ICCJ. Decizia nr. 1303/2006. Contencios
| Comentarii |
|
Prin acțiunea înregistrată la 28 iunie 2004, reclamanta R.A. A.Z.L. Brăila a solicitat obligarea pârâtei Autoritatea Națională a Vămilor, să-i elibereze aviz pentru documentația referitoare la împrejmuirea și punctul de control din Perimetrul 1 al Zonei Libere Brăila.
în motivarea acțiunii arată că s-a adresat pârâtei, în mai multe rânduri, trimițându-i și documentația necesară, cu cerere pentru avizarea împrejmuirii și a Punctului de control din Perimetrul 1 al Zonei Libere Brăila, dar aceasta a refuzat de fiecare dată să emită avizul solicitat, cu motivarea că pe terenul la care se referă documentația, nu a fost instituit regimul de zonă liberă.
Mai arată că, chiar dacă H.G. nr. 478/1999 nu reglementează în mod expres instituirea regimului de zonă liberă pe suprafețele în discuție, aceasta rezultă implicit din obiectul său de activitate care, conform prevederilor Anexei nr. 2 art. 6 din H.G. nr. 330/1994, este de administrare și exploatare a suprafeței declarate ca zonă liberă.
Menționează că prin refuzul pârâtei de a elibera avizul solicitat, se împiedică buna desfășurare, în condiții legale, a activităților specifice de zonă liberă în Perimetrul 1, neasigurându-se nici personalul necesar pentru efectuarea controlului vamal în punctul de control situat la intrarea în acest perimetru.
Curtea de Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 10 din 7 februarie 2005, a respins acțiunea, ca nefondată, reținând că dreptul pretins de reclamantă nu există, deoarece suprafețele pe care este îndreptățită să le folosească în regim de zonă liberă, au fost expres menționate prin lege, iar instituirea aceluiași regim și pentru alte terenuri pe care le are în administrare, este nelegală.
Reține și că nici unul dintre terenurile dobândite de reclamantă, ulterior adoptării H.G. nr. 330/1994, nu a fost destinat regimului de zonă liberă, iar H.G. nr. 478/1999 se referă la terenuri, dar cuprinde precizări referitoare la substituirea reclamantei în drepturile dobândite prin transfer de la A.P.D.M.
Reclamanta a declarat recurs împotriva sentinței, susținând că este nelegală.
Consideră că în însăși definiția noțiunii de zonă liberă intră regimul de zonă liberă, care ține de esența acesteia, astfel că și Zona Liberă Brăila beneficiază de acest regim special, cu toate că nu se stipulează expres în H.G. nr. 330/1994, prin care a fost înființată, dar se precizează că are ca obiect de activitate, administrarea și exploatarea suprafeței declarate zonă liberă, fiind administratorul bunurilor aflate în patrimoniul său, printre care se află și toate terenurile ce i s-au atribuit spre administrare.
Arată că Zona Liberă Brăila are un regim juridic unitar, chiar dacă este divizată în 4 perimetre și că terenul pentru care s-a solicitat avizarea, este inclus în Zona Liberă Brăila, avându-se în vedere și raportul de expertiză topografică aflat la dosar.
Consideră că instanța trebuia să interpreteze H.G. nr. 478/1999, în spiritul său, nu numai în litera sa, iar concluzia că pe întreaga suprafață a Zonei Libere Brăila a fost instituit, prin lege, regimul de zonă liberă, rezultă chiar din prevederile H.G. nr. 1222/2003, în anexa căreia sunt enumerate toate terenurile care intră în prezent în alcătuirea Zonei Libere Brăila.
Intimata-pârâtă Autoritatea Națională a Vămilor și intimata-intervenientă SC R.I. SA au formulat întâmpinări, prin care solicită ca recursul să fie respins ca nefondat, susținând că terenul în discuție nu face parte din Zona Liberă Brăila, pentru că, în conformitate cu dispozițiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 244/2004, administrațiile zonelor libere pot desfășura, în afara perimetrelor declarate a fi zone libere, activități productive, comerciale și servicii, în nume propriu și în asociere.
De asemenea, arată că H.G. nr. 478/1999 nu face altceva decât să transmită dreptul de administrare a unor bunuri, de la A.P.D.M., la recurentă, nu să înființeze sau să delimiteze o suprafață de teren sub regim de zonă liberă, iar pentru Perimetrul 1 nu s-a prevăzut prin nici o dispoziție legală că ar avea regimul de zonă liberă.
Analizând motivele de recurs invocate, ținând cont de materialul administrat și de dispozițiile legale aplicabile în cauză, înalta Curte a reținut următoarele:
Recurenta-reclamantă a solicitat obligarea Autorității Naționale a Vămilor, să elibereze avizul prealabil necesar realizării împrejmuirii și a punctului de control din Perimetrul 1 al Zonei Libere Brăila, condiție prevăzută de art. 9 din H.G. nr. 330/1994.
Suprafața de teren de 7,1 ha, pentru care se cere avizarea pentru împrejmuire, face parte din Perimetrul 1 al Zonei Libere Brăila, care are o suprafață totală de 67,8 ha.
Intimata-pârâtă susține că nu poate aviza documentația respectivă, pentru că terenul în discuție nu are instituit regimul de zonă liberă, pe când recurenta consideră că și pentru acest teren este instituit un astfel de regim.
