ICCJ. Decizia nr. 3530/2006. Contencios. Refuz soluţionare cerere. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3530/2006
Dosar nr. 5922/1/2006
Şedinţa publică din 19 octombrie 2006
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanta SC B.E. SRL Ploieşti a solicitat, în contradictoriu cu pârâta A.R.R. - Agenţia Ploieşti, să se dispună anularea celor două caiete de sarcini emise de pârâtă, în urma adjudecării de către reclamantă, a traseului Ploieşti - Vlădeni, cu ocazia licitaţiei organizate în data de 3 mai 2005 şi obligarea pârâtei să emită două noi caiete de sarcini care să corespundă traseului real din teren şi orarului solicitat, precum şi să suporte cheltuielile de judecată ocazionate de proces.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că cele două caiete de sarcini conţin mai multe erori, în sensul că nu erau trecute staţiile Cartier Ploieşti Vest, Cocărăştii Colţ şi Coada Izvorului, pe care le-a folosit în baza licenţelor de transport eliberate până în anul 2000, licenţe care au reflectat traseul real din teren.
De asemenea, reclamanta a arătat că nu este real numărul de kilometri între staţiile traseului şi nici numărul de kilometri al traseului integral, iar orarul evidenţiat nu concordă cu solicitările reclamantei, întemeiate pe interesele călătorilor.
A mai arătat reclamanta că staţia Brătăşanca nu există de fapt şi în mod normal nu trebuie să figureze ca staţie în caietele de sarcini, iar traseul până la staţia Vlădeni nu este corect evidenţiat, în sensul că nu este indicată comuna Dărmăneşti.
Societatea comercială reclamantă a arătat şi că s-a adresat cu numeroase sesizări conducerii A.R.R. - Agenţia Prahova, dar nu a primit nici un răspuns şi, în plus, a fost sancţionată administrativ pentru pretinse nerespectări ale traseului.
Prin adresa nr. 8244 din 29 iunie 2005, reclamanta a solicitat pârâtei, emiterea a două noi caiete de sarcini, corespunzătoare traseului real din teren şi orarului solicitat, însă aceasta i-a răspuns că a respectat programul de transport pentru servicii regulate aprobat de Consiliul Judeţean Prahova, răspuns care este incorect, întrucât competenţa stabilirii staţiilor intermediare de linie de traseu aparţine pârâtei.
La data de 29 septembrie 2005, reclamanta şi-a precizat acţiunea, în sensul că înţelege să cheme în judecată în calitate de pârâtă şi A.R.R. - Agenţia Bucureşti.
Acţiunea a fost iniţial înregistrată la Tribunalul Prahova care, prin sentinţa nr. 265 din 24 octombrie 2005, a declinat competenţa materială de soluţionare a pricinii, în favoarea Curţii de Apel Ploieşti, în baza dispoziţiilor art. 3, 158 şi 159 C. proc. civ., precum şi ale art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin sentinţa nr. 30 din 3 februarie 2006, a respins, ca neîntemeiată, acţiunea reclamantei SC B.E. SRL.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut, pe de o parte, că acţiunea reclamantei nu îndeplineşte condiţiile art. 1 din Legea nr. 554/2004, deoarece, potrivit art. 28 - 30 din Ordinul Ministerului Lucrărilor Publice şi Locuinţei nr. 1842/2001, programul de transport rutier de persoane prin servicii regulate în trafic naţional se întocmeşte pe o perioadă de 3 ani, de către A.R.R., pe baza analizării solicitărilor consiliilor judeţene, care sunt obligate să comunice punctele de îmbarcare -debarcare, altele decât autogările, pe baza solicitărilor operatorilor de transport rutier şi pe baza programului de transport rutier de persoane prin servicii regulate deja existent.
Instanţa a mai reţinut că programul judeţean şi interjudeţean de transport rutier public de persoane prin servicii regulate, pe traseele din judeţul Prahova pentru perioada 2005 - 2007, a fost aprobat Consiliul Judeţean Prahova, prin Hotărârea nr. 197 din 28 octombrie 2004, hotărâre care nu a fost atacată în instanţă şi care are caracter executoriu, neputând fi modificată pe cale ocolită.
Pe de altă parte, traseul Ploieşti - Vlădeni este un traseu interjudeţean, iar A.R.R. Prahova nu poate stabili staţii intermediare pe teritoriul altui judeţ şi nici A.R.R. nu poate modifica hotărârea Consiliului Judeţean Dâmboviţa, de aprobare a Programului judeţean şi interjudeţean de transport rutier de persoane.
Totodată, modalitatea în care se pot modifica traseele cuprinse în Programul de transport rutier de persoane, prin servicii regulate în trafic naţional, a fost reglementată de art. 30 alin. (2) din Ordinul Ministerului Lucrărilor Publice şi Locuinţei nr. 1842/2001, modificat prin Ordinul Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului nr. 215/2004, iar reclamanta nu a făcut dovada respectării condiţiilor ordinului menţionat.
În consecinţă, instanţa a reţinut că reclamantei nu i-a fost vătămat nici un drept recunoscut de lege sau vreun interes legitim.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, în termen legal, reclamanta SC B.E. SRL Ploieşti, criticând-o pentru netemeinicie şi nelegalitate şi invocând dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ.
În dezvoltarea motivelor de recurs se susţine, pe de o parte, că în mod greşit instanţa de fond a respins proba cu înscrisuri şi proba cu expertiza topografică, iar, pe de altă parte, că aceasta nu s-a pronunţat asupra unor dovezi administrate, care erau hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii.
