ICCJ. Decizia nr. 1288/2006. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1288/2006
Dosar nr. 3991/2005
nr. 16331/1/2005
Şedinţa publică din 13 aprilie 2006
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 14 noiembrie 2005, reclamanta S.D., magistrat, a chemat în judecată Ministerul Justiţiei - Serviciul de Asistenţă Medicală şi Curtea de Apel Galaţi, solicitând obligarea pârâţilor la plata sumei de 8.636.000 lei reprezentând contravaloarea tratamentului medical efectuat în staţiunea balneară Sovata, în perioada 15 - 26 martie 2004, precum şi contravaloarea cazării sale.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că, fiindu-i recomandat de către medici, tratament balnear şi întrucât baza de tratament nu are posibilităţi de cazare, s-a cazat la hotelul Ministerului Justiţiei. A mai arătat reclamanta că, din toate actele prezentate pârâtei şi depuse la dosarul cauzei, rezultă că a suportat toate cheltuielile pentru însănătoşirea sa, astfel încât refuzul de restituire a sumei arătate este de natură a-i încălca drepturile prevăzute de lege.
Ministerul Justiţiei a formulat întâmpinare, susţinând, pe de o parte, în temeiul art. 155 lit. f) din Legea nr. 19/2000, excepţia necompetenţei materiale a Curţii de Apel Galaţi, de a soluţiona cauza. Pe de altă parte, pârâtul a susţinut şi că acţiunea este nefondată, invocând dispoziţiile art. 1 alin. (1) şi cele ale art. 2 alin. (1) lit. c) din HG nr. 409/1998, Ordinul nr. 1220/890 din 24 decembrie 2003, emis de ministrul sănătăţii şi C.N.A.S., precum şi materialul probator administrat în cauză.
Curtea de Apel Galaţi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 70/F din 30 august 2005, a respins excepţia necompetenţei materiale invocată de pârât şi a admis acţiunea reclamantei, obligând pârâţi,i la plata sumei de 8.636.000 lei, reprezentând contravaloarea tratamentelor medicale şi a cazării.
Pentru a se pronunţa în sensul arătat, instanţa de fond a reţinut, pe de o parte, că se impune respingerea excepţiei necompetenţei materiale, având în vedere faptul că reclamanta îndeplineşte funcţia de magistrat la Curtea de Apel Galaţi, instituţie care îi reţine lunar contribuţia pentru asigurările de sănătate şi căreia îi revine obligaţia decontării eventualelor cheltuieli efectuate de asigurat în acest scop, iar celălalt pârât, Ministerul Justiţiei, este autoritate centrală, motiv pentru care sunt aplicabile dispoziţiile art. 3 C. proc. civ.
Pe de altă parte, instanţa de fond a reţinut că din probele administrate în cauză şi conţinutul dispoziţiilor legale incidente pricinii rezultă temeinicia acţiunii reclamantei.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, în termen legal, Ministerul Justiţiei, invocând dispoziţiile art. 304 pct. 3, 7 şi 9 C. proc. civ., criticile formulate vizând modul de soluţionare, atât a excepţiei, cât şi cea a fondului pricinii.
Astfel, cu privire la excepţia invocată se susţine că în baza dispoziţiilor art. 155 lit. f) din Legea nr. 19/2000, competent a soluţiona pricina era tribunalul, iar nu curtea de apel cum greşit s-a reţinut de instanţa de fond.
Pe fondul cauzei, se arată că în mod greşit, Curtea a reţinut că intimata a suportat cheltuielile de cazare, întrucât baza de tratament nu avea posibilităţi de cazare, fără să se menţioneze motivele pe care se sprijină în această susţinere şi fără a face o verificare a celor arătate de reclamantă referitoare la acest aspect. Totodată, se arată că şi în considerarea prevederilor legale aplicabile în cauză, sentinţa este greşită şi sub aspectul soluţionării fondului pricinii.
Examinând cauza, în raport cu criticile aduse soluţiei instanţei de fond, cu probele administrate şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, Înalta Curte constată că recursul este fondat, în sensul considerentelor ce vor fi expuse în continuare.
Cum excepţia necompetenţei materiale este o excepţie de ordine publică, conform art. 159 C. proc. civ. şi având în vedere şi dispoziţiile art. 137 din acelaşi cod, motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ., urmează a fi analizat cu prioritate.
Astfel, văzând obiectul pricinii, precum şi dispoziţiile art. 154 alin. (1) şi cele ale art. 155 din Legea nr. 19/2000, Înalta Curte constată că în cauză competenţa materială de soluţionare revine tribunalului.
Totodată, constatând că intimata-reclamantă este magistrat la Curtea de Apel Galaţi, în aplicarea dispoziţiilor art. 313 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că pentru o mai bună administrare a justiţiei, urmează a stabili competenţa materială de soluţionare a pricinii în favoarea Tribunalului Prahova.
În consecinţă, se va admite recursul declarat de Ministerul Justiţiei, se va casa sentinţa atacată şi se va trimite cauza, spre competentă soluţionare, Tribunalului Prahova, soluţie ce conferă ineficienţă juridică examinării celorlalte motive de recurs ce vor fi avute în vedere ca apărări, la judecarea fondului pricinii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiţiei împotriva sentinţei civile nr. 70/F din 30 august 2005 a Curţii de Apel Galaţi, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza, spre competentă soluţionare, la Tribunalul Prahova.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 aprilie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1286/2006. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 1291/2006. Contencios. Litigiu privind... → |
|---|
