ICCJ. Decizia nr. 1265/2006. Contencios. Refuz soluţionare cerere. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1265/2006
Dosar nr. 27119/2/2005
Şedinţa publică din 12 aprilie 2006
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr. 7253/2005, la Judecătoria sectorului 1 Bucureşti, reclamantul E.D. a chemat în judecată pe pârâţii Ministerul Educaţiei şi Cercetării şi Universitatea de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară Bucureşti, solicitând ca, prin sentinţa ce va pronunţa, instanţa, să le oblige a-i comunica motivul ce a determinat exmatricularea sa din facultate, în toamna anului 1958, la sfârşitul anului 3 de studii.
În motivarea acţiunii, reclamantul precizează că, în anul 1955 s-a înscris la cursurile de zi ale Facultăţii de Agricultură şi Zootehnie - Secţia Agricultură din cadrul Institutului Agronomic N. Bălcescu din Bucureşti, unde a frecventat 3 ani, până în anul 1958, la finele anului III fiind exmatriculat, motivul fiind probabil de natură politică, întrucât s-a aplicat şi altor colegi.
Menţionează reclamantul că abia în anul 1965 a fost reînmatriculat în anul IV şi a urmat la curs fără frecvenţă, ultimii 2 ani de studii.
Arată că a solicitat pârâtei Universitatea de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară, să-i comunice motivul exmatriculării, dar aceasta a refuzat să dea curs cererii sale.
Judecătoria sectorului 1 Bucureşti, prin sentinţa civilă nr. 6382 din 21 iunie 2005, a admis excepţia de necompetenţă materială a acestei instanţe şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ.
Soluţia de declinare a competenţei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, s-a motivat prin aceea că obiectul cererii de chemare în judecată vizează refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau interes legitim, astfel că în speţă sunt aplicabile dispoziţiile art. 3 pct. 1 C. proc. civ.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ, unde cauza a fost înregistrată sub nr. 2746/2005, a pronunţat sentinţa civilă nr. 1816 din 8 noiembrie 2005, prin care a respins excepţia necompetenţei materiale ridicată de reclamant, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Ministerul Educaţiei şi Cercetării, respingând pentru acest motiv, acţiunea faţă de acest pârât, şi a respins, ca inadmisibilă, acţiunea formulată în contradictoriu cu pârâta Universitatea de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară Bucureşti, ca urmare a admiterii excepţiei lipsei procedurii prealabile.
S-a reţinut în considerentele sentinţei că excepţia necompetenţei materiale este nefondată, pentru că cererea formulată de reclamant este calificată ca fiind o acţiune în contencios administrativ, deoarece vizează refuzul nejustificat al autorităţilor publice pârâte de a da un răspuns cererii reclamantului, Curtea considerându-se, astfel, competentă a soluţiona cererea de chemare în judecată.
S-a considerat a fi întemeiată excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Educaţiei şi Cercetării, nefiind adresată nici o cerere acestuia, de către reclamant şi în plus, nu este un raport de subordonare al celei de-a doua pârâte faţă de acesta.
Cât priveşte excepţia lipsei procedurii prealabile, Curtea a reţinut că este întemeiată, întrucât, potrivit art. 7 din Legea 554/2004, este obligatorie îndeplinirea acestei proceduri, reclamantul nemulţumit de răspunsul primit, adresându-se direct instanţei de judecată.
Împotriva sentinţei a declarat recurs, reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie şi susţinând, în esenţă, că în mod greşit, curtea de apel s-a considerat competentă material a soluţiona cauza, în speţă obiectul cererii de chemare în judecată constituindu-l o obligaţie de a face, competenţa aparţinând, deci, unor instanţe de drept comun, şi nu uneia de drept administrativ.
Greşit a reţinut prima instanţă şi faptul că trebuia îndeplinită procedura prealabilă, înainte de a se adresa instanţei, obiectul cererii de chemare în judecată fiind legat de refuzul pârâtelor de a-i comunica motivul pentru care a fost exmatriculat la sfârşitul anului III de studii, iar în ce priveşte lipsa calităţii procesuale pasive a Ministerului Educaţiei şi Cercetării, iarăşi instanţa de fond a dat o rezolvare greşită, admiţând această excepţie, pentru că acest pârât, în anul 1963, a reconfirmat exmatricularea sa din facultate.
