ICCJ. Decizia nr. 1129/2006. Contencios. Litigiu privind funcţionarii publici (Legea Nr.188/1999). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1129/2006
Dosar nr. 4175/2005
nr. 30780/1/2005
Şedinţa publică din 4 aprilie 2006
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Curtea de Apel Suceava, prin sentinţa nr. 369 din 2 noiembrie 2005, pronunţată în dosarul nr. 1206/COM/2005, a respins, ca nefondată, acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul A.M., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională a Vămilor Bucureşti.
Acţiunea reclamantului a avut ca obiect anularea Ordinului nr. 77 din 26 ianuarie 2005, în ceea ce îl priveşte; obligarea pârâtei să emită un alt ordin prin care salarizarea reclamantului să se efectueze potrivit funcţiei publice şi gradului profesional de inspector vamal principal, aşa cum au fost stabilite prin Decizia nr. 1163 din 15 iulie 2003 a Directorului Direcţiei Generale a Vămilor, emisă în aplicarea Legii nr. 161/2003, menţinută printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă; obligarea pârâtei să-l repună pe reclamant în situaţia anterioară emiterii ordinului atacat, prin efectuarea cuvenitelor menţiuni în statele de funcţii şi personal şi în carnetul de muncă; restituirea diferenţei dintre salariul cuvenit funcţiei şi gradului profesional stabilite conform Legii nr. 161/2003 (inspector vamal principal) şi cel acordat potrivit gradului profesional, ca urmare a aplicării eronate a OUG nr. 92/2004 (inspector vamal asistent).
Pentru a adopta soluţia de respingere a acţiunii, prima instanţă a reţinut următoarele:
Prin Legea nr. 161/2003, Direcţia Generală a Vămilor a fost obligată ca, până la 15 iulie 2003, să efectueze reîncadrarea funcţionarilor publici din sistemul vamal, pe noile funcţii stabilite prin acest act normativ.
La data de 10 noiembrie 2004, a intrat în vigoare OUG nr. 92/2004, privind reglementarea drepturilor salariale şi a altor drepturi ale funcţionarilor publici, care se aplică începând cu data de 1 ianuarie 2005 şi care, în art. 6, prevede o altă reîncadrare în grade profesionale.
Ordinul nr. 77 din 26 ianuarie 2005 a fost legal emis, reclamantul fiind salarizat - încadrat în baza OUG nr. 82/2004 (Anexa nr. 1), la categoria A, clasa a III, gradul l, dispunându-se a fi reîncadrat, potrivit art. 6 pct. 2 din OUG nr. 92/2004, la gradul profesional asistent, cum corect s-a procedat.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, în termenul legal, reclamantul A.M., invocând nerespectarea de către prima instanţă, a dispoziţiilor art. 10 alin. (3) din OUG nr. 92/2004, cu consecinţa aplicării eronate a art. 6 din acelaşi act normativ, precum şi confuzia creată în judecarea contestaţiei în contradictoriu şi cu Direcţia Generală a Paşapoartelor, care nu a fost chemată în judecată.
În drept, nu s-a făcut referire la nici unul din motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ.
Recursul nu este fondat.
Analizând actele dosarului, criticile recurentului circumscrise motivului prevăzut art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi examinând cauza, sub toate aspectele, conform art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că hotărârea atacată a fost dată cu aplicarea corectă a legii, nefiind dat nici un alt motiv care să impună casarea sau modificarea acesteia, concluzie fundamentată pe considerentele ce se vor arăta în continuare.
Prin OUG nr. 92/2004 au fost reglementate drepturile salariale şi alte drepturi ale funcţionarilor publici pentru anul 2005, urmându-se crearea premiselor pentru aplicarea în anul 2006, a sistemului unitar de salarizare a funcţionarilor publici, urmare a unei ierarhizări pe categorii, clase şi grade profesionale şi salarizarea în raport cu activitatea depusă, importanţa şi complexitatea atribuţiilor din fişa postului.
