ICCJ. Decizia nr. 1322/2006. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1322/2006
Dosar nr. 4030/2005
nr. 30014/1/2005
Şedinţa publică din 18 aprilie 2006
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la Curtea de Apel Bacău, secţia comercială şi de contencios administrativ, la data de 13 iunie 2005, reclamanta M.I.F. a contestat hotărârea nr. 10389 din 31 august 2004, emisă de pârâta Casa Judeţeană de Pensii Neamţ, solicitând recunoaşterea statutului de refugiat şi acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000.
În susţinerea acţiunii, reclamanta a depus la dosar mai multe înscrisuri, printre care hotărârea contestată, adeverinţa nr. C. 1245 din 17 iunie 2004, eliberată de Arhivele Naţionale, precum şi declaraţiile autentificate ale unor martori, din care rezultă că, împreună cu familia sa, reclamanta s-a refugiat, din motive etnice, în luna noiembrie a anului 1941, din localitatea Bicazu Ardelean - Ciuc, în localitatea Grinţieş, judeţul Neamţ, unde a rămas până în octombrie 1944.
Pârâta, prin întâmpinare, a solicitat respingerea acţiunii, ca tardiv formulată şi, în subsidiar, ca neîntemeiată.
Prin sentinţa civilă nr. 125 din 31 octombrie 2005, Curtea de Apel Bacău, secţia comercială şi de contencios administrativ, reţinând ca dovedite susţinerile reclamantei, a admis acţiunea acesteia şi, anulând hotărârea nr. 10389 din 31 august 2004, emisă de pârâtă, a stabilit că reclamanta are calitatea de strămutat, conform art. 1 lit. c) din OG nr. 105/1999, beneficiind de prevederile acestui act normativ, începând cu data de 1 septembrie 2004.
Cu privire la excepţia tardivităţii introducerii contestaţiei, invocată de către pârâtă, prin întâmpinare, instanţa de fond a reţinut că aceasta nu este întemeiată, faţă de împrejurarea că pârâta nu a făcut dovada datei comunicării către reclamantă a hotărârii contestate.
Împotriva acestei soluţii a declarat recurs, Casa Judeţeană de Pensii Neamţ, susţinând că este netemeinică şi nelegală şi invocând prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În motivarea recursului, pârâta reiterează argumentele invocate în faţa instanţei de fond.
Examinând sentinţa atacată în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurentă, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare.
Potrivit art. 1 lit. c) din OG nr. 105/1999, privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România, cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, din motive etnice, cu modificările şi completările ulterioare, de prevederile acestui act normativ beneficiază persoana, cetăţean român, care, în perioada sus menţionată, a avut de suferit persecuţii etnice, în sensul că a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate.
De asemenea, în conformitate cu art. 4 din Normele pentru aplicarea prevederilor OG nr. 105/1999, aprobate prin HG nr. 127/2002, dovada încadrării în situaţiile prevăzute la art. 1 din ordonanţă se poate face cu acte oficiale eliberate de organele competente [alin. (1)] sau, în lipsa actelor oficiale, prin declaraţie cu martori [alin. (2)].
Or, din declaraţiile autentificate ale martorilor C.G., Z.D., B.D.M. şi S.V., coroborate cu adeverinţa nr. C. 1245 din 17 iunie 2004, eliberată de Arhivele Naţionale, care atestă calitatea de refugiaţi a numiţilor Z.I. şi Z.D., tatăl şi, respectiv, fratele reclamantei, rezultă că reclamanta şi familia sa s-au refugiat, într-adevăr, din motive etnice, în perioada noiembrie 1941 - octombrie 1944, din localitatea Bicazu Ardelean - Ciuc, în localitatea Grinţieş, judeţul Neamţ.
În cauză, dovada refugiului reclamantei s-a făcut, aşadar, conform legii, instanţa de fond în mod corect admiţând acţiunea şi recunoscând reclamantei, drepturile prevăzute de OG nr. 105/1999, pentru perioada refugiului.
De asemenea, cum pârâta nu a făcut dovada datei comunicării către reclamantă a hotărârii contestate, în mod corect a reţinut instanţa de fond că excepţia tardivităţii introducerii contestaţiei nu este întemeiată.
Pentru motivele arătate, recursul va fi respins ca nefondat, menţinându-se sentinţa criticată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta Casa Judeţeană de Pensii Neamţ împotriva sentinţei civile nr. 125 din 31 octombrie 2005 a Curţii de Apel Bacău, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 aprilie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1321/2006. Contencios. Recurs împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 1323/2006. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
