ICCJ. Decizia nr. 1253/2006. Contencios. Recurs la declinare de competenţă. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr.1253/2006
Dosar nr. 3391/2005
nr. 13944/1/2005
Şedinţa publică din 12 aprilie 2006
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr. 189/F/CA/2005,la Curtea de Apel Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta SC A.H. SA Braşov a chemat în judecată pe pârâtele A.V.A.S., Ministerul Finanţelor Publice, prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Braşov şi Ministerul Finanţelor Publice, prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, solicitând ca, prin sentinţa ce va pronunţa, instanţa să dispună:
- obligarea pârâtului Ministerul Finanţelor Publice, prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Braşov, la emiterea şi comunicarea în regim de urgenţă a certificatului de obligaţii bugetare;
- obligarea, în solidar, a pârâţilor Ministerul Finanţelor Publice Bucureşti şi A.V.A.S., la solicitarea certificatului de obligaţii bugetare de la Direcţia Generală a Finanţelor Publice Braşov, restructurarea volumului obligaţiilor bugetare restante prin radierea obligaţiilor bugetare scutite de la plată, acumulate de reclamantă, până la data de 1 noiembrie 2004 şi reducerea corespunzătoare a volumului creanţelor bugetare restante, emiterea unor acte adiţionale la Ordinul comun nr. 33/201 din 23 iunie 2003, emis de A.P.A.P.S. şi C.N.A.S., nr. 210/1472 din 28 octombrie 2003, emis de A.P.A.P.S. şi Ministerul Finanţelor Publice şi Ordinul nr. 225/592 din 25 noiembrie 2003, emis de A.P.A.P.S. şi M.M.S.S.F. sau de noi ordine comune care se referă la situaţia obligaţional-fiscală a reclamantei şi executarea obligaţiilor de către pârâte, în termen de 90 de zile de la comunicarea hotărârii;
- suspendarea actelor administrativ-fiscale de urmărire şi executare silită şi încetarea oricăror acţiuni având ca obiect colectarea creanţelor bugetare restante;
- obligarea pârâţilor la individualizarea, cuantificarea şi operaţionalizarea ajutorului de stat, aprobat şi notificat conform deciziei Consiliului Concurenţei nr. 821/2004 şi adresei nr. 2214 din 2 februarie 2005 a A.V.A.S. Bucureşti;
- obligarea în solidar a pârâţilor, la daune cominatorii egale cu un procent de 3% pentru fiecare zi de întârziere, raportat la volumul creanţelor bugetare restante, dar nu mai puţin de 1000 milioane lei/zi de întârziere, începând cu data comunicării hotărârii şi până la executarea în totalitate a obligaţiilor mai sus enunţate.
În motivarea acţiunii, reclamanta a precizat că face parte din categoria societăţilor comerciale a cărei situaţie obligaţional-fiscală intră sub incidenţa prevederilor OG nr. 26/2004 şi OG nr. 53/2003, fiind şi beneficiara unui ajutor de stat, modificat şi aprobat conform Legii nr. 137/2002, care, însă, nu a fost individualizat, cuantificat şi operaţionalizat conform legii.
Precizează, de asemenea, că debitele pentru care este urmărită, trebuiau restructurate, iar prin executarea silită a acestora se împiedică administrarea patrimoniului.
Pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a depus întâmpinare, solicitând respingerea acţiunii, ca neîntemeiată, reclamanta fiind lipsită de calitate procesuală activă, iar cererea de suspendare formulată fiind inadmisibilă, acesta putând face obiectul unei contestaţii la executare.
A depus întâmpinare şi pârâta A.V.A.S. Bucureşti, invocând excepţiile de necompetenţă materială şi teritorială a instanţei, competent a soluţiona cauza fiind Tribunalul Bucureşti, secţia comercială, instanţă în favoarea căreia urmează a se declina competenţa. Pe fond, a solicitat respingerea acţiunii, ca neîntemeiată.
În susţinerea excepţiilor, pârâta a arătat că emiterea ordinelor comune la care face referire reclamanta, nu are natura juridică a unui act administrativ, A.P.A.P.S. şi Ministerul Finanţelor Publice emiţând aceste ordine, nu în calitate de autorităţi administrative, ci în calitate de creditori ai reclamantei, pârâtele având sediul în Bucureşti, astfel că litigiul este de competenţa secţiei comerciale a Tribunalului Bucureşti.
