ICCJ. Decizia nr. 2220/2006. Contencios. Litigiu privind funcţionarii publici (Legea Nr.188/1999). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2220/2006
Dosar nr. 5616/1/2006
Şedinţa publică din 13 iunie 2006
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 2 decembrie 2005, reclamantul L.G. a formulat contestaţie împotriva dispoziţiei nr. S/137110 din 26 mai 2005, emisă de Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră, solicitând anularea acesteia şi reintegrarea sa în funcţia de şef sector 1 al Secţiei Poliţiei de Frontieră Carei, deţinută anterior, fără cheltuieli de judecată.
În motivarea acţiunii, reclamantul arată că dispoziţia de eliberare din funcţie este nelegală, întrucât aceasta nu i-a fost comunicată, pentru a-i permite formularea unei căi de atac just motivată. Ulterior, la insistenţele sale, prin adresa din 12 iulie 2005 i se aduce la cunoştinţă baza legală invocată şi presupuse deficienţe constatate în activitatea sa. Se mai susţine că au fost încălcate prevederile legale privind acordarea preavizului de 30 de zile.
În final se arată că intimata a procedat la eliberarea sa din funcţie, invocând motive de destituire din funcţie.
Prin sentinţa civilă nr. 35 din 20 februarie 2006, Curtea de Apel Oradea, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a respins excepţia de tardivitate a acţiunii, a admis în parte acţiunea formulată de reclamant, a anulat dispoziţia atacată şi a respins capătul de cerere privind reintegrarea în funcţia deţinută anterior. Pârâtul a fost obligat să-i plătească reclamantului, 304 lei cheltuieli de judecată parţiale. Instanţa a reţinut că, începând cu data de 26 mai 2005, reclamantul a fost numit la cererea sa, ofiţer specialist, la Biroul Combaterea Infracţionalităţii Transfrontaliere din cadrul Inspectoratului Judeţean al Poliţiei de Frontieră Satu Mare.
Instanţa a apreciat că reclamantul a fost trecut într-o altă funcţie, care nu poate fi luată în condiţiile Legii nr. 360/2002, decât ca o măsură disciplinară, cu respectarea procedurii privind cercetarea faptei.
Împotriva acestei soluţii au formulat recurs, ambele părţi.
În recursul său, reclamantul L.G. susţine că, întrucât măsura schimbării sale din funcţie a fost nelegală şi abuzivă, se impune ca instanţa de fond să admită în totalitate acţiunea şi să dispună şi reintegrarea sa în funcţia deţinută anterior.
Pârâtul Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră, în recursul său, arată că poliţistul în cauză a fost eliberat dintr-o funcţie de conducere, datorită managementului defectuos, aceasta fiind o măsură administrativă, şi nu o sancţiune disciplinară, cum greşit a reţinut prima instanţă. În motivul doi de casare, se arată că instanţa de fond a acordat reclamantului, ceea ce nu a cerut prin acţiunea introductivă, obligând pârâtul la plata cheltuielilor de judecată.
Pentru considerentele ce se vor expune în continuare, se va admite recursul declarat de pârât şi se va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamant.
Comisarul şef L.G. a fost eliberat din funcţia de şef Sector I la Sectorul Poliţia de Frontieră Carei, prin dispoziţia Inspectorului general al Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră, nr. S/137110 din 26 mai 2005.
Dispoziţia de eliberare din funcţia de poliţist a fost emisă în temeiul art. 22 alin. (7) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, raportat la prevederile art. 45 din Ordinul ministrului de interne nr. 300/2004 privind activitatea de management resurse umane în unităţile Ministerului Administraţiei şi Internelor, eliberarea având la bază cele constatate prin Raportul de control nr. S/169041 din 18 mai 2005.
Prin acest act s-au reţinut în sarcina reclamantului, deficienţe majore în exercitarea actului managerial la nivelul Sectorului Poliţiei de Frontieră Carei, insuficiente implicări în instruirea efectivelor pe linia muncii informativ - operative şi lipsa exigenţei în organizarea şi coordonarea activităţilor de supraveghere control la trecerea frontierei de stat a României.
Potrivit art. 22 alin. (7) din Legea nr. 360/2002, poliţişti sunt numiţi şi eliberaţi din funcţii potrivit normelor de competenţă aprobate prin ordin al ministrului administraţiei şi internelor, în condiţiile legii, iar potrivit art. 45 din Ordinul ministrului internelor nr. 300/2004, „eliberarea poliţistului din funcţia de execuţie se poate face la propunerea Corpului de control al ministrului, în urma evaluării unităţii pe timpul inspecţiilor, controalelor de fond şi tematice".
