauzat de Ministerul Finanţelor Publice, prin fapta sa ilicită, conform art. 1084 C. civ., prin adăugarea la despăgubiri a sumei reprezentând lipsa de folosinţă a primei sumei, până la data pronunţării hotărârii.
Arată recurenţii că cele două sume au semnificaţii distincte: pe de o parte, prejudiciul suferit prin devalorizarea compensaţiilor cuvenite, pe de altă parte lipsa de folosinţă a celei dintâi sume, astfel încât nu este vorba de o dublă despăgubire.
Susţin recurenţii că instanţa trebuia să oblige pârâtul şi la plata dobânzii legale, cu titlu de daune interese moratorii, de la data pronunţării hotărârii, până la data plăţii efective a sumelor datorate.
Examinând cererile părţilor, Curtea constată:
1. Recursul formulat de pârâtă urmează a fi respins ca tardiv, pentru următoarele motive:
Pârâtei i-a fost legal comunicată sentinţa la 27 aprilie 2005, astfel cum rezultă din dovada de comunicare de la dosarul de fond.
În raport cu data comunicării, ultima zi a termenului de 15 zile, prevăzut de art. 301 C. proc. civ., era în speţă 13 mai 2005 (vineri).
Recursul a fost depus la instanţa de fond, la 18 mai 2005, cu depăşirea termenului legal sus-arătat.
2. Recursul reclamanţilor nu se fondează, pentru următoarele considerente:
Legea nr. 9/1998 privind acordarea de compensaţii, cetăţenilor români, pentru bunurile trecute în proprietatea Statului bulgar, în urma aplicării Tratatului dintre România şi Bulgaria, semnat la Craiova, la 7 septembrie 1940, astfel cum arată şi titlu ei, este o lege de reparaţie specială, ale cărei dispoziţii sunt de strictă interpretare.
Art. 8 alin. (2) din lege, în formularea sa din legea republicată (M. Of. nr. 105/7.02.2002), dispune cu privire la modul în care se plătesc compensaţiile, prevăzând două ipoteze: cea în care plata se face în anul în care a fost stabilită şi cea în care plata se face în anul următor stabilirii.
Pentru prima ipoteză, compensaţia a fost acordată la nivelul la care compensaţia a fost validată de comisia centrală.
Pentru a doua ipoteză, legiuitorul a prevăzut obligaţia Direcţiei Generale a Finanţelor Publice de a actualiza compensaţia, în raport cu indicele de creştere a preţurilor de consum din ultima lună înaintea plăţii, faţă de luna decembrie a anului anterior.
Aceasta este singura actualizare pe care legea specială o prevede, şi ea nu are ca temei principiile din dreptul comun privind răspunderea civilă delictuală.
Între părţile în cauza de faţă există un raport de drept administrativ creat în temeiul unei legi speciale şi reglementat, sub aspect procedural, în primul rând de dispoziţiile Legii nr. 9/1998 şi, doar în completare, de dispoziţiile Legii contenciosului administrativ.
Aşa fiind, instanţa de fond de contencios administrativ a aplicat în mod corect legea specială, în limitele stabilite de legiuitor cu privire la actualizarea compensaţiilor prin art. 8 alin. (2) din Legea nr. 9/1998.
Instanţa nu putea extinde controlul său asupra modului sau a duratei rezonabile în care autoritatea administrativă financiară a executat plata şi a efectelor conduitei sale asupra patrimoniului reclamanţilor, întrucât a fost învestită legal numai cu aplicarea art. 8 alin. (2) din legea specială.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanţii Z.T., Z.V. şi Z.C. împotriva sentinţei civile nr. 123 din 25 martie2005, a Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Finanţelor Publice împotriva aceleiaşi sentinţe, ca fiind tardiv formulat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 ianuarie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1079/2006. Contencios. Excepţie nelegalitate... | ICCJ. Decizia nr. 1081/2006. Contencios. Anulare certificat de... → |
|---|