Astfel, recurenta arată că nu avea interes să atace pe calea contenciosului administrativ Programul de transport rutier de persoane prin servicii regulate (aprobat prin hotărâre a Consiliului judeţean), nici în anul 2002, nici în anul 2005, întrucât interesul său economic era acela de a obţine în continuare licenţa de transport, dar atunci când a constatat că autoritatea a modificat artificial staţiile care compun traseul Ploieşti - Vlădeni, a reacţionat imediat, prin petiţii adresate atât A.R.R. Prahova, cât şi A.R.R., autoritatea centrală, dar nu s-au luat măsuri în sensul solicitat de recurentă care, în opinia sa, concordă cu realitatea.
În opinia recurentei-reclamante, nu programul trebuia modificat, ci caietele de sarcini care se întocmesc de A.R.R., după adjudecarea traseului.
De asemenea, susţine recurenta-reclamantă, instanţa de fond a apreciat greşit situaţia de fapt şi nu a înţeles procedura de desfăşurare a licitaţiei.
Totodată, arată recurenta-reclamantă, instanţa de fond este în eroare cu privire la prejudicierea sa şi la interesul legitim dovedit în cauză, reţinând în mod greşit că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de Legea nr. 554/2004.
Examinând cauza, în raport cu toate criticile aduse sentinţei atacate, cu probele administrate precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Este de necontestat că autorizarea şi efectuarea transporturilor rutiere şi a activităţilor conexe acestora nu poate fi realizată în perioada invocată de recurenta-reclamantă, decât în baza Ordinului Ministerului Lucrărilor Publice şi Locuinţei nr. 1842/2001, pentru aprobarea Normelor metodologice, cu modificările ulterioare.
Astfel, conform art. 28 totalitatea traseelor, cursele necesare pentru acoperirea acestora, graficele de circulaţie aferente, cu indicarea staţiilor şi a autogărilor utilizate, numărul de autovehicule şi capacitatea de transport a acestora (microbuze, autobuze sau autocare), inclusiv autovehiculele de rezervă, necesare pentru efectuarea cursei sau a traseului, alcătuiesc programele de transport rutier de persoane prin servicii regulate.
Totodată, conform dispoziţiilor art. 30 alin. (1): „programul de transport rutier de persoane prin servicii regulate în trafic naţional se întocmeşte pe o perioadă de 3 ani de către A.R.R., pe baza analizării solicitărilor consiliilor judeţene şi ale Consiliului General al municipiului Bucureşti, care vor comunica punctele de îmbarcare/debarcare, altele decât autogările, ale operatorilor de transport rutier, şi pe baza programului de transport rutier de persoane prin servicii regulate deja existent, cu obligativitatea consultării organizaţiilor patronale reprezentative din domeniul transporturilor rutiere şi se aprobă:
a) pentru traseele judeţene, de către consiliul judeţean respectiv;
b) pentru traseele interjudeţene între două judeţe limitrofe, de către consiliile judeţene respective;
c) pentru traseele între municipiul Bucureşti şi judeţul Ilfov, de către Consiliul General al municipiului Bucureşti şi Consiliul Judeţean Ilfov;
d) pentru traseele interjudeţene, de către A.R.R., iar potrivit dispoziţiilor alin. (2) al aceluiaşi articol „În vederea întocmirii noului program de transport rutier de persoane prin servicii regulate în trafic naţional, solicitările consiliilor judeţene şi Consiliului General al municipiului Bucureşti, ale operatorilor de transport rutier sau ale asociaţiilor de operatori de transport rutier se pot transmite A.R.R., cu până la 120 de zile înainte de expirarea programului de transport rutier de persoane prin servicii regulate în trafic naţional deja existent".
Prin urmare, Programul de transport rutier prevăzut de actul normativ este întocmit de A.R.R., iar nu de A.R.R. - Agenţia Prahova.
În plus, traseul Ploieşti - Vlădeni este un traseu interjudeţean (pe raza judeţelor Prahova şi Dâmboviţa), motiv pentru care traseul trebuie aprobat de ambele consilii judeţene (pentru fiecare parte aparţinând sferei lor de competenţă).
Cum în cauză cele două consilii judeţene nu au solicitat modificări ale programului de transport, nici A.R.R. nu le-a evidenţiat.
De altfel, chiar recurenta-reclamantă recunoaşte că nu a solicitat modificarea programelor de transport.
Înalta Curte constată că în lipsa unei astfel de solicitări nu poate fi reţinută, astfel cum corect a reţinut şi instanţa de fond, îndeplinirea condiţiilor prevăzute de Legea nr. 554/2004.
Totodată, în aceste condiţii, Înalta Curte constată ca irelevantă în cauză, efectuarea expertizei solicitate, iar cu privire la celelalte probe constată că s-a administrat un material probatoriu suficient pentru formarea convingerii instanţei de fond.
De altfel, expertiza cuprinde o opinie de specialitate, dar nu poate servi exclusiv la formarea convingerii instanţei, în condiţiile în care nu se poate vorbi despre o ierarhizare a probelor în procesul civil.
Aprecierea probelor este o operaţiune complexă, în care intervine şi raţionamentul judecătorului, iar în cauză se constată că instanţa de fond a efectuat analiza probelor administrate, conciziunea motivării sentinţei atacate neputând fi echivalată cu lipsa motivării acesteia.
Prin urmare, constatându-se că sentinţa-atacată este legală şi temeinică, iar criticile formulate acesteia, nefondate, se va respinge recursul declarat în cauză, în baza dispoziţiilor art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., coroborate cu cele ale Legii contenciosului administrativ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de SC B.E. SRL Ploieşti împotriva sentinţei nr. 30 din 3 februarie 2006 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 octombrie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3529/2006. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 1116/2006. Contencios. Anulare act... → |
|---|