Prin sentinţa nr. 105/F/CA din 27 septembrie 2005, Curtea de Apel Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţiile de necompetenţă materială şi teritorială invocate şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei, în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia comercială.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut că într-adevăr ordinele la care face referire reclamanta, au fost emise în baza Legii nr. 137/2002, iar potrivit art. 40 alin. (1) din această lege, cererile prin care se atacă operaţiunea sau un act prevăzut de această lege şi de OG nr. 88/1997 sunt de competenţa secţiilor comerciale ale tribunalelor.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, reclamanta SC A.H. SA Braşov, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie şi susţinând, în esenţă, că hotărârea pronunţată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii, motiv de nulitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Competentă din punct de vedere material este curtea de apel, prin acţiunea în contencios administrativ ce au formulat-o, solicitându-se aplicarea legii, la situaţia obligaţional-fiscală a societăţii reclamante, fără a ataca vreun act ori operaţiune din categoria celor prevăzute de Legea nr. 137/2002, în speţă nefiind, astfel, incidente prevederile art. 40 alin. (1) din respectiva lege.
Referitor la competenţa teritorială se arată că în materia contenciosului administrativ aceasta este alternativă, astfel că sesizarea Curţii de Apel Braşov s-a făcut în mod legal.
Se concluzionează că ambele excepţii sunt neîntemeiate, astfel încât admiterea lor prin sentinţa recurată a dus la pronunţarea unei soluţii nelegale.
Au formulat întâmpinări, Direcţia Generală a Finanţelor Publice Braşov, reprezentanta în teritoriu a Ministerului Finanţelor Publice - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi A.V.A.S., întâmpinări prin care s-a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.
Analizând recursul formulat, prin prisma motivelor invocate şi în raport cu dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie îl va respinge, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Excepţia necompetenţei materiale, precum şi cea a necompetenţei teritoriale a Curţii de Apel Braşov, în soluţionarea cauzei, invocate de pârâta A.V.A.S. Bucureşti, au fost corect admise de către instanţa de fond, cauza fiind trimisă, spre soluţionare, instanţei competente, Tribunalul Bucureşti, Secţia comercială.
Actul pe care recurenta-reclamantă a înţeles să îl solicite a fi iniţiat de către intimatele-pârâte, în vederea acordării înlesnirilor la plată stabilite prin Legea nr. 137/2002, privind unele măsuri pentru accelerarea privatizării, cu modificările şi completările ulterioare, dispoziţii coroborate cu prevederile OUG nr. 26/2004, aprobată şi modificată prin Legea nr. 442/2004, nu are natura juridică a unui act administrativ, intimatele-pârâte neacordând astfel de înlesniri în calitate de autorităţi ale administraţiei publice, ci în calitate de creditori.
Aplicabilă în speţă este Legea nr. 137/2002, întrucât reclamanta tinde la valorificarea unui drept prevăzut de această lege, şi anume, dreptul de a beneficia de înlesniri la plata obligaţiilor bugetare restante.
Cum Legea nr. 137/2002 este o lege specială, care în art. 40 stabileşte chiar şi instanţa competentă a soluţiona cererile prin care se atacă o operaţiune sau un act prevăzut de această lege, aceasta fiind tribunalul, secţia comercială, în mod corect s-a admis de către instanţa de fond, excepţia necompetenţei materiale a curţii de apel.
Sub aspectul competenţei teritoriale a instanţei învestite cu soluţionarea cauzei, în mod corect s-a statuat că este competent Tribunalul Bucureşti.
Au fost avute în vedere dispoziţiile art. 5 C. proc. civ., conform cărora „cererea se face la instanţa domiciliului pârâtului", coroborate cu cele prevăzute de art. 8 C. proc. civ., potrivit cărora „cererile îndreptate împotriva statului, direcţiilor generale, regiilor publice, caselor autonome şi administraţiilor comerciale se pot face la instanţele din capitala ţării sau la cele din reşedinţa judeţului unde îşi are domiciliul, reclamantul".
Se constată, deci, că instanţa de fond a pronunţat o soluţie legală şi temeinică, nefiind motive de casare sau modificare, în sensul celor prevăzute de art. 304 C. proc. civ., astfel că recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de SC A.H. SA Braşov împotriva sentinţei nr. 105/F/CA din 27 septembrie 2005 a Curţii de Apel Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 aprilie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1251/2006. Contencios. Suspendare executare... | ICCJ. Decizia nr. 1257/2006. Contencios → |
|---|