Acest act normativ reglementează, prin art. 6 alin. (1) - (9), reîncadrarea funcţionarilor publici de execuţie în grade profesionale şi trepte de salarizare în raport cu salarizarea stabilită potrivit OUG nr. 82/2004, privind unele măsuri în domeniul funcţiei publice, iar prin art. 7, salarizarea funcţionarilor publici de conducere, în raport cu salarizarea pe care o aveau potrivit OUG nr. 82/2004 şi cu gradele profesionale şi treptele de salarizare corespunzătoare funcţiilor de conducere, la care se adaugă indemnizaţiile de conducere.
Dispoziţiile art. 10, invocat de recurent, reglementează modalitatea de stabilire a salariilor de bază ale funcţionarilor publici, numiţi în funcţii publice specifice, prevăzându-se expres că aceasta se face cu respectarea dispoziţiilor art. 6, precum şi situaţia persoanelor încadrate cu contract de muncă, în posturi care presupun exercitarea atribuţiilor de natura celor prevăzute la art. 2 alin. (3) din Legea nr. 188/1999, la autorităţile şi instituţiile publice care au stabilit funcţii publice potrivit Legii nr. 161/2003, nu modul de reîncadrare potrivit noilor dispoziţii legale.
Prin Ordinul nr. 77 din 26 ianuarie 2005, emis de Autoritatea Naţională a Vămilor, s-a dispus reîncadrarea funcţionarilor publici din cadrul Direcţiei Regionale Vamale Iaşi şi birourile vamale subordonate, ceea ce în concret pentru reclamant a determinat încadrarea în gradul profesional „asistent," cu o creştere salarială corespunzător anexelor la ordinul contestat.
Înalta Curte reţine că ordinul atacat a fost emis cu respectarea prevederilor art. 6 din OUG nr. 92/2004 şi nu a adus nici o atingere principială stabilităţii funcţiei publice, în condiţiile în care reîncadrarea s-a dispus şi a fost rezultatul aplicării acestui act normativ, ale cărei prevederi nu au fost declarate neconstituţionale, în urma sesizării Curţii Constituţionale, pe acest aspect.
Mai mult, în deciziile emise, Curtea Constituţională a indicat, în ceea ce priveşte art. 6 din OUG nr. 92/2004, că atât încadrarea, prin lege, a diferiţilor funcţionari publici în anumite categorii, clase şi grade profesionale, cât şi salarizarea lor conform acestei încadrări nu reprezintă drepturi fundamentale, care nu s-ar putea modifica pentru viitor, tot prin lege, după cum s-a întâmplat în cazul acestui act normativ, o atare încadrare pe categorii, clase şi grade profesionale fiind, de altfel, opţiunea liberă a legiuitorului, fără a reprezenta o retrogradare.
Prin urmare, în mod corect au fost înlăturate susţinerile reclamantului, în sensul că dispoziţiile art. 6 din OUG nr. 92/2004 s-ar aplica doar în cadrul instituţiilor publice ce nu au efectuat reîncadrarea funcţionarilor publici potrivit Legii nr. 161/2003.
Este real faptul că prima instanţă a dispus fără nici o motivare, introducerea în cauză în calitate de pârât a Direcţiei Generale de Paşapoarte Bucureşti, menţionată şi în dispozitivul hotărârii, însă această împrejurare nu este de natură a-l prejudicia pe reclamant, pe fondul cauzei, soluţionată în contradictoriu cu organul emitent, soluţia fiind corectă, astfel încât o eventuală casare pentru verificarea acestui aspect s-ar circumscrie unui formalism excesiv.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 312 C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de A.M. împotriva sentinţei nr. 369 din 2 noiembrie 2005 a Curţii de Apel Suceava, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 aprilie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1128/2006. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 1131/2006. Contencios. Litigiu privind... → |
|---|
