ICCJ. Decizia nr. 1116/2006. Contencios. Anulare act administrativ, funcţionar public. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1116/2006
Dosar nr. 3666/2005
nr. 15037/1/2005
Şedinţa publică din 4 aprilie 2006
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 269 din 10 octombrie 2005 a Curţii de Apel Timişoara, pronunţată în dosarul nr. 6298/2005, a fost admisă, astfel cum a fost precizată, acţiunea reclamantului O.C. împotriva pârâţilor Ministerul Administraţiei şi Internelor şi constatându-se nulitatea absolută a Ordinului nr. S/II/3630 din 13 mai 2005, emis de pârâţi, au fost obligaţi aceştia să-l reintegreze pe reclamant în postul deţinut anterior, cu plata drepturilor salariale ce i se cuvin, indexate, majorate şi recalculate, conform art. 89 din Legea nr. 188/1999.
A fost respinsă acţiunea faţă de Inspectoratul de Poliţie al judeţului Arad, pentru lipsa calităţii procesuale pasive.
Au fost obligate pârâtele, la 25 milioane lei cheltuieli de judecată, reprezentând onorariul avocatului.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că ordinul prin care reclamantul a fost sancţionat disciplinar, este nul, întrucât nu cuprinde o descriere a faptelor ilicite săvârşite, motivele pentru care au fost înlăturate apărările reclamantului în cadrul cercetării prealabile, termenul şi instanţa competentă la care sancţiunea poate fi contestată.
A considerat instanţa, că dosarul administrativ de cercetare prealabilă încheiat de pârâţi, nu poate suplini ordinul de sancţionare, deoarece doar acesta din urmă este supus controlului de legalitate în contencios administrativ şi este singurul producător de consecinţe juridice faţă de reclamant.
A aplicat instanţa, sancţiunea nulităţii ordinului, în temeiul art. 268 alin. (2) C. muncii, care prevede expres sancţiunea nulităţii absolute a deciziei de sancţionare disciplinară, considerând că dispoziţiile art. 78 alin. (1) din Legea nr. 360/2002 şi cele ale art. 103 din Legea nr. 188/1999, sunt norme de trimitere la dispoziţiile Codului muncii care permit aplicarea art. 268 alin. (2) în speţă.
Împotriva acestei sentinţe au declarat recursuri în termen, Ministerul Administraţiei şi Internelor şi V.B., în calitatea sa de ministru al administraţiei şi internelor.
Recurenţii critică sentinţa, ca netemeinică şi nelegală, arătând, în esenţă, că răspunderea disciplinară a poliţistului are fundamente speciale de drept administrativ, astfel încât actul care materializează aplicarea sancţiunii disciplinare, precum şi actele premergătoare, sunt acte administrative de autoritate, guvernate de norme juridice de drept administrativ, iar nu de norme de dreptul muncii.
Susţin recurenţii că art. 62 din Ordinul Ministerului Administraţiei şi Internelor nr. 400/2004, prevede forma ordinului de sancţionare, dar nu în mod imperativ, sub sancţiunea nulităţii actului.
Apreciază recurenţii că nulitatea poate interveni doar în acele situaţii în care, prin nerespectarea formei, i s-a adus celui sancţionat, o vătămare care nu poate fi înlăturată altfel, dar în speţă, reclamantul a cunoscut exact faptele pentru care era cercetat, temeiul legal al sancţionării, iar în procesul-verbal de şedinţă al Consiliului de disciplină s-au consemnat obiecţiunile şi apărările acestuia.
Recursurile se fondează, sentinţa urmând a fi casată, cu trimiterea cauzei, spre rejudecare, aceleiaşi instanţe, în temeiul art. 304 pct. 8 şi 9 şi al art. 312 alin. (5) teza I C. proc. civ., pentru următoarele considerente:
Legea nr. 360/2002 reglementează Statutul special al poliţistului, ca funcţionar public civil, învestit cu exerciţiul autorităţii publice [art. 1 alin. (1) şi art. 2 alin. (1)].
Potrivit art. 42 lit. d) din aceeaşi lege, poliţistul este dator ca, prin activitatea sa publică ori privată, să nu compromită prestigiul funcţiei sau al instituţiei din care face parte.
Tocmai în considerarea acestui statut special, aceeaşi lege prevede o procedură de cercetare prealabilă obligatorie, conform art. 59 - şi existenţa unui consiliu de disciplină, conform art. 62, care analizează faptele, probele şi apărările celui învinuit de săvârşirea uneia dintre abaterile disciplinare prevăzute de art. 58 din lege.
Reglementările speciale ale Legii nr. 360/2002, în materie disciplinară, sunt de strictă interpretare, inclusiv cele ale art. 61.
În aceste condiţii, anularea de către instanţa de fond, a ordinului de sancţionare pe temeiul unui text imperativ din Codul muncii, este nelegală, fiind rezultatul unei greşite interpretări a actului juridic dedus judecăţii, care nu era o decizie de drept al muncii, ci un act administrativ emis în baza unei legi speciale (art. 304 pct.8 C. proc. civ.).
Instanţa de fond a încălcat Legea nr. 360/2002, considerând că dispoziţiile art. 61 din aceasta pot fi interpretate extensiv, în sensul existenţei sancţiunii nulităţii deciziei de sancţionare, deşi textul nu prevede expres această sancţiune (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.).
Consecinţa acestor interpretări este că instanţa, aplicând greşit o sancţiune cu nulitatea pentru forma actului administrativ atacat, nu a intrat în cercetarea fondului, astfel încât se justifică o casare cu trimitere spre rejudecarea în fond a acţiunii, sub incidenţa art. 312 alin. (5) teza I C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de Ministerul Administraţiei şi Internelor şi de B.V. împotriva sentinţei civile nr. 269 din 10 octombrie 2005 a Curţii de Apel Timişoara, secţia comercială şi de contencios administrativ.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza, spre rejudecare în fond, aceleiaşi instanţe.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 aprilie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3530/2006. Contencios. Refuz soluţionare... | ICCJ. Decizia nr. 1265/2006. Contencios. Refuz soluţionare... → |
|---|