În speţă, urmează a se analiza dacă eliberarea din funcţie în condiţiile art. 45 din ordinul menţionat, echivalează cu încetarea raporturilor de serviciu reglementate de Legea nr. 360/2002, dacă evaluarea prevăzută de acelaşi articol corespunde situaţiei de încetare a raporturilor de serviciu prevăzut de art. 69 lit. h) din lege şi dacă eliberarea din funcţie a reclamantului a fost dispusă în vederea încetării raporturilor de serviciu.
În ceea ce priveşte noţiunile de eliberare din funcţie şi încetare a raporturilor de serviciu, se constată că acestea nu sunt identice.
În conformitate cu art. 22 alin. (7) din Legea nr. 360/2002, eliberarea din funcţie se face potrivit normelor de competenţă aprobate prin ordin al ministrului administraţiei şi internelor, iar încetarea raporturilor de serviciu se dispune potrivit normelor de competenţă stabilite expres prin art. 15 din Lege.
Acest regim juridic diferit în privinţa reglementării competenţei de dispunere a celor două măsuri, denotă raţiunile avute în vedere de legiuitor, în sensul că, faţă de încetarea raporturilor de serviciu, eliberarea din funcţie reprezintă o măsură ce produce efecte mai puţin grave pentru poliţist. În virtutea acestor raţiuni, prin art. 22 alin. (7) din lege, a fost delegat ministrului administraţiei şi internelor, dreptul de a stabili prin ordin - act cu forţă juridică inferioară legii, competenţa de dispunere a măsurii de eliberare din funcţie. În această privinţă se reţine că art. 22 alin. (7) nu distinge între eliberarea din funcţii de conducere sau de execuţie.
Eliberarea din funcţia prevăzută de art. 45 din ordin nu reprezintă o situaţie de încetare a raporturilor de serviciu şi nu constituie o adăugare la cazurile de încetare a raporturilor de serviciu reglementate de art. 69 alin. (1) din Legea 360/2002, acest fapt rezultând chiar din economia reglementării ordinului, care foloseşte diferenţiat cele două noţiuni. Un exemplu elocvent în acest sens, îl reprezintă dispoziţiile art. 120 alin. (1) şi (2) din ordin, din care rezultă cu claritate faptul că eliberarea din funcţie se face în vederea numirii, raţiune invocată, în mod corect şi de recurentul-pârât Ministerul Administraţiei şi Internelor. Astfel, urmează a fi reţinut argumentul recurentului-pârât, potrivit căruia, în cazul poliţiştilor, eliberarea din funcţii reprezintă un act administrativ prin care poliţistul este eliberat din funcţia pe care o deţine şi urmează să fie încadrat într-o altă funcţie, prin modificarea raporturilor de serviciu.
Eliberarea din funcţia de conducere a reclamantului reprezintă o măsură administrativă cu caracter pur managerial, de eficientizare a activităţii în cadrul structurii la nivelul căruia acesta îşi desfăşoară activitatea, cu consecinţa modificării raporturilor de funcţii, şi nu a celor de serviciu, aşa cum în mod greşit a apreciat instanţa de fond.
În mod eronat, prima instanţă a reţinut că eliberarea din funcţia de conducere a unui poliţist constituie sancţiune disciplinară. Aplicarea unei sancţiuni disciplinare presupune încălcarea cu vinovăţie a prevederilor Legii nr. 360/2002, efectuarea cercetării prealabile şi consultarea Consiliului de disciplină care constată împrejurările în care a fost săvârşită fapta şi gradul de vinovăţie al poliţistului.
Având în vedere cele mai sus expuse, se va admite recursul pârâtului, se va modifica sentinţa atacată şi în fond, se va respinge acţiunea formulată de reclamant.
Pe cale de consecinţă, recursul declarat de reclamant va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră împotriva sentinţei nr. 35/CA/2006 - PI din 20 februarie 2006 a Curţii de Apel Oradea, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată şi în fond, respinge acţiunea formulată de reclamantul L.G., ca neîntemeiată.
Respinge recursul declarat de reclamantul L.G., ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 iunie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2219/2006. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 2297/2006. Contencios. Anulare act de control... → |
|---|
