ICCJ. Decizia nr. 1259/2006. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1259/2006
Dosar nr. 3979/2005
nr. 16285/1/2005
Şedinţa publică din 12 aprilie 2006
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, la 16 iunie 2005, reclamantul P.M. a solicitat, în contradictoriu cu Casa de Pensii a municipiului Bucureşti, anularea hotărârii nr. 11653/11084 din 5 aprilie 2005, emisă de pârâtă şi stabilirea calităţii de beneficiar al Legii nr. 189/2000.
În motivarea acţiunii, reclamantul arată că hotărârea pârâtei este nelegală şi, ca atare, se impune anularea acesteia, întrucât se ignoră calitatea de persoană persecutată din motive etnice, deoarece acesta, împreună cu familia sa, s-a refugiat de două ori în perioadele 22 iunie 1940 - 2 septembrie 1941 şi 29 martie 1944, din Cernăuţi, în urma acestor evenimente, pe parcursul anilor schimbând în mai multe rânduri domiciliul şi pentru că părinţii au decedat, unele acte ale familiei s-au pierdut.
Prin sentinţa civilă nr. 1558 din 28 iunie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a fost admisă cererea, anulată hotărârea nr. 11653/11084 din data de 5 aprilie 2004 şi obligată pârâta să emită o nouă hotărâre, prin care să-i recunoască reclamantului, drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, pentru perioadele 6 septembrie 1940 - 2 septembrie 1941 şi 1 iulie 1944 - 6 martie 1945.
Împotriva sentinţei sus menţionate a declarat recurs, pârâta Casa de Pensii a municipiului Bucureşti, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Prin Decizia civilă nr. 2618 din 19 aprilie 2005 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a fost admis recursul, casată sentinţa recurată şi trimisă cauza, spre rejudecare, aceleiaşi instanţe, reţinându-se că dovada refugiului nu este certă, existând contradicţii între susţinerile reclamantului şi faptele descrise de martori, privind perioadele de refugiu ale familiei P., care nu au putut fi clarificate, impunându-se suplimentarea probatoriului cu acte şi martori, din care să rezulte statutul de refugiat.
În fond după casare, prin sentinţa civilă nr. 1642 din 11 octombrie 2005, a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, s-a admis acţiunea formulată de reclamantul P.M., s-a dispus anularea hotărârii nr. 11653/11084 din 5 aprilie 2004 şi a fost obligată pârâta să emită o nouă hotărâre, prin care să-i recunoască reclamantului, calitatea de beneficiar al Legii nr. 189/2000, pentru perioadele 6 septembrie 1940 - 2 septembrie 1941 şi 1 iulie 1944 - 6 martie 1945.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond având în vedere dispoziţiile instanţei de recurs, a reţinut că din declaraţiile martorilor U.H. şi T.X., reiese că tatăl reclamantului s-a întors în Bucovina, în luna septembrie 1941, împrejurare ce se coroborează cu deciziunea nr. 1230 din 28 mai 1943, emisă de Primăria municipiului Cernăuţi. Totodată, „Comisiunea pentru Lichidarea Bunurilor Mobile din municipiul Cernăuţi" constatând necesităţile debitorului cu privire la obiectele menţionate, a hotărât la data de 22 noiembrie 1942, darea lor în custodia mamei reclamantului, P.O., ulterior încheindu-se procesele-verbale de lăsare în custodie din 20 ianuarie 1942, 24 februarie 1942 şi 29 aprilie 1943, în care se menţionează calitatea de refugiată a acesteia conform carnetului nr. 47702/13198. Reiese, aşadar, că, anterior lunii noiembrie 1942, mama reclamantului a avut calitatea de refugiat, aspect relatat, de altfel, şi de martori, care au declarat că familia P. s-a întors în Bucovina în luna septembrie 1941.
Martorii au mai declarat că la data de 29 martie 1944, familia P. s-a refugiat în oraşul Caracal, unde a locuit până în anul 1950, când s-a mutat la Craiova, iar în anul 1955 s-a stabilit la Bucureşti. Cum din ansamblul probatoriu rezultă că reclamantul, la acea dată în vârstă de 10 ani, s-a refugiat împreună cu familia sa, sora sa având vârsta de 4 luni, rezultă că şi acestuia trebuie să i se recunoască această calitate pe aceeaşi perioadă.
Împotriva acestei soluţii a declarat recurs, Casa de Pensii a municipiului Bucureşti, susţinând că reclamantul nu îndeplineşte condiţiile menţionate în art. 1 din Legea nr. 189/2000.
În drept invocă dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ.
Examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurentă, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare.
Potrivit art. (1) lit. c) din OG nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi, persoanelor persecutate în România, cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, din motive etnice, cu modificările şi completările ulterioare, de prevederile acestui act normativ beneficiază persoana, cetăţean român, care, în perioada sus-menţionată, a avut de suferit persecuţii etnice, în sensul că a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate.
De asemenea, în conformitate cu art. 4 din Normele pentru aplicarea prevederilor OG nr. 105/1999, aprobate prin HG nr. 127/2002, dovada încadrării în situaţiile prevăzute la art. 1 din ordonanţă se poate face cu acte oficiale eliberate de organele competente [alin. (1)] sau în lipsa actelor oficiale, prin declaraţie cu martori [alin. (2)].
Cum, în cauză s-a făcut dovada, potrivit legii, că reclamantul, născut la data de 4 mai 1934, fiul lui M.P. şi P.O., împreună cu părinţii, a fost nevoit să se refugieze, de două ori, în perioada 6 septembrie 1940 - 2 septembrie 1941 şi 1 iulie 1944 - 6 martie 1945, aşa cum reiese din procesul-verbal nr. 1284 din 29 aprilie 1943 al Comisiei pentru Lichidarea Bunurilor Mobile din municipiul Cernăuţi (mama reclamantului, P.O., având anterior acestei date, calitatea de refugiată, conform carnetului nr. 47702/3198) din certificatul eliberat de Ministerul Afacerilor Interne - Direcţia Generală a Arhivelor Statului (care atestă că M.P. a funcţionat de la iulie 1944, până în decembrie 1944, ca şef birou provenit de la Primăria municipiului Cernăuţi şi utilizat de Prefectura judeţului Romanaţi), precum şi din declaraţiile martorilor U.H. şi T.X.F., instanţa de fond în mod corect a admis acţiunea formulată de reclamant şi, anulând hotărârea nr. 11653/11084 din 5 aprilie 2004, emisă de pârâtă, a obligat-o pe aceasta să emită o nouă hotărâre prin care să-i recunoască reclamantului, calitatea de beneficiar al Legii nr. 189/2000, pentru perioada cuprinsă între 6 septembrie 1940 - 2 septembrie 1941 şi 1 iulie 1944 - 6 martie 1945.
Pentru motivele arătate, recursul urmează a fi respins în temeiul art. 312 C. proc. civ., menţinându-se sentinţa criticată, ca temeinică şi legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Casa de Pensii a municipiului Bucureşti împotriva sentinţei civile nr. 1642 din 11 octombrie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 aprilie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1257/2006. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 1324/2006. Contencios. Anulare act... → |
|---|