Pe fond, se constată că soluţia acestei instanţe de fond, în loc să oblige Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară să-i comunice motivul exmatriculării, a reţinut simpla afirmaţie a acesteia, că din evidenţele sale nu rezultă cu claritate motivul exmatriculării.
Intimata Universitatea de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară Bucureşti a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului şi menţinerea sentinţei instanţei de fond, ca fiind legală şi temeinică.
Analizând recursul formulat, prin prisma motivelor invocate şi în raport cu dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie îl va admite, va casa sentinţa atacată şi va trimite cauza, la aceeaşi instanţă, spre rejudecare.
Excepţia necompetenţei materiale a curţii de apel a fost rezolvată corect de instanţa de fond.
Conform art. 84 C. proc. civ.: „cererea de chemare în judecată sau pentru exercitarea unei căi de atac este valabil făcută, chiar dacă poartă o denumire greşită".
Reclamantul şi-a întemeiat cererea pe dispoziţiile art. 1075 C. civ., însă instanţa nu este ţinută de această calificare juridică, obiectul cererii de chemare în judecată fiind unul specific acţiunilor de contencios administrativ şi încadrându-se în dispoziţiile art. 2 alin. (2) din Legea 554/2004, conform cărora „se asimilează actelor administrative unilaterale, şi refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim, ori după caz, faptul de a nu răspunde solicitantului în termenul legal".
Potrivit art. 3 alin. (1) C. proc. civ., curţile de apel judecă „în primă instanţă, procesele şi cererile în materie de contencios administrativ privind actele autorităţilor şi instituţiilor centrale".
Cea de-a doua excepţie a lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Ministerul Educaţiei şi Cercetării, de asemenea, a fost rezolvată în mod corespunzător.
Însuşi reclamantul, în cererea iniţială de chemare în judecată, menţionează că s-a adresat Universităţii de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară Bucureşti, să-i comunice motivul exmatriculării la finele anului III de studiu, şi nu Ministerului Educaţiei şi Cercetării.
Aşa cum corect reţine instanţa de fond, principiul autonomiei universitare exclude un raport de subordonare al universităţii, în raport cu ministerul, aceasta având personalitate juridică şi, deci, posibilitatea de a fi parte în proces şi a-şi formula apărările necesare.
Cea de-a treia excepţie referitoare la lipsa procedurii prealabile, a fost, însă, rezolvată în mod nelegal, faţă de dispoziţiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004.
Art. 7 din Legea nr. 554/2004, instituie într-adevăr o procedură prealabilă, în sensul că „înainte de a se adresa instanţei de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim, printr-un act administrativ unilateral, trebuie să solicite autorităţii publice emitente, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia".
Or, în speţă, ceea ce reclamă petiţionarul, este refuzul nejustificat al autorităţii pârâte de a rezolva o cerere referitoare la un drept al său sau la un interes legitim, şi anume, refuzul de a-i comunica motivul exmatriculării sale la finele anului III de studiu în anul 1958.
În literatura juridică de specialitate s-a statuat că obligativitatea acestei proceduri prealabile este impusă de lege, numai în cazul acţiunilor în anularea unui act administrativ, nu şi în cazul acţiunilor întemeiate pe tăcerea administraţiei sau pe refuzul nejustificat de rezolvare a cererii. În aceste ultime cazuri, justificarea inutilităţii recursului prealabil constă în ceea ce persoana fizică sau juridică nu mai trebuie supusă încă o dată unui refuz din partea administraţiei, astfel că poate intenta direct acţiunea în faţa instanţei de contencios administrativ.
Aşa fiind şi cum prima instanţă nu a rezolvat fondul cauzei, se impune admiterea recursului şi casarea sentinţei, cauza urmând a fi trimisă, spre rejudecare, la aceeaşi instanţă, în rejudecare, urmând a fi avute în vedere şi criticile reclamantului-recurent referitoare la fondul cauzei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de E.N. împotriva sentinţei civile nr. 1816 din 8 noiembrie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată, cu trimitere spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 aprilie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1116/2006. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 1956/2006. Contencios. Anulare act emis de... → |
|---|