Contrar susținerilor intimatei, însușite și de către instanța de fond, se va reține că și pentru terenul în suprafață de 7,1 ha a fost instituit regimul de zonă liberă.
Se are în vedere că recurenta a fost înființată prin H.G. nr. 330/1994, având suprafața inițială de 65,1 ha, ca zonă liberă aflată în administrarea sa, compusă din trei platforme.
Conform prevederilor art. 1 alin. (2) din această hotărâre, "Activitățile specifice regimului de zonă liberă se vor desfășura numai în perimetre împrejmuite", iar în art. 5 din hotărâre se stabilește că "Terenurile care intră în perimetrul Zonei Libere Brăila, sunt bunuri proprietate publică, administrate de R.A. A.Z.L. Brăila.
De asemenea, art. 11 din aceeași hotărâre prevede că recurenta "va realiza împrejmuirea platformelor menționate în Anexa nr. 1, în anul 1994, pe baza studiilor de fezabilitate, avizate în prealabil de către Direcția Generală a Vămilor, elaborate și aprobate potrivit dispozițiilor legale".
H.G. nr. 330/1994 s-a emis în baza Legii nr. 84/1992 privind regimul zonelor libere, care, în art. 3, așa cum a fost modificat și completat prin Legea nr. 244/2004, stabilește că "Zonele libere sunt precis delimitate și împrejmuite fie prin îngrădire, fie prin existența unor limite naturale, cum ar fi luciul sau cursul de apă", iar în art. 6 prevede că "înființarea și delimitarea teritorială a zonelor libere, înființarea birourilor vamale și a punctelor poliției de frontieră se fac prin hotărâre a Guvernului".
în art. 6 din Anexa nr. 2 a H.G. nr. 330/1994 se stabilește că recurenta "are ca obiect de activitate, administrarea și exploatarea suprafeței declarate zonă liberă", iar în art. 7 din aceeași anexă se prevede că recurenta este administrator al bunurilor din patrimoniul său, putând să concesioneze și să închirieze terenuri și construcții din Zona Liberă Brăila.
Prin H.G. nr. 478/1999 și H.G. nr. 535/2000 s-a majorat patrimoniul recurentei, cu alte suprafețe de teren, decât cele stabilite prin H.G. nr. 330/1994.
Conform art. 4 din H.G. nr. 1222/2003 "în Zona Liberă Brăila se menține regimul de zonă liberă prevăzut de Legea nr. 84/1992, privind regimul zonelor libere, cu modificările ulterioare".
Din dispozițiile actelor normative menționate mai sus, se poate deduce concluzia că recurenta este administratorul tuturor bunurilor proprietate publică aflate în patrimoniul său, iar din interpretarea art. 1 și 3 din Legea nr. 84/1992, rezultă că regimul de zonă liberă trebuie să existe în zonele libere, care să fie precis delimitate și împrejmuite.
Instanța de fond consideră că nici unul dintre terenurile dobândite de către reclamantă, ulterior adoptării H.G. nr. 330/1994 (printre care se află și terenul în discuție), nu a fost destinat regimului de zonă liberă.
Dar, trebuie ținut cont că obiectul de activitate al recurentei este tocmai acela de a administra și exploata, direct sau prin concesionare ori închiriere, bunurile aflate în patrimoniul său, între aceste bunuri fiind și terenul în suprafață de 7,1 ha, pentru care se poartă litigiul de față.
De aceea, înalta Curte a considerat că tot terenul inclus în patrimoniul recurentei este supus regimului de zonă liberă, ținându-se cont și de dispozițiile art. 4 din H.G. nr. 1222/2003, adoptată după transmiterea în patrimoniul recurentei și a terenului în discuție, în care se prevede că în Zona Liberă Brăila se menține regimul de zonă liberă prevăzut de Legea nr. 84/1992.
Art. 10 alin. (3) din Legea nr. 84/1992, introdus prin Legea nr. 224/2004, în care se stabilește că "Administrațiile zonelor libere pot desfășura activități productive, comerciale și servicii, în nume propriu și în asociere, în afara perimetrelor declarate a fi zone libere, cu respectarea legislației în vigoare, fără a beneficia de facilitățile de zonă liberă", nu trebuie interpretat în sensul pretins de intimata-pârâtă și intimata-intervenientă, și anume, că în afara teritoriului aflat în administrarea recurentei, având regimul de zonă liberă, pot exista și alte suprafețe de teren aflate în administrarea acesteia care nu sunt supuse acestui regim.
Textul de lege menționat se referă la perimetre declarate zone libere, nu la perimetre supuse regimului de zone libere și are în vedere că administrațiile zonelor libere pot desfășura activități, în nume propriu sau în asociere, și în afara zonelor libere, nu numai în interiorul acestora.
Pentru toate considerentele arătate mai sus, în temeiul art. 312 și 314 C. proc. civ., a fost admis recursul, a fost casată sentința recurată, iar pe fond a fost admisă acțiunea, așa cum a fost formulată, în sensul de a fi obligată pârâta Autoritatea Națională a Vămilor, să-i elibereze reclamantei, avizul privitor la documentația transmisă pentru împrejmuire și punct control din Perimetrul I al Zonei Libere Brăila.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1317/2006. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 1275/2006. Contencios → |
|---|
