ICCJ. Decizia nr. 1139/2006. Contencios. Reintegrare funcţionar public; drepturi salariale, daune morale. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1139/2006
Dosar nr. 2711/2005
nr. 11.225/1/2005
Şedinţa publică din 4 aprilie 2006
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea introdusă la data de 6 ianuarie 2004, P.F. a chemat în judecată Ministerul Administraţiei şi Internelor, Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră şi pe chestorul A.N., în calitate de Inspector general al Poliţiei de Frontieră, solicitând anularea dispoziţiei nr. S110253 din 3 noiembrie 2003 şi a încheierii Consiliului de disciplină nr. S576349/2003, ca nelegale. De asemenea, a cerut obligarea pârâţilor, să-l reintegreze în funcţia de agent principal de poliţie la I.J.P.F. Timiş, Sectorul Poliţiei de Frontieră Moraviţa şi să-i plătească drepturile salariale cuvenite, precum şi daune morale.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că prin actele administrative contestate a fost sancţionat disciplinar cu destituirea din funcţia publică pentru săvârşirea unei abateri disciplinare, constând în aceea că la data de 6 septembrie 2003, la controlul ce i-a fost efectuat în timpul executării serviciului, s-au identificat două bancnote de câte 5 Euro, pe care nu le-a declarat.
A precizat că, la emiterea actelor administrative atacate, pârâţii au nesocotit prevederile art. 268 C. muncii şi cele cuprinse în Legea nr. 360/2002, privind Statutul poliţistului.
Că, sancţiunea disciplinară aplicată este prea gravă, în raport cu abaterea săvârşită şi conduita sa profesională.
Prin sentinţa civilă nr. 220 din 28 iunie 2005, Curtea de Apel Timişoara, secţia comercială şi de contencios administrativ, reînvestită cu soluţionarea litigiului, după casarea cu trimitere a unei hotărâri anterioare, a respins acţiunea faţă de pârâtul Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră ca neîntemeiată, iar faţă de pârâtul Ministerul Administraţiei şi Internelor, ca introdusă împotriva unei autorităţi publice lipsită de calitate procesuală pasivă. Totodată, a luat act de declaraţia reclamantului, că renunţă la judecată în ceea ce priveşte capetele de cerere având ca obiect plata drepturile salariale şi a daunelor morale.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că deţinerea de către reclamant, a celor două bancnote de câte 5 Euro în timpul executării serviciului, constituie o abatere disciplinară gravă, săvârşită cu vinovăţie, iar nicidecum un simplu act de neglijenţă.
Prin atitudinea manifestată, P.F. a prejudiciat imaginea instituţiei publice în care lucrează, dând dovadă de lipsă de probitate profesională.
În sfârşit, s-a apreciat că actul administrativ contestat a fost emis în deplină concordanţă cu normele legale aplicabile în materie, iar sancţiunea disciplinară aplicată a fost corect stabilită.
Împotriva sentinţei a declarat recurs, reclamantul P.F.
Recurentul a susţinut că în mod netemeinic, prima instanţă a respins acţiunea în contencios administrativ, astfel cum a fost restrânsă, deoarece faţă de circumstanţele reale reţinute în sarcina sa şi chiar cu o analiză superficială a împrejurărilor de fapt, nu s-a putut demonstra sau oferi argumente în sensul încălcării cu vinovăţie a îndatoririlor de serviciu. În realitate, cele două bancnote a câte 5 Euro au fost găsite în portmoneul său, care are 9 compartimente şi pe care le-a uitat în unul din compartimente.
Aşa cum rezultă din încheierea Consiliului de disciplină din 20 octombrie 2003, banii nu au fost ascunşi şi nici nu s-a încercat sustragerea lor de la control.
În opinia recurentului, abaterea săvârşită prin omisiunea declarării valutei putea fi calificată cel mult ca o neglijenţă în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu, care, însă, nu justifică aplicarea sancţiunii disciplinare celei mai grave, respectiv destituirea din poliţie.
