ICCJ. Decizia nr. 1291/2006. Contencios. Litigiu privind funcţionarii publici (Legea Nr.188/1999). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1291/2006
Dosar nr. 4229/2005
nr. 30847/1/2005
Şedinţa publică din 13 aprilie 2006
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 30 iunie 2005, reclamantul A.T. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei, anularea Ordinului nr. 380 din 3 iunie 2005, emis de şeful autorităţii pârâte şi suspendarea executării art. 3, până la rămânerea definitivă şi irevocabilă a soluţiei în prezenta cauză.
În motivare, reclamantul a arătat că prin ordinul contestat a fost sancţionat disciplinar prin destituirea din funcţia publică de conducere şi i-a încetat raportul de serviciu din funcţia publică de conducere de director executiv-adjunct expert, clasa I, gradul profesional principal, treapta de salarizare 1, al Direcţiei de Muncă, Solidaritate Socială şi Familie a judeţului Bacău, ca urmare a rezultatelor unui control efectuat de Direcţia de audit Intern şi Control din cadrul autorităţii pârâte, pe baza cărora a fost sesizată Comisia de disciplină.
În esenţă, a susţinut reclamantul că, în cadrul cercetării prealabile efectuate de către Comisia de disciplină i-a fost încălcat dreptul la apărare, nefiind respectare prevederile art. 19 lit. b), d) şi g), cele ale art. 28 alin. (2) lit. c) şi e), precum şi ale art. 33 alin. (3) lit. a) - f) din HG nr. 1210/2003 şi că nu sunt îndeplinite cerinţele pentru a fi încadrat în dispoziţiile art. 65 alin. (2) lit. a) şi b) din Legea nr. 188/1999, în baza cărora i-a fost aplicată sancţiunea contestată.
Cu privire la fapta de a nu fi depus devizul general reactualizat în termen util privind obiectivul de investiţii „Sediul Direcţiei de Muncă, Solidaritate Socială Bacău", care i-a fost imputată, reclamantul a precizat că această obligaţie revenea ordonatorului principal de credite, care nu a solicitat niciodată o protecţie bugetară în cursul derulării investiţiei.
Curtea de Apel Bacău, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr. 126 din 31 octombrie 2005, a admis acţiunea, a anulat Ordinul nr. 380 din 3 iunie 2005, emis de Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei - Cabinet ministru, a obligat pârâtul să plătească reclamantului, o despăgubire egală cu salariile indexate, majorate şi recalculate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat reclamantul în funcţia din care a fost destituit şi a dispus reintegrarea reclamantului în funcţia publică deţinută anterior.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că faptele pentru care a fost sancţionat reclamantul, vizează calitatea managementului şi abilităţile de comunicare, care sunt legate de competenţa profesională şi pentru a cărei lipsă, art. 4 alin. (4) din Legea nr. 188/1999 prevede eliberarea din funcţie, iar nu destituirea din funcţia publică, care este în cauză, caz de sancţiune disciplinară, conform art. 84 alin. (5) din Legea nr. 188/1999. Acestea, cu toate că, potrivit fişelor de evaluare anuale, reclamantul a avut în anul 2001, calificativul „excepţional", iar în anii 2002, 2003, 2004, calificativul a fost „foarte bine".
S-a mai reţinut că, întrucât abaterile semnalate au fost săvârşite la sfârşitul anului 2002 şi al anului 2003, aplicarea sancţiunii, la 3 iunie 2005, s-a făcut peste termenul de 6 luni prevăzut de art. 65 alin. (5) din Legea nr. 188/1999 şi că, oricum, obligaţia de a urmări şi gestiona programul investiţional revenea, potrivit art. 44 din Legea nr. 500/2002, pârâtului, în calitate de ordonator principal de credite, iar prin rapoartele de control financiar de gestiune anterioare nu i s-au semnalat nereguli în derularea lucrărilor la obiectivul respectiv.
Împotriva sentinţei, în termen legal, a declarat recurs, pârâtul Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei, invocând prevederile art. 304 pct. 9 şi ale art. 3041 C. proc. civ. şi susţinând, în esenţă, critici vizând nelegalitatea şi netemeinicia soluţiei atacate.
Recursul este exercitat de către o persoană fără calitate.
Este necontestat că, în cauză, se susţine că recursul a fost exercitat de către Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei, prin reprezentanţii legali, dar cererea de recurs apare semnată de către şeful direcţiei legislaţia muncii din minister.
La cererea instanţei de recurs a fost depusă copia Ordinului nr. 859 din 23 noiembrie 2005, prin care şeful ministerului a delegat şefului direcţiei de legislaţie a muncii din minister, să reprezinte ministerul în raporturile cu autorităţile judecătoreşti.
În conformitate cu prevederile art. 35 din Decretul Consiliului de Stat nr. 31/1954, privind persoanele fizice şi juridice, persoana juridică îşi exercită drepturile şi îşi îndeplineşte obligaţiile prin organele sale, actele juridice făcute de organele persoanei juridice, în limitele puterilor ce le-au fost conferite, fiind actele persoanei juridice însăşi.
În cauza, dreptul de recurs al persoanei juridice - Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei a fost exercitat în numele ministerului, de către directorul Direcţiei de legislaţie a muncii, care a semnat şi parafat cererea de recurs, ca reprezentant legal al ministerului.
Or, potrivit prevederilor art. 46 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 90/2001, privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor, conducerea ministerelor se exercită de către miniştri, ministrul fiind organul care reprezintă ministerul în raporturile cu celelalte autorităţi publice, inclusiv în justiţie.
În conformitate cu prevederile generale ale Legii nr. 90/2001 şi ale HG nr. 412/2005 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei, şeful acestui minister îşi exercită atribuţiile fie personal, fie delegându-le altor persoane din subordinea sa.
De altfel, şi potrivit prevederilor art. 67 alin. (1) C. proc. civ., părţile unui proces pot să-şi exercite drepturile procedurale fie personal, fie prin mandatar.
La dosar a fost depusă copia Ordinului nr. 859 din 23 noiembrie 2005, prin care ministrul a dat şefului Direcţiei de legislaţie a muncii, o delegaţie generală de reprezentare a ministerului în raporturile cu autorităţile judecătoreşti.
Or, din prevederile art. 68 şi urm. C. proc. civ., rezultă că pentru exerciţiul dreptului de chemare în judecată, de exercitare, renunţare/retragere a căilor de atac, etc., precum şi a oricărui act procesual de dispoziţie, este necesar un mandat special, nefiind suficient un mandat general de reprezentare, exercitarea drepturilor procesuale şi reprezentarea în justiţie fiind situaţii juridice deosebite, cu consecinţe juridice diferite.
Cum, în cauză, ministrul - singurul organ competent legal să exercite drepturile persoanei juridice pe care o conduce, nu a dat o delegaţie specială (un mandat special) prin care să fi delegat exercitarea drepturilor procesuale în cauză în favoarea şefului direcţiei respective, rezultă că recursul declarat, semnat şi parafat de către acest director a fost exercitat de către o persoană fără calitate juridică.
În concluzie, în raport cu considerentele de mai sus, recursul va fi respins ca fiind exercitat de o persoană fără calitate, astfel că cercetarea motivelor invocate în cererea de recurs este superfluă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei împotriva sentinţei civile nr. 126 din 31 octombrie 2005 a Curţii de Apel Bacău, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca fiind exercitat de o persoană fără calitate.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 aprilie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1288/2006. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 1293/2006. Contencios. Suspendare executare... → |
|---|
