ICCJ. Decizia nr. 1147/2006. Contencios. Anulare acte de control vamal. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1147/2006
Dosar nr. 667/2005
nr. 3091/1/2005
Şedinţa publică din 5 aprilie 2006
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată la data de 20 noiembrie 2003, reclamanta SC I.S. SRL Bucureşti a chemat în judecată Ministerul Finanţelor Publice - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi Autoritatea Naţională a Vămilor, solicitând anularea deciziei nr. 362 din 7 noiembrie 2003 şi a procesului-verbal de control nr. 1213/53816 din 22 septembrie 2003, prin care s-au stabilit în sarcina societăţii, obligaţii bugetare de 187.300.266 lei, reprezentând diferenţe de taxe vamale, comision vamal şi T.V.A., plus dobânzi şi penalităţi de întârziere.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că a fost corectă încadrarea tarifară iniţială a mărfurilor care au făcut obiectul declaraţiilor vamale cuprinse în Anexa nr. 1 a procesului-verbal de control, astfel încât s-a reţinut în mod eronat că societatea ar fi achitat drepturi de import mai mici, ca urmare a diferenţei între nivelul de 10% al taxelor vamale aferente codurilor tarifare 32.15.19.00, respectiv 96.12.10.80 şi cel exceptat aferent codului tarifar 84.73.30.90.
Prin sentinţa civilă nr. 3403 din 14 decembrie 2004, Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea, a anulat actele administrative atacate şi a dispus exonerarea reclamantei, de plata sumei de 187.300.264 lei.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că produsele importate de reclamantă - cartuşe, refilluri, casete ribon, îndeplinesc condiţiile de exclusivitate în folosinţă, putând fi considerate ca părţi şi accesorii ale imprimantelor, motiv pentru care societatea nu datorează diferenţele de drepturi vamale, majorările, dobânzile şi penalităţile de întârziere stabilite de organele financiare.
Împotriva sentinţei au declarat recurs, pârâţii Autoritatea Naţională a Vămilor şi Ministerul Finanţelor Publice - Agenţia Naţională pentru Administrare Fiscală, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Astfel, pârâţii au arătat că mărfurile importate de reclamantă, constând în cartuşe pentru imprimantă fără capete de scriere şi riboane, constituie produse consumabile, simple rezervoare de cerneală pentru alimentarea imprimantelor în timpul funcţionării lor, fără dispozitive mecanice sau electronice, încadrarea tarifară corectă fiind cea efectuată de organele de control.
Analizând actele şi lucrările dosarului, în raport cu motivele invocate şi cu prevederile art. 304 şi 3041 C. proc. civ., Curtea va constata că recursurile sunt nefondate, urmând a fi respinse ca atare.
Astfel cum rezultă din probele administrate în cauză, reclamanta a importat părţi şi accesorii pentru imprimante, clasificate la poziţia tarifară 84.73.30.90, şi nu produse consumabile, simple rezervoare pentru cerneală, încadrate la poziţia tarifară 32.15.90.80.
În acest sens, facturile de aprovizionare, scrisorile de clarificare F. şi A.D SRL se coroborează cu constatările raportului de expertiză contabilă, rezultând că riboanele, cartuşele şi refillurile, fiind produse în mod exclusiv în vederea utilizării prin încorporare în imprimante şi neputând fi utilizate în nici un alt scop, constituie părţi componente sau accesorii ale imprimantelor pentru care au fost fabricate.
În aceste împrejurări, fiind îndeplinite condiţiile de exclusivitate în folosinţă ale acestor produse, reclamanta a încadrat corect importurile sale la poziţia tarifară 84.73.30.90, astfel că nu datorează diferenţele de drepturi vamale stabilite de organele de control.
În consecinţă, soluţia pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti este temeinică şi legală, criticile formulate de pârâţi neavând suport legal şi nici probator.
De menţionat că prin hotărâre judecătorească irevocabilă - Decizia civilă nr. 1745 din 2 septembrie 2004 a Tribunalului Bucureşti, s-a dispus anularea procesului-verbal de contravenţie încheiat cu ocazia aceluiaşi control din 22 septembrie 2003, reţinându-se cu autoritate de lucru judecat că pentru importurile de cartuşe, riboane şi refill-uri, încadrarea tarifară efectuată de societate, la poziţia nr. 84.73.30.90, a fost corectă.
În raport cu cele expuse mai sus, Curtea va respinge, ca nefondate, cele două recursuri declarate în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de pârâtele Autoritatea Naţională a Vămilor, prin Direcţia Regională Vamală Bucureşti şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, împotriva sentinţei civile nr. 3403 din 14 decembrie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 5 aprilie 2006.
← ICCJ. Decizia nr. 1146/2006. Contencios. Anulare Hotărâre de... | ICCJ. Decizia nr. 1148/2006. Contencios. Anulare certificat de... → |
---|