ICCJ. Decizia nr. 1683/2006. Contencios. Refuz soluţionare cerere. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1683/2006
Dosar nr. 26292/2/2005
Şedinţa publică din 11 mai 2006
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, sub nr. 2618 din 4 august 2005, reclamanţii M.T., M.V.B. şi C.Z. au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României - Cancelaria Primului Ministru, obligarea acestuia să valideze sau invalideze Hotărârea nr. 1999 din 23 ianuarie 2003, emisă de Comisia municipiului Bucureşti pentru aplicarea Legii nr. 9/1998, obligarea la comunicarea hotărârii de validare către beneficiari, precum şi la întocmirea documentelor de plată, a despăgubirilor în cuantum de 352.332.849 lei, reactualizate cu rata inflaţiei.
În motivarea acţiunii, reclamanţii au arătat că prin Hotărârea nr. 1999 din 23 ianuarie 2003, emisă de Comisia municipiului Bucureşti pentru aplicarea Legii nr. 9/1998, s-a aprobat acordarea de compensaţii băneşti către aceştia, în sumă de 352.332.849 lei (ROL).
Reclamanţii au mai arătat că această comisie a înaintat hotărârea Comisiei Centrale care, la rândul său, a transferat-o Departamentului pentru aplicarea Legii despăgubirilor din cadrul Cancelariei Primului Ministru, care avea obligaţia validării sau invalidării în termen de 60 de zile, termen ce a fost depăşit.
Pârâta a formulat întâmpinare, solicitând respingerea cererii, ca rămasă fără obiect, în raport cu primele două capete de cerere, întrucât a fost emis ordinul de validare a hotărârii în speţă şi ca neîntemeiată, faţă de celelalte solicitări ale reclamantelor.
La data de 11 octombrie 2005, reclamanţii au depus note scrise, în ce priveşte capătul III din acţiunea introductivă, prin care arată că rata inflaţiei a afectat despăgubirile în cuantum de 352.332.849 lei ROL, astfel încât consideră necesară reactualizarea despăgubirilor în conformitate cu prevederile art. 7 din HG nr. 1643/2004.
Prin sentinţa civilă nr. 1824 din 8 noiembrie 2005, a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a fost admisă în parte cererea reclamanţilor, aşa cum aceasta a fost precizată.
Prin sentinţa sus menţionată, instanţa a respins ca rămase fără obiect capetele de cerere privind obligarea pârâtului la luarea măsurii validării sau invalidării Hotărârii nr. 1999 din 23 ianuarie 2003 şi comunicării hotărârii de validare şi a obligat pârâta, să procedeze la reactualizarea sumei de 35.233,2849 lei (RON), în raport cu rata inflaţiei pentru perioada 23 ianuarie 2003 - 6 ianuarie 2005.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut, în esenţă, că după introducerea cererii de chemare în judecată, pârâtul a emis Ordinul nr. 5117 din 6 octombrie 2005, prin care s-a validat hotărârea Comisiei municipiului Bucureşti, ordin comunicat reclamanţilor, la data de 3 februarie 2003, astfel încât solicitările reclamanţilor, în acest sens, au rămas fără obiect.
În ce priveşte al treilea capăt de cerere, instanţa a reţinut, că deşi hotărârea Comisiei municipiului Bucureşti a fost emisă la data de 23 ianuarie 2003, validarea acesteia s-a efectuat abia la 6 octombrie 2005, cu mult peste termenul prevăzut de lege, iar reclamanţii sunt îndreptăţiţi să primească aceeaşi valoare economică a compensaţiilor stabilite, şi nu diminuată, urmare a procesului inflaţionist.
În termen legal, împotriva sus menţionatei sentinţe a declarat recurs, pârâtul Guvernul României - Cancelaria Primului Ministru.
Invocând în drept dispoziţiile art. 299 şi urm. C. proc. civ., recurentul a criticat soluţia instanţei de fond, pentru greşita reactualizare a compensaţiilor băneşti acordate intimaţilor-reclamanţi, prin Ordinul nr. 5117 din 6 octombrie 2005, emis de Şeful Cancelariei Primului Ministru. S-a apreciat că în conformitate cu prevederile art. 8 din Legea nr. 9/1998 şi cu cele ale art. 5 din HG nr. 286/2004, doar cota de 60% din cuantumul compensaţiei se actualizează „în raport cu indicele de creştere a preţurilor de consum pentru perioada dintre momentul validării şi momentul plăţii".
Examinând cauza, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că sentinţa recurată a fost pronunţată cu încălcarea competenţei altei instanţe, motiv de casare prevăzut de art. 304 alin. (1) pct.3 C. proc. civ.
Prin Ordinul nr. 5117 din 6 octombrie 2005, şeful Cancelariei Primului Ministru a validat Hotărârea nr. 1999 din 23 ianuarie 2003, a Comisiei municipiului Bucureşti, acordându-se intimaţilor-reclamanţi, compensaţii băneşti în temeiul Legii nr. 9/1998.
Întrucât acest act a fost emis după sesizarea sa, în mod corect instanţa a constatat că au rămas fără obiect, atât capătul de cerere privind obligarea pârâtului la luarea măsurii validării sau invalidării hotărârii Comisiei municipiului Bucureşti pentru aplicarea Legii nr. 9/1998, cât şi cel privind obligarea la comunicarea hotărârii de validare către beneficiari.
În privinţa cererii de reactualizare a sumei acordate cu titlu de compensaţie stabilite prin ordinul amintit, în baza Legii nr. 9/1998 au fost, însă, nesocotite prevederile OG nr. 94/2004 (privind reglementarea unor măsuri financiare), respectiv cele cuprinse în secţiunea a 8-a referitoare la „măsuri de finalizare a aplicării Legii nr. 9/1998, privind acordarea de compensaţii, cetăţenilor români, pentru bunurile trecute în proprietatea Statului bulgar, în urma aplicării Tratatului dintre România şi Bulgaria, semnat la Craiova, la 7 septembrie 1940, republicată".
Astfel, potrivit art. 31 din OG nr. 94/2004: „actele Cancelariei Primului Ministru sunt supuse controlului judecătoresc, putând fi atacate, în termen de 30 de zile de la comunicare, la secţia de contencios administrativ a tribunalului în raza căruia domiciliază solicitantul".
În raport cu cele arătate, în temeiul art. 312 C. proc. civ., recursul va fi admis şi pentru motivul prevăzut de art. 304 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., va fi casată sentinţa Curţii de Apel Bucureşti, dosarul urmând a fi trimis, spre judecare, secţiei de contencios administrativ a Tribunalului Bucureşti, în limita cererii cu care instanţa a mai rămas învestită, după precizările făcute în faţa Curţii de Apel Bucureşti.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Guvernul României - Cancelaria Primului Ministru împotriva sentinţei civile nr. 1824 din 8 noiembrie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza, spre competentă soluţionare, la Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă, asigurări sociale, de contencios administrativ şi fiscal.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 mai 2006.
← ICCJ. Decizia nr. 154/2006. Contencios. Refuz nejustificat... | ICCJ. Decizia nr. 1804/2006. Contencios. Obligare emitere act... → |
---|