ICCJ. Decizia nr. 1096/2006. Contencios
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1096/2006
Dosar nr. 4088/2005
nr. 30220/1/2005
Şedinţa publică din 30 martie 2006
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe calea contenciosului administrativ, la data de 8 septembrie 2005, reclamantul B.V. a solicitat, în contradictoriu cu Casa Judeţeană de Pensii Cluj, să se dispună anularea hotărârii nr. 17562 din 26 mai 2005, a Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 189/2000, prin care i s-a respins cererea privind recunoaşterea calităţii de beneficiar al prevederilor acestei legi.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat, în esenţă, că s-a născut la data de 31 decembrie 1943, în Bucureşti, pe timpul refugiului părinţilor săi, din localitatea de domiciliu, ca urmare a aplicării Dictatului de la Viena. A solicitat să i se acorde drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, dar pârâta i-a refuzat stabilirea calităţii de refugiat, pe considerentul că la data refugierii părinţilor nu era născut.
Prin sentinţa civilă nr. 676 din 20 octombrie 2005, Curtea de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea reclamantului B.V., a anulat hotărârea nr. 17562 din 26 mai 2005, emisă de pârâta Casa Judeţeană de Pensii Cluj, pe care a obligat-o să-i recunoască reclamantului, calitatea de refugiat, în perioada 31 decembrie 1943 - 6 martie 1945 şi să-i acorde drepturile prevăzute de OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, începând cu data de 1 mai 2005.
Pentru a se pronunţa în acest sens, instanţa de fond a reţinut că din probele administrate în cauză, rezultă că reclamantul a făcut pe deplin dovada că s-a născut pe timpul refugiului părinţilor săi din teritoriul vremelnic ocupat de trupele maghiare în urma Dictatului de la Viena din 1940.
Instanţa de fond a considerat că reclamantul a dobândit calitatea de refugiat, din momentul naşterii sale şi poate beneficia de drepturile prevăzute de lege pentru această categorie.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, Casa Judeţeană de Pensii Cluj, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Recurenta consideră că instanţa de fond a pronunţat o sentinţă greşită, deoarece reclamantul nu îndeplineşte condiţiile, pentru a putea beneficia de drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, fiind născut ulterior datei la care părinţii săi s-au refugiat din localitatea de domiciliu. Mai arată recurenta că, în condiţiile menţionate, recurentul nu şi-a schimbat domiciliul şi nici nu a suferit persecuţii din motive etnice.
Examinându-se sentinţa atacată, în raport cu criticile formulate, cu probele administrate în cauză, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, se constată că recursul este nefondat, pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.
Conform art. 1 din OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, beneficiază de prevederile ordonanţei, persoana, cetăţean român, care, în perioada regimurilor instaurate între 6 septembrie 1940 şi 6 martie 1945, a avut de suferit persecuţii pe motive etnice, printre situaţiile prevăzute de lege fiind şi aceea a strămutării în altă localitate, decât cea de domiciliu [art. 1 lit. c)].
În cauză, din probele administrate rezultă că reclamantul s-a născut în Bucureşti, pe timpul refugiului părinţilor săi din teritoriul ocupat după Dictatul de la Viena.
Instanţa nu poate lua în considerare motivul de recurs potrivit căruia reclamantul nu beneficiază de drepturile stabilite prin Legea nr. 189/2000, deoarece s-a născut ulterior datei refugierii părinţilor din localitatea de domiciliu.
Din interpretarea prevederilor OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, rezultă că atât obiectul, cât şi scopul reglementării îl constituie acordarea unor drepturi compensatorii pentru prejudiciile suferite de persoanele persecutate de regimurile respective, în perioada arătată, din motive etnice.
Având în vedere că legiuitorul a urmărit ca de aceste drepturi compensatorii să se bucure toate persoanele, cetăţeni români, care au avut de suferit consecinţele persecuţiilor exercitate din motive etnice, prin persoană persecutată trebuie înţeleasă atât persoana care a suferit acele persecuţii în mod nemijlocit, cât şi acelea care au suferit persecuţiile respective în mod indirect, prin consecinţele care s-au răsfrânt asupra lor.
Acesta este cazul copiilor care s-au născut în perioada în care părinţii lor s-au refugiat ori au fost strămutaţi, ca urmare a unor persecuţii din motive etnice şi au suferit, astfel, toate consecinţele nefavorabile ce au decurs din această situaţie.
Este de necontestat că reclamantul, care s-a născut ulterior datei la care părinţii săi au fost nevoiţi să se refugieze din localitatea de domiciliu, a suferit aceleaşi consecinţe nefavorabile şi prejudicii pe care le-a îndurat familia sa, ca urmare a persecuţiilor etnice exercitate.
Rezultă că instanţa de fond a reţinut corect situaţia de fapt şi a interpretat judicios dispoziţiile legale aplicabile, urmând ca recursul declarat în cauză să fie respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Casa Judeţeană de Pensii Cluj împotriva sentinţei civile nr. 676 din 20 octombrie 2005 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30 martie 2006.
← ICCJ. Decizia nr. 1092/2006. Contencios. Anulare dispoziţie... | ICCJ. Decizia nr. 1098/2006. Contencios.. Contestaţie în anulare → |
---|