ICCJ. Decizia nr. 2219/2006. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2219/2006
Dosar nr. 3924/2005
nr. 16066/1/2005
Şedinţa publică din 13 iunie 2006
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe calea contenciosului administrativ, la 6 septembrie 2005, reclamantul I.L. a chemat în judecată pârâtul C.N.C.D., solicitând anularea hotărârii nr. 125 din 19 aprilie 2005, emisă de pârât.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că nu a proferat nici o expresie jignitoare la adresa domnului B.S., referitoare la etnia maghiară a acestuia, diferendele existente fiind de natură strict profesională.
Totodată, reclamantul a susţinut că aplicarea sancţiunii s-a făcut printr-o hotărâre a C.N.C.D., cu nesocotirea legislaţiei în materie contravenţională.
Prin sentinţa nr. 264/CA/2005-PI din 24 octombrie 2005, Curtea de Apel Oradea, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea reclamantului I.L., dispunând anularea hotărârii C.N.C.D. nr. 125 din 19 aprilie 2005.
Pentru a pronunţa o asemenea hotărâre, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Prin hotărârea nr. 125 din 19 aprilie 2005 a Colegiului director al C.N.C.D., s-a reţinut că, în anul 2003, reclamantul I.L. a admonestat public, la locul de muncă, pe B.S., adresându-i expresii jignitoare referitoare la etnia maghiară a acestuia, fapte care, potrivit OG nr. 137/2000, constituie contravenţie, motiv pentru care i s-a aplicat sancţiunea „Avertisment".
Instanţa de fond a mai reţinut că actul normativ de bază care sancţionează faptele de discriminare - OG nr. 137/2000, prevede că dispoziţiile ordonanţei menţionate se completează cu prevederile OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări, prin Legea nr. 180/2002.
Ca urmare, constatarea şi sancţionarea contravenţiilor trebuie să se facă în conformitate cu dispoziţiile OG nr. 2/2001, pe baza unui proces-verbal încheiat de agenţii constatatori special desemnaţi.
În cauza de faţă, pârâta a constatat contravenţia şi a aplicat sancţiunea contravenţională printr-o hotărâre administrativă, fără respectarea cerinţelor OG nr. 2/2001.
Instanţa de fond a considerat că hotărârea Colegiului director al C.N.C.D. nu poate fi considerată proces-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei, ci un act administrativ supus normelor contenciosului administrativ.
Prevederile HG nr. 1194/2001, invocate în cuprinsul hotărârii atacate, nu au fost reţinute, considerându-se că sunt contrare dispoziţiilor imperative ale OG nr. 137/2000.
În concluzie, instanţa de fond a considerat că în materia reglementată de OG nr. 137/2000, constatarea şi sancţionarea contravenţiilor se poate face numai prin proces-verbal încheiat de agentul constatator, şi nu prin hotărâre administrativă emisă de Colegiul director al C.N.C.D.
Împotriva sentinţei pronunţate de Curtea de Apel Oradea a declarat recurs, pârâtul C.N.C.D.
În cuprinsul recursului se apreciază că reţinerea de către instanţa de fond, ca motiv de anulare a hotărârii C.N.C.D., a faptului că sancţiunea disciplinară s-a aplicat printr-o hotărâre administrativă, fără respectarea dispoziţiilor OG nr. 2/2001, este nelegală în raport cu prevederile art. 7 alin. (2) din HG nr. 1194/2001.
În acest sens, se susţine că există temei legal pentru emiterea de către Colegiul director al C.N.C.D., a unor hotărâri, după care se procedează la delegarea agenţilor constatatori, conform prevederilor OG nr. 2/2001.
Examinându-se recursul declarat, în raport cu materialul probator aflat la dosarul cauzei şi cu actele normative incidente, se constată că acesta este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Potrivit dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din OG nr. 137/2000, constatarea şi sancţionarea contravenţiilor prevăzute de ordonanţa menţionată se fac de către membrii C.N.C.D. La acelaşi alineat se prevede că dispoziţiile Legii nr. 32/1968 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor, cu modificările şi completările ulterioare, se aplică în mod corespunzător.
Legea nr. 32/1968 a fost abrogată prin dispoziţiile art. 51 alin. (2) din OG nr. 2/2001. La art. 48 din ordonanţa menţionată se prevede că „ori de câte ori într-o lege specială sau în alt act normativ anterior se face trimitere la Legea nr. 32/1968, privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor, trimiterea se va socoti făcută la dispoziţiile corespunzătoare din prezenta ordonanţă".
Prin OG nr. 77/2003, aprobată prin Legea nr. 27/2004, textul iniţial al alin. (3) al art. 20 din OG nr. 137/2000, a fost modificat, având în prezent următorul conţinut: „Dispoziţiile prezentei ordonanţe se completează cu prevederile OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările ulterioare".
HG nr. 1194/2001, privind organizarea şi funcţionarea C.N.C.D., cu modificările şi completările ulterioare, prevede la art. 1 lit. k), ca atribuţie a C.N.C.D., constatarea şi sancţionarea contravenţiilor prevăzute de OG nr. 137/2000, iar la art. 7 alin. (2), ca atribuţie a Consiliului director, adoptarea de hotărâri, instrucţiuni şi regulamente, cu votul favorabil a cel puţin 4 membri.
La art. 9 alin. (2) din aceeaşi hotărâre se prevede posibilitatea delegării personalului de specialitate din cadrul C.N.C.D., ca agent constatator, care aplică sancţiunile pentru contravenţiile stabilite prin OG nr. 137/2000, având competenţele prevăzute de OG nr. 2/2001.
Din analiza reglementărilor menţionate, rezultă cu claritate că soluţia adoptată de recurent, de a aplica sancţiuni contravenţionale printr-un act administrativ, este contrară legislaţiei contravenţionale.
Constatarea şi sancţionarea contravenţiilor trebuie să se circumscrie principiilor de bază şi procedurilor în materie contravenţională, stabilite prin Legea nr. 32/1968 şi ulterior, prin OG nr. 2/2001.
Trimiterea expresă la prevederile OG nr. 2/2001, făcută în cuprinsul OG nr. 137/2000 plasează şi contravenţiile din materia discriminării, cu tot conţinutul specific al acestora în regula generală aplicabilă în materie contravenţională. Prin urmare, hotărârile emise de C.N.C.D., în domeniul său de responsabilitate, nu pot fi interpretate ca ţinând locul unor procese-verbale de contravenţie.
Rezultă că instanţa de fond a pronunţat o hotărâre legală şi temeinică, iar recursul urmează a fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de C.N.C.D. împotriva sentinţei nr. 264/CA/2005-PI din 24 octombrie 2005 a Curţii de Apel Oradea, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 iunie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1956/2006. Contencios. Anulare act emis de... | ICCJ. Decizia nr. 2220/2006. Contencios. Litigiu privind... → |
|---|
