ICCJ. Decizia nr. 1153/2006. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1153/2006
Dosar nr. 3794/2005
nr. 15549/1/2005
Şedinţa publică din 5 aprilie 2006
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată la data de 16 august 2005, reclamantul V.A.N. a chemat în judecată Ministerul Administraţiei şi Internelor - Direcţia Generală de Paşapoarte şi Serviciul Public Comunitar pentru Eliberarea şi Evidenţa Paşapoartelor Hunedoara, solicitând anularea măsurii de suspendare a dreptului de folosire a paşaportului pe o perioadă de 5 ani, începând cu 21 ianuarie 2005.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că măsura a fost dispusă de pârâtă, deşi în sentinţa penală nr. 184/2004 a Judecătoriei Deva, prin care s-a dispus condamnarea sa pentru săvârşirea infracţiunii de trecere frauduloasă a frontierei unui stat străin, nu s-a făcut referire la suspendarea dreptului de folosire a paşaportului, după cum şi data de 21 ianuarie 2005 a fost dispusă eronat.
Prin sentinţa civilă nr. 232 din 23 septembrie 2005, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia comercială şi de contencios administrativ, a respins acţiunea, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut legalitatea măsurii dispuse de pârâtă, potrivit art. 5 din OUG nr. 112/2001, în condiţiile în care reclamantul a fost condamnat pentru intrarea într-un stat străin, prin trecerea frauduloasă a frontierei.
Împotriva sentinţei a declarat recurs, reclamantul V.A.N., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Astfel, reclamantul a reiterat motivele expuse în acţiunea introductivă, în sensul că organul administrativ nu putea dispune o asemenea măsură, nefiind prevăzută în dispozitivul hotărârii penale.
Oricum, durata măsurii a fost greşit calculată şi comunicată după 11 luni la rămânerea definitivă a sentinţei de condamnare.
Analizând actele şi lucrările dosarului, în raport cu motivele invocate şi cu prevederile art. 304 şi 3041 C. proc. civ., Curtea va constata că recursul este nefondat, urmând a fi respins ca atare.
Astfel, măsura aplicată de pârâtă a fost dispusă cu respectarea prevederilor art. 5 din OUG nr. 112/2001, aprobată prin Legea nr. 252/2002, potrivit cărora cetăţeanul român condamnat pentru intrarea sau ieşirea dintr-un stat străin, prin trecere frauduloasă a frontierei, i se refuză eliberarea paşaportului sau, după caz, i se suspendă dreptul de folosire a actului pe o perioadă de 5 ani.
Aşadar, este lipsit de relevanţă faptul că în dispozitivul sentinţei penale nu se face referire la acest text de lege, autoritatea publică administrativă luând cunoştinţă de condamnare, având obligaţia de a aplica restricţia potrivit dreptului de folosire a paşaportului.
Referitor la data începerii perioadei de suspendare, aceasta a fost corect stabilită, faţă de momentul rămânerii definitive a sentinţei, după epuizarea căilor ordinare de atac.
În raport cu cele expuse mai sus, Curtea va respinge recursul declarat în cauză, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamantul V.A.N., împotriva sentinţei civile nr. 232 din 23 septembrie 2005, a Curţii de Apel Iulia, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 5 aprilie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1152/2006. Contencios. Recurs la declinare de... | ICCJ. Decizia nr. 1154/2006. Contencios → |
|---|