S-a mai susţinut că la stabilirea sancţiunii nu au fost respectate criteriile prevăzute de art. 59 alin. (8) din Legea nr. 360/2002 şi în fine, au fost în totalitate ignorate aprecierile favorabile privind conduita lui anterioară, făcute în încheierea Consiliului de disciplină din 17 octombrie 2003.
Recursul este fondat.
Potrivit dispoziţiilor art. 59 alin. (8) din Legea nr. 360/2002, privind Statutul poliţistului, la stabilirea sancţiunii disciplinare se ţine seama de activitatea desfăşurată anterior, de împrejurările în care abaterea a fost săvârşită, de cauzele, gravitatea şi consecinţele acesteia, precum şi de gradul de vinovăţie a poliţistului.
În speţă, atât autoritatea învestită cu atribuţii în cercetarea şi stabilirea răspunderii disciplinare a reclamantului, cât şi instanţa de judecată au făcut o aplicare greşită a textului legal enunţat mai sus, atunci când au considerat că reclamantul P.F. a săvârşit cu vinovăţie o abatere disciplinară a cărei gravitate impune aplicarea sancţiunii disciplinare extreme, constând în destituirea din poliţie.
Concluzia se desprinde în raport cu modicitatea sumei de bani identificată la control în unul din compartimentele portmoneului reclamantului, cu atitudinea sinceră de recunoaştere a propriului act de neglijenţă şi cu regret, pe care el a adoptat-o pe întreaga durată a exercitării acţiunii disciplinare, cu consecinţele abaterii şi desigur, cu elementele ce circumstanţiază persoana făptuitorului.
Sub acest aspect, se cuvin a fi menţionate opiniile favorabile exprimate de înşişi membrii Consiliului de disciplină, în încheierea nr. 576349 din 20 octombrie 2003, potrivit cărora, activitatea desfăşurată de agentul principal în punctul Poliţiei de Frontieră Moraviţa, este cunoscută ca fiind bună. P.F. nu a comis abateri, având un comportament decent în relaţiile cu ceilalţi colegi şi cu cetăţenii aflaţi în trafic, fiind absolvent al Academiei de Poliţie, cu rezultate foarte bune în activitatea profesională, motiv pentru care el a fost recompensat în bani.
Calificativele obţinute la evaluările anuale în perioada 1997 - 2002, de foarte bun şi bun, confirmă justeţea aprecierilor conţinute în partea introductivă a încheierii.
Cât priveşte sancţiunile aplicate anterior (mustrare scrisă şi, respectiv, avertisment), invocate de intimaţii-pârâţi, reclamantul a învederat caracterul lor de sancţiuni colective, ce vizau întreaga subunitate din care el a făcut parte şi care oricum, au fost radiate de drept din cazierul disciplinar.
Ţinând seama de considerentele expuse în cele ce preced, din care rezultă fără echivoc caracterul excesiv al sancţiunii disciplinare aplicate reclamantului, urmează a se admite recursul.
Pe cale de consecinţă, va fi modificată parţial sentinţa atacată şi în fond, admisă în parte acţiunea, în sensul anulării dispoziţiei nr. 1100235 din 3 noiembrie 2003, emisă de Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră şi comunicată cu adresa nr. D3.S.1/V/D/10245 din 9 noiembrie 2005.
De asemenea, se va dispune reintegrarea reclamantului în funcţia publică şi postul de agent principal de poliţie la Sectorul Poliţiei de Frontieră Moraviţa.
Celelalte dispoziţii ale hotărârii vor fi menţinute.
Văzând şi dispoziţiile art. 304 pct.9 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de P.F. împotriva sentinţei civile nr. 220 din 28 iunie 2005 a Curţii de Apel Timişoara, secţia comercială şi de contencios administrativ.
Modifică, în parte, sentinţa atacată şi, în fond admite în parte acţiunea formulată de P.F. şi anulează dispoziţia D3/S 1/V/D/10.245 din 9 noiembrie 2003, emisă de Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră.
Dispune reintegrarea reclamantului în funcţia şi postul de agent principal de poliţie la Sectorul Poliţiei de Frontieră Moraviţa.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei civile atacate.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 aprilie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1138/2006. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 1140/2006. Contencios. Refuz nejustificat... → |
|---|
